Dicţionarele noastre generale nu înregistrează cuvîntul chitros, care
s-a răspîndit însă destul de mult în registrul familiar-argotic din
ultimii ani. Ca orice termen de caracterizare negativă, chitros are un
sens fundamental – în cazul dat, „zgîrcit“ –, dar şi utilizări mai vagi,
injurioase sau glumeţe, care pot actualiza, în funcţie de context,
diverse alte trăsături negative: „rău“, „antipatic“ etc. Cuvîntul este
prezent în glosarele şi dicţionarele de argou din ultimele decenii – mai
întîi la Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române
(1996), apoi la Anca Volceanov şi George Volceanov, Dicţionar de argou
şi expresii familiare ale limbii române (1998) şi la Traian Tandin,
Dicţionar de argou al lumii interlope (2009) –, pretutindeni cu o
explicaţie prin sinonimele „zgîrcit, avar“. Ioan Milică, în
Expresivitatea argoului (2009), indică pentru formele chetros sau
chitros echivalentul „hain“ (p. 191).
Adjectivul chitros apare des în Internet, de obicei cu sensul „zgîrcit“
– „prietenii mei mi-au spus că sînt cel mai chitros om din lume“
(libertatea.ro); „cel mai chitros fotbalist din lume“ (sport1x2.ro);
„sînt nostalgică, nu chitroasă. Ăsta este motivul pentru care nu arunc
nimic…“ (super40.ro) –, dar şi cu sensul „rău, răutăcios“: „era şi
chitroasă blonda, nu m-a lăsat s-o depăşesc nici în ruptul capului“
(ovidiux.com). Evident, insulta poate fi şi substantivizată, mai ales în
adresarea directă: „poţi apela la amicii tăi de pe aici, mă,
chitrosule“ (motociclism.ro). La răspîndirea cuvîntului pare să fi
contribuit şi un program de comedie difuzat de un post de televiziune,
în care apelativul caracteriza un personaj anume („Toată lumea mă ştie
de chitros“, primatv.ro). Oricum, chitros a intrat şi în literatură:
„așa ie și chitroasa de fi-sa, pînă vezi o hîrtie d-o sută îmbătrînești“
(Mircea Daneliuc, Ca un grătar de mici..., 2013); „50 de lei, mai pune
şi tu, nu fi chitros“ (Adrian Schiop, Soldaţii: poveste din Ferentari,
2013).
Şi substantivul chitră e consemnat în toate dicţionarele de argou citate
cu sensul „zgîrcit“ (pe site-ul 123urban.ro şi cu exemplificări: „Eşti o
chitră! Nu fi chitră!“). Cuvîntul (şi în sintagma glumeaţă chitră mică)
apare mai ales în formule de insultă: „A.M., schimb de replici
usturătoare cu o persoană importantă din viaţa lui: «Chitră ce eşti!»“
(spynews.ro, cu explicaţia: „are un schimb de replici dure, pe o reţea
de socializare, cu prietenul A. N., căruia îi spune fără multe
menajamente că este zgîrcit“); „chitră mică ce eşti...“ (forum.ro).
Nu e tocmai limpede originea cuvîntului
chitros. Două soluţii par să se întrevadă (şi la ele recurg şi
comentatorii care intervin în Internet, pentru a răspunde la întrebările
altor vorbitori). Unii consideră că adjectivul chitros ar fi un derivat
(cu sufixul-os) din chitră, denumirea unui fruct din grupul citricelor
(„fructul comestibil al chitrului, cu aspectul unei lămîi mari“, DEX),
printr-o metaforă care ar activa sensul moral al „acrelii“ şi l-ar
specializa pentru zgîrcenie. Din punct de vedere formal, totul e în
regulă; din punct de vedere semantic, trecerea de la sensul moral de
„acreală“ la „zgîrcenie“ nu mi se pare foarte firească. De altfel,
chitra nici nu este atestată în limbă ca un prototip pentru „acreală“
(contextele caracteristice pomenesc, ca formă tipică de consum, dulceaţa
de chitră) şi – lucrul cel mai important – e un cuvînt extrem de puţin
folosit în ultimele decenii, în măsura în care este aproape absent din
alimentaţie şi fructul pe care îl desemnează. Cuvîntul circula în
trecut, fiind folosit în textele cronicăreşti, la Anton Pann şi chiar în
perioada interbelică – de pildă la nostalgicul Pillat, în Casa din
deal: „mirosind a floare de tei, a lămîiţă, / A cantalup, a lisă de
chitră, a şerbet“ (unde lisa este „fruct acoperit cu o pojghiţă de zahăr
candel“, Micul dicţionar academic).
Mai credibilă mi se pare cealaltă posibilă
explicaţie. Adjectivul chitros (sau chetros) pare a fi la origine o
variantă dialectală, cu consoana iniţială palatalizată, a lui pietros.
Site-ul 123urban.ro chiar indica, în 2007, o origine regională a formei:
„(moldoveneşte) zgîrcit, zgîrcă, suge dinţi; exemple: «haidi bă, nu hi
aşa chitros, cî ţi-a vini şî ţii roaga»“. Schimbarea semantică ar fi mai
uşor de explicat în acest caz, prin metafora curentă care echivalează
„de piatră“ cu sensul moral „rău“, devenit apoi, prin specializare,
„zgîrcit“. Chetros şi chitros sînt atestate în toponimie, cu sensul
propriu („loc pietros“). De altfel, chitros nu e doar o variantă
moldovenească, ci şi o formă prezentă în aromână: în Dicţionarul
dialectului aromân al lui Tache Papahagi (1963), cuvîntul apare cu
ortografia specifică kitros şi cu sensul „pietros“. Astfel, nici sensul
„rău“ sau „zgîrcit“ al lui chitră nu ar mai avea vreo legătură cu
fructul: dacă de la chitros s-a refăcut un substantiv chitră „rău,
zgîrcit“, ca termen depreciativ de adresare, ar fi vorba de o simplă
omonimie. Principalul argument în favoarea acestei explicaţii e noutatea
termenului chitros, care pare să fi apărut după ce numele de fruct
chitră nu mai era în uz.
Știu că acum veți încerca și voi măcar pe o felie de portocală să presărați sare.
