sunetul pianului

 ...ochii tăi,
în cele din urmă se închid

suspinul tău  vine de undeva din adânc
când o prăpastie neștiută 
se surpă 
și se umple
urechile tale captează sunetele
ca pe o pasăre prinsă în plasa păsărarului
și atunci ne predăm cu totul
pentru că muzica deja știe ce e  în inima ta
și nu te va mai lăsa niciodată să pleci ...

Ziua internațională a complimentelor

De la un timp, cel mai des întâlnit compliment care mi se face, în autobuz, metrou, tren, în magazinele de tot felul e atunci când tot dau peste mine oameni, bagaje, ghiozdane, damfuri de la cei care se înghesuie la rânduri sau pur și simplu se grăbesc și trebuie să-mi sufle-n ceafă ori nu au loc de mine, ori se grăbesc...

Da, da, și atunci când sunt mai puțin adormită aștept să mi se ceară scuze, sau să primesc un gest oarecare care să semene măcar cu stinghereală unei greșeli recunoscute.

Ei bine io zic să nu vă puneți în fața uităturii mele când așa ceva nu se întâmplă (sic!) pentru că uitătura mea ”arde”. Arde și sub lentilele ochelarilor. Ca urmarea acestei ”drăgălășenii”, primesc eu atunci marele compliment când apare câte unu care-mi zice: ”Nu v-am văzut!” :)

Păi să nu fiu eu bucuroasă de un așa mare compliment, ziceți și voi :p Câta mi-s și pentru unii sunt invizibilă :)

(Știu că așa ceva ați mai vizionat și la un video cu Pavarotti dar io vă zic că mi se întâmplă zilnic așa ceva, în tren, în magazine, în metrou ori pe stradă pur și simplu)