IMPLOZIE

Ne-am cantonat în formalism, 
prea multa  minuțiozitate în banal
prea multa neputință față de propria noastră existență
deja prea multul cu ochii în pământ
și peste tot oferte de rețete ale îngrijorării.

Nu știu dar azi îmi storc mie lacrimi de bucurie,

și pe dedesubt
și acolo unde ne ridicăm viziera.

Ca-ntru-n deșert, implozie cu culoare... 

Altminterea pe lângă noi p-aci, e calm
și-o viață amânată...



.

timpul ne duce ca o nălucă

Am plecat teleleu
acolo unde este doar instinctul pur,
am motive în plus
căci m-am trezit căutând 
ș-am dat doar de cioburi și spini,
posac...

Lacrimile mă eliberează
lacrimile se eliberează
și nu mai funcționează trezirea din orizontală.

Timpul ne duce ca o nălucă...
hai vino să povestim
hai vino
așează-te aici
în inima mea,
nu e calm 
dar e sigur
când îmi pun la îndoială obscurul,
rădăcinile și
mai ales mobilitatea
și mai ales când mă sugrumă constrângerile
fără rațiune
și frica de a ține legătura 
și de a te privi în ochii, 
doar atât
dar care vin simultan din numitorul meu cu tine... 

Tu? Știi ce ... frumusețea nu are limite ...
 
Tu, care poveste o porți în tine?



.

Vitrina

Îmi demonstrezi că cioburile tale
uneori toate,
îți sunt mărețele realizări,
valoarea de care n-o să te desparți;
le expui,
să nu mai văd dincolo,
cum cu  genunchii la gură
duhnești stătut ...


nu mai prididești
să montezi  scenarii 
de după cortină
și să mă lași în fața vitrinei
să mă faci să cred, ce?


Ei da, și mie ce-mi mai rămâne?
Să mă strâmb în vitrina pe care tu mi-o arăți cu sârg,
Ș-apoi să râd
p'ân ce îmi voi înghiții toată sarea lacrimilor.



.




.

SERBĂRILE ÎMPĂRĂTEȘTI

Visam la libertăți nepermise
și fiindcă n-om fi niciodată împreună
mi-am luat lumea în cap.
Lumea mea,
în care o să te port cu mine
în, oriunde din călătoriile mele
și-n care nu sunt prizonier
și nici timorat  de strămoși, 
captivi în lucrurile eterne
și care m-ar arată cu degetul
și în care sunt regele ochilor mei
....,
și al instinctelor mele...
și din care
îți scriu cu cerneală de inimă
și pun pariu 
că vâltoarea  îngrijorării dispare
și toate cioburile vieții sunt camuflate
de idealurile noastre vechi
și unde-mi îmblânzesc disperarea
fiindcă vom fi mereu singuri,
doar noi doi, 
în imaginația mea
și că povestea noastră încă n-a existat.



Fă-mă Doamne pasăre
să zbor cu tine în gând spre 
serbările împărătești
unde întotdeauna
sunt  câte tre'le zilele de ospăț ...
și apoi nu mai e nimic.




.

tu nu știi??? ... eu sunt viu !!!

în aglomerația asta
cum de mi-ai mai descoperit respirația?
e dimineața-mi ce strigă a disperare
și eu sunt cu ochii-n jos 
și nu pot 
deși ... 
poate aș vrea ...


îmi spun că am încă dinți de lapte,
îmi pun la îndoială toate clișeele,
îmi dreg toate gândurile îndrăznelii și datoriei,
îmi prepar  toate rețetele de spus nu 
când de obicei se spune da,
îmi descopăr mutațiile posibile
începând de la cea mai banală identitate,
mă arunc în vâltoarea îngrijorării,
zbucium amestecat ... 

pe când mă mânuiești
crezând că mi-ești avantaj
crezând că pot vibra
făcându-mă să cânt
cântecul tău cel mai frumos
cea mai frumoasă compoziție a ta ...

tu cum nu știi???

eu sunt viu!!!
și totul e clar în inima mea
totul e clar în lumea mea
lejer haotică poate,
dar pentru prima dată în viață
îmi pot simții visele.


.

Țara lui ”Altfel”

Am plecat spre țara lui ”Altfel”
special să provoc o  întâlnire cu tine,
drumurile nostre devin trepte paralele
și nu ți-o iert,
pentru că așa, 
nu ne merge cu mult mai bine ...

- Ce-ai căpătat? 
- Încă puțin spațiu!
- Și câtă însingurare?

Lumina scaldă dureri, 
ale noastre
dar ești  deja prea departe 
să-ți  deschizi inima
de neatins
iar tu îmi cauți doar inteligența
ca și cum din mintea mea trebuie să picur continuu
idei strălucite ...

Iar eu știu că totul e legat de porți
totul e o poartă spre porți
spre a ajunge la infinit.

Printr-o poartă
întunericul revine în noi
printr-o altă poartă 
viața țâșnește
în furtuna cuvintelor nespuse
identificabile ori pline de uimire
cu toată tandrețea lor...

Porți spre porți
spre cerul infinit
unde ne putem risipi regăsindu-ne
unde atingem vise magice,
de zbor
de mai  sus...




.

Empatie

Evadez 
din bătălia existenței,
cea cu teamă 
și fără nădejde
evadez,
dincolo de adevărata realitate
urmărită de frica pe care n-o mai descarc din mine.

Într-un loc unde îmi înmoi gândul 
în inima ta,
simt pulsațiile fiecărei imagini
și bucuria de a te reflecta
ca într-un tablou, 
mereu fecund.


.