Negru

E ciudat când cineva 
îmi aruncă găleți de negru 
pe întreaga mea viață
și mă lasă cu zorii în spaime,
de unde visul alb al deznădejdiilor mele
varsă și alte culori
să mă face atât de diferită de normă lui ”negru”.
 
E ciudat că eu 
aceluia,
nu-i vorbesc cu obidă
de miile de culori pe care mi le-a înecat în doliu
ci de propria mea culoare,
ce apare oricum deasupra negrului de tăciune
pe care voi continua s-o pictez zi de zi

și cu care dezintegrez convenționalul.


..

cicatricea nimicului

Așa că m-am gândit 
cel mai bine e 
să-ți spun povestea
cu omul care culege sunete,
ori cu omul care culege inimi,
cu acei prea mulți 
oameni culegători doar de recolte
perfecționiști, 
închiși în ei,
ce suferă de tragedia nedesăvârșirii.
oameni, ce devin mult mai complicați 
când sunt căutați înauntru...
și mie mi-e frică să înaintez 
din cauza lor
ca acele sentimente ale mele
cuibărite 
să nu devina cicatrice ale nimicului.

înainte de apariția zorilor

Pasărea cântă înainte de apariția zorilor
desprinsă de pe postamentul egoismului...
cântecele ei îmi răscolesc lăuntrul
umbrele apun

deșteaptă tăceri
ecourile nu mă mai încap
și dezrobesc micul meu haos.

Acolo-i miezul meu decojit,
proaspăt și regăsit
miez de surpriză, miez mustind
hrana mea, ca o masă regală
din imensul  meu rezervor de iubire.

Dis de dimineață,
vămile memoriei se deschid
mereu în așteptarea speranței.

pentru că eu așa vreau

eu nu vreau să fiu mai marele, 
nu vreau să fiu nici primul
eu sunt cel distinct,
și din această cauză sunt special. 

vreau să te uiți la mine
când te întorci la dreapta sau la stânga
nicidecum ridicând sfios privirea,
și sub nici o formă când ți-o cobori!

fă, te rog pentru mine exerciții de gimnastică, rotiri încete ale gâtului de stânga, dreapta
altfel o să-ți înțepenească gândul
și o să mă bombăni zilnic.

și de azi nu dori să ceri, doar, dorește să (și) oferi

e ceva care mă creditează
înainte de a ajunge o piesă de muzeu
ș'atât.


.

Nimic n-a mai durut ca tine

Nimic n-a durut atât de tare 
ca tine,
sălaș unui câmpul de primăvară,
ce bucură lumea toată.

Nimic nu mi-a spus încă
unde-ți sunt vămile,
zonele de gri
ori  unde chiar poți să rămâi inatacabil?

Ori unde ești mai 'năuntru 
atâta de mult
de nu dai niciodată pe afară.

Dis-de dimineață
unde te vei opri oare?
câte sunt vămile
cât de treji ochii minți? 

Caii sunt pregătiți pentru drumul zilei ...
Și tu? 
Poate azi vei veni cu mine!
Poate azi?
Poate azi e ziua,
pe care ai s-o recunoști,
aceea zi, pe care ai vrea s-o trăiești,
cum n-ai mai trăit niciodată!

****

Io zic, să lăsam molcomul 
să vadă lumina care strălucește deasupra
a acelor dintre noi,
mai greu de iubit.



.

Și unde vei fi purtat?

Măturați-vă zilnic cinismele!
Și mai bine începe,
întrebându-te ce culoare
va avea azi vântul...
Și încotro o să te poarte?
 (aranjament HungMo Joo)

Convinsă-i luna

În primăvară,
convinsă-i luna
de floarea de cireș,
și doar cei triști
se-mpiedică
de întunericul din ei.