”Țineți-vă bine gânduri bune! / Spăl podele creierului cu torent înlăcrimat de Cuvânt.”
sâmbătă, 20 aprilie 2024
Indrușaim
vineri, 12 aprilie 2024
Diotima din Mantinea și conceptul de a te naște în frumusețe
Diotima este cunoscută ca femeia înțeleaptă, contemporana cu Socrate, la care acesta apelează pentru ca în Dialogurile sale să descopere ce este iubirea. Este interesant că dintre toate acele convorbiri, acesta se deosebește radical de celelalte. Asta pentru că Socrate este cel care așteaptă să învețe, cu alte cuvinte în acest dialog Socrate își asumă rolul de neștiutor iar Diotima rolul pe care de fapt îl are în general Socrate. Ea este acea care îi destăinuie lui Socrate ce este cu adevărat iubirea, Platon face referire la aceasta convorbire atunci când clasifica frumosul în patru nivele ierarhice:
Frumusețea fizică, frumusețea morală, frumusețea cunoștințelor iar în vârf, frumosul absolut, acela care face ca lucrurile să fie frumoase, acela care atunci când un lucru frumos încetează să mai ființeze, el, rămâne neștirbit. Platon ne vorbește aici despre o entitate care se afla în toate lucrurile frumoase și fără de care nu ar fi posibil ca ceva să fie frumos.
Încă se dezbate dacă Diodema a existat sau nu și dacă a fost o persoană istorică sau pur și simplu un exemplu folosit pentru Dialoguri. Există puține motive pentru a ne îndoi că totuși nu a existat. Știm despre ea din Dialoguri și există și unele dovezi arheologice ale existenței ei. Totuși este singurul personaj din opera lui Platon a cărui istoricitate a fost contestată și numai din secolul al XV-lea, un secol ultra misogin dealtfel. Savanții din Evul Mediu timpuriu și vechii care ar fi cunoscut istoricitatea Diotimei nu au pus sub semnul întrebării existența ei, în referințele lor, la ea. De asemenea, este de remarcat faptul că laudele aduse Diotimei, în ciuda opiniilor ei diferite de cele ale lui Platon (prezentate prin personajul lui Socrate), sunt neobișnuite în opera lui Platon dar în același timp sugerează un mare respect.
Socrate o creditează pe Diotima, (preoteasă și filosoafă) din Mantinea, pentru că i-a inspirat teoria. Se spune că ar fi susținut că scopul iubirii este nemurirea adică „a te naște în frumusețe”, fie prin crearea copiilor, fie prin lucruri frumoase. Aceasta stabilește fundalul pe care Socrate îl prezintă în cazul lui Platon acela că iubirea este o căutare a frumosului, dar o frumusețe mai abstractă decât creațiile Diotimei. Din aceasta, în cultura occidentală a derivat conceptul de „dragoste platonică”, un sentiment care nu se bazează pe plăcerea trupească.
miercuri, 10 aprilie 2024
Phryne
Mnesarete (în greacă Μνησαρέτη, „memoria virtuții” născută în 371 î.Hr. a fost o hetairă din Atena (curtezană) mai cunoscută sub porecla Phryne („broasca” datorită tenului său gălbui). Există o biografie ( azi pierdută) a acestei curtezane și numeroase picturi sau sculpturi care o reprezintă, atât în antichitate cât și în timpul Renașterii.
Este cunoscută pentru procesul ei pentru „impietate”. A fost acuzată de un fost client al ei și apărată de un alt fost client. Discursul acestui proces a fost de multe ori folosit în antichitate de cei care învățau sau practicau dreptul nu pentru că a fost convingător ci pentru procedeul folosit de apărător de a o pune pe pârâtă să-și expună sânii în fața juriului. Phryne risca pedeapsa cu moartea pentru acuzațiile aduse. Un
tratat anonim de retorică, care rezumă cazul împotriva lui Phryne,
enumeră trei acuzații aduse împotriva ei. Pe lângă faptele imorale de care era acuzată se spune că a adus ”un nou zeu” în cetate.. Ea a fost achitată, spune legenda. Iar acuzatorul se pare că a fost supus unei amenzi atât de mari încât neputând să o plătească nu a mai căpătat dreptul să vorbească în Agora.
În realitate ea a fost model pentru sculptori pentru 2 din modelele Afroditei care s-au păstrat: Apeles și Praxiteles. Se știe că Afrodita din Knidos s-a bazat pe Phryne ca model. Aceasta a fost una din primele statui nud tridimensional monumental din antichitate.
Phryne era și foarte bogată. Se spune că spre sfârșitul vieții ei era atât de bogată încât s-a oferit să susțină reconstrucția picturilor murale ale Tebei, distruse de Alexandru Machedon în 366 îHr. Ceea ce cerea ea în schimbul banilor, era să apară o inscripție: ”Ceea ce a distrus Alexandru, hetaira Phryne a reconstruit.” Dar ideea ca să apară pe zidurile tebane cuvântul hetairă și totul să fie plătit de o femeie, i-a tulburat atât de mult pe conducătorii patriarhi ai orașului încât aceștia au preferat ca zidurile să rămână în ruină. Totuși istorici moderni consideră că oricât de bogată ar fi fost curtezana nu putea susține reconstrucția întregii lucrări și că de fapt oferta propusă de hetairă s-a făcut în bătaie de joc, pentru umilirea unui vechi duşman al locurilor sale natale. Evenimentul s-a petrecut în anul 316 îHR. şi constituie ultima menţiune biografică.
https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/07/11/phryne-hetaira-importalizata-in-marmura-de-praxiteles/
luni, 8 aprilie 2024
”Doamna caracatiță”
sâmbătă, 6 aprilie 2024
Hiperculturemia
miercuri, 3 aprilie 2024
Despre smântână, murături și zei ....
luni, 1 aprilie 2024
Casket Girls
Cine sunt ”Casket Girls”? (Femeile cu valiza asemănătoare cu o casetă (uneori tradus coșciug).
Foto 1: Sosirea fetelor cu sicrie ilustrație de Maurice Thompson
The Historic New Orleans Collection, acc. nr 1974.25.10.40
Sunt femeile ce au călătorit în coloniile franceze din America și au ajuns în Lumea Nouă cu un cufăr foarte mic ce conținea bagajul. Cuvântul ”casetă” s-a transformat în alt cuvânt ”sicriu” probabil și datorită procentului înfricoșător de morți de pe drum. Oricum legenda așa a fost înregistrată și povestea de azi este despre ”Casket Girls” sau ”fille à la cassette”. Acestea au fost unele dintre primele femei care au format comunitatea din New Orleans într-o foarte mare proporție. Iată povestea lor.
Fondatorii New Orleansului au fost exploratori și comercianți care și-au stabilit tabere de-a lungul părții inferioare a râului Mississippi. Francezii și-au stabilit trei avanposturi de-a lungul coastei Golfului: Mobile, Biloxi și New Orleans. Deoarece primii exploratori erau în mare parte bărbați, preoții catolici din regiune erau îngrijorați de faptul că, fără soții, viitorul creștinării pe noul teritoriu francez era în pericol. Au apelat la episcopii și primarii orașelor portuare franceze, care au acceptat cu bucurie să-și golească închisorile și bordelurile și să trimită femeile „indezirabile” în colonii.
Pasul doi, după ce au descoperit că femeile „păcătoase” nu erau partenere bune pentru bărbații din colonii a fost să apeleze la orfelinate și mânăstiri. Așa că au cerut ajutor regelui Ludovic al IV-lea, iar el, la rândul său, l-a însărcinat pe episcopul de Québec să găsească tinere „virtuoase” pe care le puteau atrage să vină în colonii, în speranța că se vor dovedi candidate mai bune pentru căsătorie. Acestea sunt ”fetele casket”.
Primul grup de femei a fost trimis în 1704 la bordul navei comerciale „Pelican”. Al doilea lot de femei „căsătoribile” a sosit în Biloxi în 1719, urmat de un al treilea în New Orleans, începând în jurul anului 1728 (New Orleans avea 10 ani în acest moment).
Între timp, călugărițele ursuline din Rouen, Franța, au ajuns în New Orleans iar în 1727 erau recunoscute ca misionare pentru a educa femeile din colonie și de a evangheliza băștinașii. Aceste călugărițe s-au ocupat de tinerele nou-venite ce locuiau în mânăstiri până când erau căsătorite.
Călătoriile cu vaporul durau luni de zile, erau dificile și mulți călători mureau datorită febrei galbene. Fetele ajungeau slăbite și ”palide” (”pale”). Viața nu era romantică, așa cum le fusese prezentată și deja contractată. Bărbații coloniei din anii 1720-1730 erau vânzători de blănuri și comercianți, ceea ce înseamnă că erau rareori acasă. Clima era caldă și umedă și nu era ușor să te adaptezi la toate acestea în scurt timp. Sunt relatări care spun că doar ce coborau de pe navă și fetele palide erau arse de soarele puternic.
Dar ca multe legende, acestea au apărut legate de încheierea unor căsătorii nedorite și mai ales de maltratarea acestora. Fetele venite din Franța erau subnutrite și de cele mai multe ori forțate să încheie căsătorii nedorite. Cele care nu se căsătoreau încercau să-și câștige existența uneori apelând la prostituție. Așa că, auzind de maltratarea lor, regele a ordonat ca aceste tinere să fie trimise acasă în Franța. În pregătirea reîntoarcerii în Franța, a unui astfel de lot, toate bagajele au fost depozitate într-o anumită parte a mănăstirii și au fost închise, într-un loc sub cheie ( etajul 3). Dar absolut totul a dispărut fără urmă iar poveștile supranaturale au început să circule. Etajul 3 al mânăstirii a dat naștere la povești cu vampiri, povești care au călătorit înapoi în Europa pentru prima dată. Să nu uităm de combinația de culturii care este în zonă și până la urmă de frumusețea și bogăția poveștilor ce provin din mixarea lor. Bănuiesc că acestea sunt aducătoare și de turiști și de venit.
Foto 2: Ursulinele (cunoscute și sub numele de ordinul Sf. Ursula) au întemeiat școală aproape imediat după sosirea lor în 1727, la care multe dintre ”Fetele Caschet” și alte femei au urmat-o până s-au căsătorit. Ordinul Sf. Ursula își continuă misiunea de a educa femeile din New Orleans până astăzi.
Cine ajunge în New Orleans are posibilitatea de participa la tururile de ”istorie bântuită” și de a afla povești mai amănunțite despre Casket Girls.
sursa: https://ghostcitytours.com/new-orleans/ghost-stories/truth-casket-girls/