Viața mea este un manual
din care lipsește teoria.
Uitându-mă în interior
Mi-am dat seamă că
pur și simplu
nu știu cum se întâmplă
să devin,
să vorbesc,
să nasc idei noi,
teorii și opinii,
sentimente atât de sensibile
care să cuprindă și puncte mele de vedere
și emoțiile mele,
reunite.
Știu doar să mă întreb,
Știu să vorbesc
dinăuntru,
din durerea,
din plăcerea,
din ezitările,
din exploziile,
din abisul
care crește
și care mi se consumă acolo.
Lumea numește asta „corp”
Lumea numește asta „inimă”
Lumea numește aste în mii de feluri
Niciodată picior
niciodată fir de păr.
Eu nu știu dacă acel univers
face mereu referiri la ”al meu”, ”mie”, ”eu”
ci doar că viața,
va scrie
mereu
și mereu înăuntru
pentru a mă învăța
să mă citesc pe mine însămi
într-o limbă total necunoscută.
Viața mea nu este un manual cu reguli
ci un proiect pilot,
unde se fac teste cu explozibil
un ghid,
destinat a fi citit
atunci când devin carte deschisă.
De aceea trebuie,
da trebuie,
să o deschidem citirii altora.
De aceea trebuie
să devin servitor al efortului de a trăi,
de a comunica,
de a continua.
Fiind citibili, doar așa trăim și în alții.
Devenind slujitorii eforturilor de a trăi
și de a comunica
trasăm căi noi,
vulnerabile
spre durerea de a trăi în alții,
schimbând inimi, minți și corpuri
îndepărtând reticența și foamea
păsărilor de pradă
interioare
ce ne ciugulesc ideile,
zilnic.
.
