nașterea încrederii

Nu sunt perfecționistă. Cred eu asta! Nu sunt nici aventuroasă din cale afară... Totuși neprevăzutul nu mă deranjează. Știu că sunt momente, ca cele de acum, când scriu sau când gândesc despre relația mea cu ceilalți și pe care mi le doresc perfecte, totale și poate  memorabile: la fel ca și când ai începe o poveste cu "a fost odată ca niciodată" și ai spune-o într-o clipită, cu gândul poate toate amintirile care ne biruie să se și sfârșescă în "fericire" (o ”fericire de poveste”, niciodată detaliată).

Sunt avidă să comunic cu tine așa cum sunt avidă, încă avidă să îți aștept surpriza răspunsului. Îmi place neprevăzutul, .... cu  inerția momentului ce pluteste în aer, cu  lipsa drumului bătătorit și chiar un pic și cu experiența penibilă (îhhhîîîmmm) sau hazoasă sau dureroasă (dar poate nu e nevoie). Și îmi place, nu pentru finețea comportamentului  care ne "obligă" la o conduită politicoasă dar superficială a discuțiilor ... ci pentru nostalgia care dupa un timp ți-o crezi și înmagazinezi când, cândva îți dai seama de treapta și de gradul de cunoaștere pe care l-ai desțelenit în tine și despre dezvelirea-dezvăluirea celuilalt, despre tărâmul necunoscut care ești tu și despre insula care este celălalt și pe care încerci, încerci, s-o cucerești. Într-un anume fel s-o cucerești, pentru că omul acela ți-e drag. 

Te-ai gândit măcar odată, la bătălia, pe care o dă ochiul nostru care-l absoarbe pe interlocutor? Sau la  cuvintele noastre care se încrucișează și care într-un fel trasează granițe și înaintează, se intersectează și avansează reciproc? Ca la un joc de ”dame”: o invazie reciprocă pornită dintr-o invitație și dorință de a pătrunde în necunoscutul celuilalt.

Și când ești într-o astfel de stare, de neliniște a spiritului, un pic vigilentă, eliminând așteptările dar umplându-te cu prospețimea celuilalt, în sfârșit te simti mai bine! Chiar dacă "binele" înseamnă să treci prin nerăbdare, panică și mulți nervi și multă neînțelegere, ai uneori totală neîncredere! De fapt toate astea te reîntorc pe tine, ție, neviciat și te fac să-ți dorești să revii față-n față cu acel om care ți-a ieșit în cale. De ce? Nu e vorba doar că ai găsit pe cineva cu care să dezlegi nodul de plictiseală ce te înghioldește. Pentru că cu el și față de el, ai rupt orizontul aventurii  și te-ai în-omenit alături. Și starea aceasta este de perpetua înnoire și de  perpetuă dorință. Cu astfel de oameni alături ai putea spune de fiecare dată: ”a fost odata ca nicioadata" ... Și ai profita să te întorci la ei și să le fi alături de fiecare dată ... 

Relațiile noastre umane țin de binele pe care ni-l aducem reciproc ...
 

Semnat:
Eu, aceea ce are azi pe pupile, imaginile unor petunii mari fine, mov și în suflet trâmbița corolelor lor franjurate,  pline de miresme.

Asta-i sarea pământului şi a acestei existenţe blestemate. Nu plajele care se-mpart în decoruri de vis,...nu prietenii, ci ceva fragil, ceva preţios pe care în vremurile astea îl distrugem cu bună-ştiinţă şi pe care creştinii îl numesc «suflet». Şi, dacă nu suntem atenţi, într-o zi o să ne trezim cu acest suflet în faţa noastră, răsuflând din greu, cerând milă şi fiind plin de vânătăi… Şi vânătăile astea le-am meritat fără doar şi poate.“ Françoise Sagan

De neuitat ...

“Trebuie să căutăm dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepții și tristeți. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii, și ea pornește în întâmpinarea noastră... Și ne salvează.” Paulo Coelho

 http://www.youtube.com/watch?v=UCQed1WBpUw


Nedumerirea mea (neînduplecată) e că nu am venit așa pe lume doar ca să-mi bifez fiece zi într-un mod plăcut. Că asta mi-ar fi foarte ușor: te uiți prin jur și te contaminezi cu un nou început. De fiecare dată. 


Da' atunci de ce? De ce am un suflet cald și de ce conștientizez paradisul îngrămădit în mine? De ce, mai nou, când întâlnesc ceva care mă supără, acel ceva îmi provoacă un frig interior. Da, de multe ori dârdâi spiritual prin lumea asta bezmetică ...


De ce am descoperit că îmi pică fructele cuvintelor? Coapte! Uneori prea multe ... uneori în zadar ... uneori prea târziu dar de cele mai multe ori atât de devreme încât nu sunt luate în seamă... gustul lor nu este ”delicios” ci este ”de luat în seamă”


... și știu că ele-s pentru voi și nu știu cum să fac căci în fața cuvintelor mele o să mă vedeți ”consumându-mă” intens sub o altă formă de eu, căci e un alt eu, în mine. Nu pot să fug de mine. Și nici nu fug în mine. Pe acolo e o altă împărăție unde eu mi's un călător ce făuresc drumuri și nu un fitecine, trubadur rătăcitor... Și e o întâmplare zău, fabuloasă cu ceea ce vedeți și simțiți când îmi ajungeți la inimă ori când v-aș ajunge la inimă: sunt eu, consumându-mă și nu costumându-mă. De fiecare dată. Pentru că eu și cuvintele mele facem un trup. Cuvintele sunt de întregire.


Ce-mi dă putere? Este că simt luminiscența dârelor legăturilor noastre, niciodată rupte, niciodată subțiate, dar pline de o tensiune vie. Ș-apoi e ca o înzestrare: că ne adună laolaltă prin doar acele cuvinte, ce nu-s niciodată tăioase, niciodată cioplitoare ori corozive în noi, niciodată țipător - dizarmonice.


De aceea, n-aș putea trăi  ștergându-mi fie și-o clipă din ieri-ul meu; deoarece ieri-ul meu este frumos, tumultuos, întregit, încărcat, luminat,  fiindcă am această trenă de cunoștințe, prietenii, ...., ... Ieri-ul meu nu e de degeaba ...

Suntem legați și sentimentul este de neuitat. De neuitat în fiecare fibră, neuron, întâmplare vie sau în fiecare rugăciune.

Om drag, când te văd, când te simt alături, îmi dai un sentiment de om dornic.

  

Semn 23 Nichtia Stanescu

Ca o pasăre neagră pe un ou alb
aşa stau şi îmi este dor de tine
ca o pasăre albă pe un ou negru
aşa stau şi îmi este dor de tine
ca nimeni pe nimic
aşa stau şi îmi este dor de tine
ca al nimănuia pe nimeni
aşa stau şi îmi este dor de tine.
Alb negru,alb negru
ce dor îmi este de tine
pasăre spartă si ou zburător
Doamne,ce dor poate să-mi fie de tine!

......................................................

 http://youtu.be/u96AY879m5Q

Baby - Iris & Felicia Filip

Versuri de dragoste - Baby - Iris & Felicia Filip

I:
Cat am fost de singur, tu nu ai stiut
Ti-ai ferit mereu privirea, de la inceput
Anii trec, si viata merge iar
Te caut zi si noapte, te caut, dar stiu ca e-n zadar
II:
Baby stiu acum ca mergi sa intalnesti
Un strain ce te va duce, la casa din povesti
Ce noroc, ce mare nenoroc
Ca timpul stinge totul, dar focul naste foc
Mai da-i o zi din viata ta, acelui om care-ti spunea

Refren:
Baby, baby, baby, tu vei fi a mea
Ca un rasarit de soare, dupa noaptea grea
Baby, baby, baby, tu vei fi a mea
Tu esti unica iubire, unica iubire

III:
Umbra noastra se asterne in trecut
Nimeni nu era ca noi
Cand ne-am cunoscut
Ne vom pleca pe ploi si prin apus
Ca totul este bine, iar noi vom fi doar fum
Mai da o zi din viata ta
Acelui om care-ti spunea
IV:
E toamna-n viata mea, totul este scrum
Stiam ca vei pleca dar lasa-ma sa-ti spun

Refren(x3):..
Tu vei fi a mea...
 

“Fericirea suprema in viata este convingerea ca suntem iubiti – iubiti pentru noi sau, mai curand, in ciuda noastra.”  Victor Hugo

Dacă voiești ...

"Cât de bine le-ar fi unora dacă s-ar despărţi de ei înşişi! În schimb, ei se apasă, ei se chinuiesc, îşi aduc stricăciuni, se înspăimântă singuri. La ce bun să treci mările, să schimbi oraşele? Dacă voieşti să te eliberezi de necazurile tale nu ai nevoie să te muţi într-altă parte, ci să devii un altul!" (Seneca)

îndestularea celui pe care-l preexiști

”Mulți nu-și permit să iubească tocmai pentru că  sunt multe lucruri, mult viitor și mult trecut în joc.”  ( P Coelho)

Uneori ești îndragostit de propria ta durere, înjosire, sacrificiu, încât nu mai poți trăi realitatea. 

Nu înseamnă că  trăiești în trecut. Înseamnă să aduci aceste lucruri în permanența prezentului tău. 

Și cel mai rău este să te beatifici cu aceste lucruri, spunând că le faci în numele iubirii. Dar nu e jertfă ci o simplă respingere a realităților vieții pe care mândria ta n-o suportă.

Când cineva iubește așa cum  te iubesc eu, construind trepte încă de la inexistența ta, nu există loc pentru altceva. Pentru o altă judecată, pentru vină, întârzieri, dubii. 

... Și  cum ar fi această dragoste a mea? Solubilă în neîndeajuns...

ATITUDINEA DE A FI IUBIBIL

Mă gândeam azi la o bijuterie. 

S-o vezi, într-o colecție, magazin, expusă. Dar nemișcată tot timpul. Prizoniera unei cutii de catifea sau a unui reflector și a unei etichete  riguros explicative.

Și în comparație, s-o poți purta. În diferitele  ipostaze ale vieții, ceea ce ești tu, devine comoara ta, care se confundă cu purtătorul și-ți conferă strălucire... Sau atunci când nu ești conștient  ca atare de valoarea și atitudinea ta ca purtător de comori latente  o poți face să nici nu existe, pentru că tu nu dorești să exiști și pentru alții... Ți-ești ție însuși îndeajuns... 

Iar eu, am atâți oameni frumoși și dragi în jurul meu și mă zgândăre ideea, că ei nu doresc să-și arate comorile din ei înșiși.

Apoi stau și mă gândesc de ce îmi doresc, îmi impun chiar, ca permanent să cunosc și alți oameni? Mereu și mereu.

       - Ca să am propriul meu clan de admiratori, urâtori, judecători, bârfitori, ...? 

       - Din lăcomia de a avea mai multe relații și acestea să devină superficiale? 

       - Poate  un mic procent vine din groaza cu care mă întâmpin cu acest gând ascuns  - că fără a cunoaște permanent  natura umană, natura umană a celorlalți, pot ajunge la un fel de ”înțepenire a conștiinței”? ... 

       - Dar poate din dorința scormonitoare de a descoperii licărul comorilor lor potențiale. Sunt una, din cei care nu mă pot împotrivi mie - însămi pentru că mi s-ar sparge toate sentimentele, zău!!! Simt că nevoia mea nu vine dintr-un interes meschin ci dintr-o cale a înaintării comune și dintr-o senzație a exersării sincerității totale. Și este o trăire adâncă aceea de a-mi decoperta sentimentele mele în fața celorlați și de a-i conjura să se lepede de încăpățânarea ca ei să nu și le  scoată pe ale lor, la lumină?  În fond, ce bucurie mai mare decât să ai comorile lor la lumina zilei! La fel ca bucuria primară a cuiva care vede orice copil făcând biped, primii pași.

Nu vreau să picur diverși catalizatori sentimentali peste această stare. Relațiile dintre noi oamenii dacă nu rodesc și nu găsesc o cale a vindecării reciproce nu prea au farmec, nu au noimă. 

Doamne, ce de muncă așteaptă. Când o-ți pricepe că sunteți permanent iubibili.