ca tine,
sălaș unui câmpul de primăvară,
ce bucură lumea toată.
Nimic nu mi-a spus încă
unde-ți sunt vămile,
zonele de gri
ori unde chiar poți să rămâi inatacabil?
Ori unde ești mai 'năuntru
atâta de mult
de nu dai niciodată pe afară.
Dis-de dimineață
unde te vei opri oare?
câte sunt vămile
cât de treji ochii minți?
Caii sunt pregătiți pentru drumul zilei ...
Și tu?
Poate azi vei veni cu mine!
Poate azi?
Poate azi e ziua,
pe care ai s-o recunoști,
aceea zi, pe care ai vrea s-o trăiești,
cum n-ai mai trăit niciodată!
****
Io zic, să lăsam molcomul
să vadă lumina care strălucește deasupra
a acelor dintre noi,
mai greu de iubit.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu