Permisiune

Limita mea vizibilă de ”nu mai pot”,
e o aparte gură,
lacomă de cuvinte
de parcă eu sunt doar o  atot-vorbitoare.

Când colo
eu, merg pe urma tăcerilor mele
și-mi caut visele,
ca o pasăre ciugulind
ca o pasăre, 
c-o neliniște în ochi
și-ntre pene
ce nu știe că linia invizibilă 
dintre realitate și vis,
grăbit
se pietrifică.


Mie, îmi pică bine
socotind că iar am salvat un vis de la uitare!
Și vă zic: să ne fie permis ...
Zic, să vă fie permis ...