Construcții XXXIII - deșteptarea primăverii

Ani de zile, am avut acest discurs legat de împrimăvărare. Desigur,  înfrumusețat c-o grămadă de metafore, de povești, de legende de/și cu mărțișoare: miracolul bulboaselor, (al ghioceilor în special),  de a apare ele, în condiții extrem de vitrege, primele. Și ideea indusă de aici că aceste flori ne fac să percepem mai bine Vestitorii! Primii. 

Și că de aceea, e bine să ne uităm după ele. Nu neapărat să ne ghidăm dar să știm că rezistența, și persistența, și atractivitatea lor, cumva vine și de la acumulări. Acumulări ca rezervă, nu stătute. Nu depozitare. 

Apariția bulboaselor ne e semnal de împrimăvărare chiar dacă spunem că ”ah dar ști, nțț, nu cu o floare” se face asta. Exemplul lor, nu numai că ne face să rezistăm în condiții neprielnice dar este un reper esențial. Întotdeauna mie,  îmi arată înaintele.

Între timp și înțelegerea mea a avansat lărgind cumva granițele.  Încorporând, prima parte. În momentul când stimulezi anumite condiții, tot ele bulboasele, se lasă păcălite - parcă prea repede - păcălite, că vine primăvara. Și cred ele, prostuțele, că musai trebuie să înflorească. Această înșelăciune, vine tot datorită acumulărilor. Și a fricii, pe undeva...A frici de anu-și împlini scopul. Ceea ce descoperi însă, este că florile stimulate, sunt de fapt sterile. Majoritatea. Frumoase, atrăgătoare dar sterile.


Voi spune că la flori este așa: fiecare dintre ele se descurcă cum poate dat fiind condițiile, nu aș avea a acuza păcălitorii. Dar la oameni, când descoperi asta, devine întristător.

Pentru mine, magia rămâne. Uimirea asta  îmi devine un mare motiv de entuziasm lăuntric. Și mai ales că trebuie să forez în continuare. Să forez adânc. Mai adânc decât ultima oară.

Pentru alții doar  atât: să nu-ți bați joc de acumulările tale.

.


.