Vitrina

Îmi demonstrezi că cioburile tale
uneori toate,
îți sunt mărețele realizări,
valoarea de care n-o să te desparți;
le expui,
să nu mai văd dincolo,
cum cu  genunchii la gură
duhnești stătut ...


nu mai prididești
să montezi  scenarii 
de după cortină
și să mă lași în fața vitrinei
să mă faci să cred, ce?


Ei da, și mie ce-mi mai rămâne?
Să mă strâmb în vitrina pe care tu mi-o arăți cu sârg,
Ș-apoi să râd
p'ân ce îmi voi înghiții toată sarea lacrimilor.



.




.