Construcții XXXIII - deșteptarea primăverii

Ani de zile, am avut acest discurs legat de împrimăvărare. Desigur,  înfrumusețat c-o grămadă de metafore, de povești, de legende de/și cu mărțișoare: miracolul bulboaselor, (al ghioceilor în special),  de a apare ele, în condiții extrem de vitrege, primele. Și ideea indusă de aici că aceste flori ne fac să percepem mai bine Vestitorii! Primii. 

Și că de aceea, e bine să ne uităm după ele. Nu neapărat să ne ghidăm dar să știm că rezistența, și persistența, și atractivitatea lor, cumva vine și de la acumulări. Acumulări ca rezervă, nu stătute. Nu depozitare. 

Apariția bulboaselor ne e semnal de împrimăvărare chiar dacă spunem că ”ah dar ști, nțț, nu cu o floare” se face asta. Exemplul lor, nu numai că ne face să rezistăm în condiții neprielnice dar este un reper esențial. Întotdeauna mie,  îmi arată înaintele.

Între timp și înțelegerea mea a avansat lărgind cumva granițele.  Încorporând, prima parte. În momentul când stimulezi anumite condiții, tot ele bulboasele, se lasă păcălite - parcă prea repede - păcălite, că vine primăvara. Și cred ele, prostuțele, că musai trebuie să înflorească. Această înșelăciune, vine tot datorită acumulărilor. Și a fricii, pe undeva...A frici de anu-și împlini scopul. Ceea ce descoperi însă, este că florile stimulate, sunt de fapt sterile. Majoritatea. Frumoase, atrăgătoare dar sterile.


Voi spune că la flori este așa: fiecare dintre ele se descurcă cum poate dat fiind condițiile, nu aș avea a acuza păcălitorii. Dar la oameni, când descoperi asta, devine întristător.

Pentru mine, magia rămâne. Uimirea asta  îmi devine un mare motiv de entuziasm lăuntric. Și mai ales că trebuie să forez în continuare. Să forez adânc. Mai adânc decât ultima oară.

Pentru alții doar  atât: să nu-ți bați joc de acumulările tale.

.


.

Construcții XXXII - Autosupunerea

În fiecare din noi e o luptă în a ne birui îndoielile și ispita și în a ne ascunde scăderile. Nu știu ce-aș câștiga făcând-o publică? Dar sunt convinsă că oricine din jurul meu poate vedea rezultatul. În ambele cazuri.

.

”Don’t feed the trolls.” ( nu hrăniți trolii) despre troli, postaci și hateri

Azi dimineață, m-am decis să mă concentrez din ce în ce mai mult asupra unui termen. Credibilitate. Am văzut eu, că a ieșit din mine cam terfelit. Și dacă afară se pregătește de primăvară, mi-am zis să fac și eu la fel. Eu mă pregătesc de un minunat festival al dăruirii. Așa înțeleg eu primăvara. Să fac primi pași, în întâmpinarea ei.  Într-un context mult mai larg, de exemplu: mă pregătesc să înțeleg de ce postul nu are cum să fie post dacă nu e și postire. Și atitudine, adică. Vreau s-o înțeleg în felul meu:  desțelenire, înfometare, trezire și lărgirea granițelor. 

Iată, conjunctura exterioară mie mi-a dat de înțeles să am grijă și de lucrurile pe care nu le știu.  Să învăț care va să zică! Și uite, ieri m-am gândit să rememorez informații legate de limbajul de lemn, acela, folosit de oameni ca să citim printre cele spuse de ei și azi, la credibilitate.  

După mine, credibilitatea trebuie repusă de fiecare, pe un soclu nu ca acum, pe catafalc. 

Spațiul virtual ne-a devenit o țară mult vizitată. Am lărgit atât de mult granițele imaginilor, știrilor, călătoriilor. A crescut numărul credulilor și în același timp al personajelor gen Toma necredinciosul. 

Mie mi se pare că o rețea de socializare e ca un tărâm de poveste. Nu poți ajunge  la grădina cu merele de aur dacă nu treci și de Baba Cloanța. Și ca în fiece poveste, două lucruri ne sunt condiționate: să mergem în direcția bună, altfel rătăcim până la capătul pământului (să-ți alegi sursele de încredere) și să ai tovarăși de nădejde. Nu-i totuna să parcurgi calea cu Spânu sau cu tovarăși fideli.

Am ales un articol despre ură, pentru că simt, simt  fizic cinismul din jur și acest articol îmbina împroșcarea cu noroi doar de dragul haosului și a stârnirii ororii, cu o înțelegere umană dar și una ușor juridică. Poate nu e bun, poate nu e complet, eu l-am ales dintre alte mii, pe care le puteți accesa oricare din voi. 

Cu ideea că aș reuși să stârnesc curiozitatea: 


”In argoul internetului (internet slang), un troll este o persoană, de regulă voit anonima, dar deseori ascunsă în spatele unor porecle (nickname), care își face un obicei pasional din a posta și comenta în spațiul virtual, activitate anume croită pentru a semăna discordie pe internet și pentru a stârni certuri sau iritare. Trolul postează atacuri gratuite la persoana, comentarii malițioase, inflamatoare, voit jignitoare, de regulă fără legătură cu subiectul, menite a distrage atenția sau a provoca cititorii la răspunsuri emoționale. Trolul petrece mult timp pe internet, făcând din trolling o obsesie, o refulare, dar și un set de scenarii mai mult sau mai puțin elaborate, compuse din farse, glume proaste și jigniri gratuite la adresa unor victime (de identitatea și sentimentele cărora se dezinteresează complet). Dar nu întotdeauna trolul este un farsor sau un amator de glume proaste. Capacitatea lui de a macula, de stârni confuzia și iritarea, răutatea sa gratuita, obsesia cu care investește timp și resurse în hărțuirea unor ținte alese aleatoriu, sunt aur curat pentru profesioniștii comunicării negative și ai dezinformării. Destul de multi troli sunt folosiți profesional, contra unor sume de bani, pentru campanii negative de comunicare, pentru contracararea sau bagatelizarea unor opinii sau informații, pentru dezinformare ori pentru campaniile electorale negative, de tip destructiv. La fel cum hackerii pot fi utilizați, uneori, pentru a prinde sau contracara alți hackeri ori pentru a testa programe anti-virus, tot așa trolii sunt folosiți, destul de des, în mod profesional, pentru diverse scopuri, uneori malefice, ale celor care sunt dispuși să îi plătească pentru a fi troli. Asemenea comportamente și asemenea campanii “de imagine” se regăsesc, de regula, pe newsgroup-uri, forumuri, chat-room–uri, blog-uri, dar și pe pagini de socializare care permit ascunderea identității “comentatorului”, precum și în secțiunile dedicate comentariilor cititorilor din ziarele electronice.

Dex online definește astfel trolul: gnom (pitic) zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii. Definiția se potrivește destul de bine celei din slang-ul internetului, întrucât trolul este, de regulă, un suflet mic, ascuns, căruia îi place să joace farse răutăcioase, să facă glume proaste și să bântuie coșmarurile copiilor (victime inocente prin definiție). Trolul definit de Dex online este Petrică din povestea ”Petrică și lupul,” cel care, după un număr indefinit de farse aplicate sătenilor, ajunge sa nu mai fie luat în serios exact atunci când are nevoie reala de ajutor, sfârșind prin a fi mâncat de lupi.

Trolul farsor nu vrea decât atenție, exact cum vrea atenție copilul de sub un an care aruncă lucruri pe jos, astfel încât să capteze toată atenția părinților sau a bonei. Dacă bebelușul farsor merită toată atenția întrucât el este în plin proces de adaptare la lumea adulților, de trolul farsor e bine să te ferești. Și, realmente, te poți feri de trol dacă îl ignori. Multe site-uri care analizează fenomenul atât la nivel psihologic, cât și din punct de vedere legal, conțin acest avertisment: ”Don’t feed the trolls.” După o vreme, văzându-se ignorat, trolul își reorientează tirul către alte ținte.

Realmente periculoși sunt, însă, trolii plătiți, profesioniștii. În spațiul nostru virtual și-a făcut un loc de (ne)cinste un tip de cititor pe net care obișnuiește să posteze comentarii la orice text care conține informație sau opinie și care ar putea deranja unele prejudecăți, politici sau obișnuințe. Acest trol profesionist pare că nu face altceva decât sa posteze 24 de ore din 24. Unele publicații electronice își deschid edițiile la ora 0:00 din noapte și, cu toată această ora târzie, în secunda următoare apar postări ale trolilor. Daca veți avea acel dram de curiozitate morbida de care se vorbește mai jos, veți putea vedea că imediat acest text își va găsi cel puțin 5-6 troli. 

În argoul internetului nostru, acestor indivizi li s-a spus “postaci”. Postacul este cel care se ocupa cu acțiunea continuă de a posta pe internet comentarii răutăcioase, urâte și nedrepte despre orice și în contra oricui poate amenința poziția celui care îl plătește pentru aceasta campanie. De regula, postacul își ascunde identitatea sau folosește una sau mai multe pseudonime în intenția de a nu fi dibuit. Finanțatorul campaniei de denigrare și dezinformare, ca și campania, în sine, par a friza absurdul, dar totul este gândit și aplicat după un scenariu, pe bani și în mod constant. Ce este important este ca informația sau opinia să fie împroșcată cu noroi, iar credibilitatea autorului să fie pusa la îndoială. Nu contează că aruncătorul cu noroi e anonim sau ascuns după o poreclă; ce e important este ca noi toți avem tendința de a ne uita la orori, dintr-un soi de curiozitate morbida, iar profesioniștii știu asta, exploatând exact această curiozitate. Trolul profesionist se confunda, practic, cu postacul. Site-urile de socializare au mijloace de apărare și contra acestor troli profesioniști. Există setări prin care ei pot fi blocați și, chiar mai important, există setări prin care ei pot fi reclamați ca abuzivi. Odată intrați în zona “abuzivilor”, ei pot fi blocați erga omnes pe site. Acești troli pot fi blocați ca rasiști, iritanți (annoying), delincvenți ofensatori (personal offenders), periculoși pentru integritatea psihica a copiilor, ca având un limbaj nepotrivit etc.
Dar exista și troli care, aparent, au un nume și, în mod bizar, nu par a servi unor patroni care să își rezolve prin trolling afacerile privitoare la victimă. 

.......


În mod normal, ar trebui procedat și în aceste cazuri de troli plătiți ca și în cazul trolilor farsori. De regula, așa cum recomandă site-urile și articolele de specialitate psihologică și juridică, și în aceste cazuri ar trebui urmat cu strictețe consemnul ”Don’t feed the trolls.” Doar că, atunci când sunt atât de multe postări și comentarii încât covârșesc ca volum informația sau opinia expusă, trolii sunt greu de ignorat. Nu se poate evita percepția măcar a unui singur text trolling. Nu poți să nu te uiți măcar la unele dintre aceste texte scrise de troli. Plus că în fiecare dintre noi există un pic de curiozitate morbidă: vrem să vedem oroarea. Nu e niciun catharsis în asta, e doar o pornire similara cu curiozitatea pisicii. Instinctual, vrem sa vedem și, deci, nu putem sș nu ne uitam.
Pe de alta parte, farsa e farsa, iar infracțiunea e ceva serios, care trebuie combătut. Există o lume în care persoane malițioase sau malefice creează conturi/pagini false de socializare pe internet (acestea vor deveni în curând ilegale în Marea Britanie). De regula, aceste conturi/pagini false de socializare sunt deschise pe numele victimelor inconștiente de faptul ca li se fura identitatea. Pe aceste conturi/pagini false deschise “pe numele” lor se derulează și activități ilegale, periculoase. Dar, de cele mai multe ori, conturile false sunt menite a-i face rău victimei, “titularul” paginii de socializare pe internet. Un film video jenant pus pe youtube sau o poza compromițătoare pusă pe Instagram pot face mai mult rău decât ar putea face o tâlhărie. În urma cu mai puțin de doi ani, o adolescentă de doar 14 ani s-a sinucis pentru ca un trol a pus pe internet ceva compromițător și acea fetita, pur si simplu, nu a suportat ca tatăl său, de profesie polițist, să vadă acea postare compromițătoare. Nimeni nu a fost încă băgat la închisoare pentru determinarea sinuciderii. Asta pentru ca, bineînțeles, trolul s-a ascuns bine și comod în spatele unor nickname-uri. Acest tip de abuz pe internet este ceva similar cu furtul de identitate pe internet (phishing) sau cu clonarea cardurilor bancare, dar poate fi chiar mai periculos, întrucât poate distrage atenția autorităților de la persoana reala din spatele contului fals, orientând căutările în gol, către “titularul” inconștient al acelui cont pe care se desfășoară activitățile cyber-criminalului.
Abuzul pe internet are, însă, o arie de “desfășurare” mult mai vastă. Amenințări și șantaj, hărțuire, răzbunări porno (filmări cu sex explicit făcute sau puse pe net fără acordul “actorului” involuntar), acțiuni violente care pot cauza depresii sau crize grave ale victimei, inclusiv (tentative de) sinucidere, toate pot fi săvârșite pe “suportul” virtual al internetului. Teroarea virtuala, mai ales la adresa copiilor și a femeilor, este posibila atât prin trolling, cât și prin utilizarea dispozitivelor de urmărire de tipul GPS-ului pentru a urmări victima hartuirii.
Abuzul pe internet poate cauza grave prejudicii drepturilor aferente personalității umane, dar și daune materiale și morale. De aceea, faptele de acest gen, chiar dacă apar într-un spațiu virtual, un non-loc în care nu există, în sens material, fizic, nimeni și nimic, pot fi calificate ca delicte civile, acestea fiind generatoare de răspundere a autorului sub forma unor despăgubiri sau a unor daune punitive.
Unele dintre aceste abuzuri pe internet sunt chiar fapte penale. Spre exemplu, hărțuirea din noul Codul penal poate îmbrăca, așa cum rezulta din art. 208 alin. (2), și “haina” comunicărilor pe internet, cu condiția ca, prin frecventa lor sau prin conținut, să îi cauzeze victimei o temere. A se observa ca incriminarea faptei de hărțuire nu se refera la stres, neplăcere, iritare, curiozitatea morbida cauzata de trolling, și nici la un prejudiciu material sau moral, ci numai la o temere. Infracțiunea este o varianta a amenințării, atât doar ca amenințarea este factual o acțiune directa si dintr-o data, în timp ce hărțuirea este compusa, factual, din mai multe fapte obsedant repetate și “trimise” prin mijloace de comunicare la distanță. În plus, in cazul postacilor anonimi, reglementarea din penal este inutila, intrucat aceștia nu pot fi identificați cu mijloace normale, mai ales când nickname-ul folosit se schimba des ori cand postacii copiază abuziv nume sau părți din numele altora. 

Trolling-ul nu este încă infracțiune în niciuna dintre tările membre ale Uniunii Europene, dar în curând ar putea să devină infracțiune in Marea Britanie. Probabil că, treptat, acest model britanic va fi importat în toată Europa, inclusiv la noi.
Adevărul ca, pentru copii și pentru altfel de persoane lipsite de ajutor, e necesara o protecție severa contra trolilor malițioși și a cyber-criminalilor. Este necesară o corecție chiar și a atitudinii acelor gnomi farsori, întruchipând spiritele rele ale naturii, căci farsele lor ar putea face rău victimelor, în orice caz, mult mai mult rău decât s-ar aștepta acești gnomi.

Cu toate acestea, o incriminare a tuturor faptelor trolilor ar putea face ca libertatea de opinie pe internet sa fie afectata, la modul general, căci va fi imposibil ca cineva sa mai posteze anonim pe internet. Organizații ca Anonimous sau publicații online ca zerohedge ar putea intra în hibernare sau chiar ar putea sa dispară ca urmare a acestui gen de incriminări penale ale faptelor iritante ale acestor troli. 

În final, să facem o trecere de la troli, la hateri. Cuvântul “hater”, destul de des utilizat ca atare în slang-ul internetului, vine de la to hate, a uri.Hater este cel care urăște și nu se teme să o facă – dimpotrivă, se simte mândru ca se ocupă cu ura. Ca să poată uri mai cu talent, hater-ul își ascunde, de regula, identitatea. Hater-ul este un personaj care, de regulă, stă în spatele cortinei, fuge de reflector, nu vrea sa fie cunoscut. Când comentează, hater-ul o face sub pseudonim. Nu-și dă numele real. Este și laș, nu numai hater. În același timp, este o deșteptăciune întruchipată, una foarte agasantă și cicălitoare, dintre acelea care irită cel mai tare, pentru că despică firul în patru, se leagă de lucruri neesențiale, distrage atenția de la subiect, centrând-o pe sine prin limbajul colorat, violent, peiorativ, țipat. El este întotdeauna contra cuiva, contra a ceva. El e Gica – contra. Dacă ai răbdare să îi urmărești perorațiile și strigătele (nota: comentariile lui sunt, de regula, scrise cu litere majuscule ceea ce, după cutuma scrierii, înseamnă că omul care scrie astfel tipă, strigă sau urlă, după caz), o să observe cu mirare că, de fapt, el se contrazice pe sine însuși. Pentru ca el nu are un scop, nu are o coerenta a gândurilor, el gândește sub controlul urii și al fricii de descoperirea imposturii sub care se ascunde. Din punct de vedere psihologic, hater-ul este o personalitate incompletă. Nefiind sigur pe el, nu știe ce vrea, nu are un sens al sau, precis, nu își poate controla emoțiile. Inteligenta emoțională a acestui tip de personaj este foarte limitată: el nu doar ca nu este capabil sa își controleze propriile emoții negative, în așa fel încât să îi deranjeze cât mai puțin pe ceilalți, dar el nu poate nici să își focalizeze emoțiile pozitive, căci nu poate iubi, nu poate empatiza cu ceilalți, nu poate împărtăși trăiri cu mai nimeni, nu are strălucirea vieții.
Haterii sunt vii numai în măsura în care pot uri. Asta este starea lor naturala, pentru care, uneori, sunt plătiți. Ura face bine celor care o pot monetiza. 

Dar ura înlănțuie. Ura stăpânește și controlează. Dacă urăști pe cineva, fantoma aceluia te va urmări și în starea de veghe și în cea de coșmar. Ura sistematică te face să nu îți mai dai seama când greșești tu; cu atât mai puțin poți vedea unde și de ce greșește celălalt. Ura perpetuă te face să te desparți greu sau să nu vrei să te desparți de starea emoțională de ura. Ajungi să iubești să urăști. Este un mod contorsionat de a iubi. Ajungi un contorsionist emoțional.

Pascal Bruckner a scris prin anii ’80 ai secolului trecut o carte șocanta despre modul în care ura poate lega și înlățui oamenii mai durabil decât poate uni iubirea. Se numește ”Luni de fiere” (s-a facut un film după această carte, cu titlul ”Bitter moons”) și arată cum un cuplu trăiește un simulacru de iubire, în fapt o pasiune pur carnala, care se transformă, (...), rămânând complet paralizat de la brau in jos, iar ea isi pierde frumusețea, fiind opărită cu lichid fierbinte pe o jumatate de obraz. Cei doi “iubiti” ajung sa se urasca si sa isi doreasca reciproc o razbunare perpetua, zilnica, ca niste spirite malefice ei jucand teatrul unui cuplu in aparenta sudat de durerea accidentelor care ii tin impreuna, dar in realitate legat cu lanturi de ura si de intentia de razbunare. Si, in timp ce isi joaca rolurile cu inversunare, se amuza pe seama unor cupluri mai tinere pe care le despart supunând bărbatul unui tir susținut de flirturi și invitații la trădare care se termina, până la urma, cu o scena in care cei doi insi, inlatuiti de ura, privesc cu amuzament la cuplurile care nu sunt unite suficient de puternic de iubire pentru a rezista tentatiilor. Ce le-ar mai putea ramane acestor suflete incomplete decat amuzamentul malitios?

(Prof. dr. Gheorghe Piperea)

.sursa :  https://www.juridice.ro/433943/troli-postaci-si-hateri-si-luni-de-fiere.html

.

cu proprii tăi ochi, nu cu ochii altora

Suntem fixiști și avem modele mentale. Ale noastre doar. De cele mai multe ori ale orgoliilor noastre și atât. Uitând că suntem ceea ce ducem cu noi din trecut spre prezent și atât de preocupați de asta că uităm că fiecare clipă construiește viitorul.

Părerea mea e că acum, probabil cel mai bun drum și cea mai frumoasă formă de transformare actuală este să le oferim copiilor o educație în care ei să fie nemanipulabili. Iar ca ei să fie autentici, ar trebui să descopere lumea cu proprii lor ochi și nu cu ochii altora. Astfel încât să nu fie manipulabili nici chiar de către cei care îi educă, îi influențează, le sunt aproape.și să încercăm asta chiar dacă n-o să fie perfect pentru început.

Dar e important ca ei să crească într-o lume în care și adulții acceptă transformarea și cărora le place. Nu numai părinții. Aici e de fapt marea problemă. Suntem în zile când în jur plouă cu oameni cu opinii diferite mai multe, mai agresive ce par să nu se înțeleagă, să nu se accepte, și-i vezi cum mârâie unii la alții. 

Adulți într-o nemulțumire cronică, ce scot din ei copilul imatur, iresponsabil, adolescentul rebel și nepoliticos. Cu toții cer o anume schimbare. A lor. A nevoilor lor, a vederilor lor, a îngrijorărilor lor fără să vadă că pentru a înțelege latura holistică a naturii umane e nevoie de ceva nou lor. De permanentă de completarea a propriilor lor idei, a propriilor lor concepte, de lărgirea limitelor lor și de verificarea veridicității  a tot ceea ce cred, în timp. Și că pentru asta, obligatoriu trebuie să se testeze, să învețe continuu și să accepte provocări noi. Dacă n-o fac, adică să citească și să învețe s-o facă continuu,  realitatea imediată se schimbă iar ei rămân cu ochelarii amăgirii. Ochelari de cal cum se spune. Nu există rețete și nici cărți cu valori, ci un anume fel de asumare, de înțelegere și de iubire.

 

Eu am încredere că nu e timpul pierdut. Până la urmă ușile sunt permanent deschise. 

sursa:  http://www.cyfer.ro/blog/2015/02/02/ce-ar-trebui-sa-invete-copiii-la-scoala/

Ce ar trebui să învețe copiii la școală

Școlile publice de stat au un singur scop. Să producă indivizi calificați și disciplinați, pentru a servi cauzei statului. În școlile publice nu este încurajată inițiativa, elevul nu este încurajat să fie independent, să vină cu ideile proprii, să inventeze sau să pună întrebări. Acesta este constrâns în niște canoane foarte clare, este învățat să fie disciplinat, să execute cât mai corect sarcinile impuse, să răspundă la întrebări cu răspunsurile așteptate. Pe vremuri, copiii erau încurajați printr-un sistem ierarhic să urce pe o scară fictivă de valori. Acum meritele sunt premiate financiar. Sistemul e conceput să aibă nevoie de o armată de roboței, ce pot să se miște în parametri impuși. Roboțeii sunt programați în așa fel încât să fie mulțumiți cu o hrană sărăcăcioasă de bază și niște distracții ieftine.  Treaba elitei e să păstreze roboțeii disciplinați, că altfel se răzvrătesc pe străzi și e deranj. Metodele de control sunt acum diferite față de epoca antică sau medievală, dar principiul e același.
Chiar dacă unii dintre noi realizează situația în ansamblu, ne-ar fi greu să facem un pas atât de radical, încât să ne retragem copilul din școală. Ne temem că asta l-ar putea handicapa pe viață. Ar putea fi pus în imposibilitatea de a se integra în sistem, de a avea o slujbă normală, bună și bine plătită. Dacă asta ne dorim, copilul nostru să fie un robot încadrat disciplinat în rotițele mașinăriei statului, atunci trebuie să-l lăsăm în școală. Nu ar trebui să ne amăgim. Mașinăria statului este construită și întreținută pentru a servi o elită. Elita studiază altceva în școli. De aceea, reprezentații elitei par ciudați, tăntălăi și sofisticați, atunci când sunt priviți de jos în sus.
John Taylor Gatto este un fost cadru didactic din New York, ales profesorul anului trei ani la rând 1989, 1990 și 1991. Gatto a dezvălui adevărurile din sistemul modern de educație, rădăcinile și scopurile acestuia. Nu a mai acceptat să facă parte din sistemul public de educație, a renunțat la profesorat și a scris câteva cărți: Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling, 10th Anniversary Edition; The Underground History of American Education: A School Teacher’s Intimate Investigation Into the Problem of Modern Schooling. A făcut un studiu despre materiile studiate în școlile elitei. Voi prezenta toate cele 14 puncte ale studiului.

1. Teoria naturii umane – istorie, filosofie, teologie, literatură și drept. Aceste surse ne oferă informații despre oameni, cum au fost, cum sunt și probabil cum vor fi.
2. Scris și oratorie – aceste abilități se pot cultiva prin practică. Copilul trebuie să fie încurajat să-și exprime în fiecare zi gândurile în scris. Poate scrie despre orice, nu e necesar să fie un jurnal personal. Oratoria se poate îmbunătăți prin adresarea frecventă către necunoscuți. Astfel, copilul va trece peste tracul de a vorbi unei audiențe. Este inutil să avem o multitudine de informații, dar să nu le putem exprima către ceilalți.
3. Cunoștințe despre cum funcționează instituțiile statului (judecătorie, corporații, armată, educație) – în școlile elitiste e pus un mare accent pe înțelegerea separației puterilor în stat, modul de funcționare și scopul diverselor instituții, felul în care aceste instituții interacționează între ele.
4. Maniere și politețe – e suficient să ieși pe stradă, pentru a te cufunda într-o mlaștină bădărană. Interacțiunea cu celelalte persoane arată lipsa celor mai elementare reguli de politețe la nivelul populației. Politețea, manierele și civilizația sunt baza oricărui tip de relații, a alianțelor și a deschiderii ușilor închise.
5. Muncă independentă – în școlile publice, profesorul trebuie să umple 80-90% din timpul elevilor. În școlile private, acest procent e inversat. Copiii sunt așteptați să facă aproape toată treaba și să poată colabora cu ceilalți elevi pentru asta.
6. Sport – Mișcările fizice energice nu sunt facultative, acestea oferă un anumit tip de grație practicantului. De aici vin puterea, prestanța și capacitatea de a nu ceda ușor în fața durerii fizice.
7. Teoria accesului la orice persoană sau locație – Copilul trebuie învățat că poate întâlni orice persoană publică și poate intra în orice loc, dacă s-a informat despre procesul de accesare. Copilul poate primi teme, de exemplu: aranjarea unei întâlniri private cu un senator local, pentru a-i adresa o întrebare.
8. Responsabilitate, o parte esențială a oricărei curicule – foarte mulți doresc să fie lideri, dar nu au responsabilitatea necesară. Copilul trebuie educat să fie responsabil pentru actele sale și să facă de fiecare dată mai mult decât i s-a cerut sau ar fi trebuit.
9. Un cod personal de standarde în producție, comportament și morală;
10. Artele frumoase – o familiarizare a copilului cu artele este necesară deoarece, pe lângă religie, artele sunt modalitatea oamenilor de a înțelege latura spirituală, holistică a naturii noastre.
11. Desen – puterea de a observa și a nota ceea ce s-a observat. Creierul nostru nu e stimulat de notițe liniare, alcătuite din litere, cuvinte și fraze. Răspunde cel mai bine la notițe viu colorate, cu imagini, cu legături între imagini. Un copil bun desenator va lua notițe cu o acuratețe mai mare. Va avea apoi posibilitatea să-și amintească ușor ideile prezentate. Elitele engleze spuneau că dacă nu ești capabil să desenezi ce vezi, înseamnă că nu ai văzut nimic de fapt.
12. Abilitatea de a înfrunta orice fel de provocare – pentru a provoca un copil, trebuie să-l cunoști foarte bine, să știi ce rețineri are, ce slăbiciuni, dacă găsește anumite treburi ca fiind dificile. Această „materie” e foarte benefică pentru relația părinte copil.
13. Obiceiul de a fi rezervat în a trage concluzii – consultarea mai multor surse înainte de a formula o opinie.
14. O continuă punere în discuție a propriilor idei – copilul trebuie să înțeleagă că după ce și-a formulat propriile judecăți, idei și concepte, trebuie să le testeze constant valabilitatea în timp.

Iată câteva abordări aproape total neglijate de școlile obișnuite. Populația nu are nevoie de aceste cunoștințe. Dacă le-ar avea, ar fi greu de condus. Aproape toți cei care au ajuns de jos în rândul elitelor prin mișcări antreprenoriale dibace, au părăsit școala la un moment dat, sau au avut rezultate mediocre în școală: (Bill Gates, Thomas Edison, Richard Branson, Michael Dell, Steve Jobs, Henry Ford, Walt Disney, Andrew Carnegie).
Acest articol nu este doar pentru părinți. Nu doar copiii trebuie să studieze materiile de mai sus, ci și adulții care nu le-au studiat până acum.  Mulți dintre noi am rămas niște copii iresponsabili și nepoliticoși, indiferent cât de experți suntem în meseria noastră. Poate de aceea am rămas simpli executanți, simple rotițe, cu o libertate de mișcare redusă. Situația aceasta nu este nocivă doar pentru individ, din ea rezultând nemulțumirea cronică. Este nocivă pentru noi ca specie.


.

Ikebana cu roșu

Un mănunchi de lumină,
unul de roșu puternic,
flori împrăștiate,
flori, ca lumina ochilor,
vântul aduce arome subtile
și mă-ntreb
dacă este destulă rouă pentru ele?

.