Idealuri prometeice

Viața mea este un manual 

din care lipsește teoria.

Uitându-mă în interior

Mi-am dat seamă că 

pur și simplu 

nu știu cum se întâmplă 

să devin,  

să vorbesc, 

să nasc idei noi, 

teorii și opinii, 

sentimente atât de sensibile 

care să cuprindă și puncte mele de vedere 

și emoțiile mele, 

reunite. 

 

Știu doar să mă întreb, 

Știu să vorbesc 

dinăuntru, 

din durerea, 

din plăcerea, 

din ezitările, 

din exploziile,

din abisul 

care crește 

și care mi se consumă acolo. 

 

Lumea numește asta „corp” 

Lumea numește asta „inimă”

Lumea numește aste în mii de feluri 

Niciodată picior

niciodată fir de păr. 

Eu nu știu dacă acel univers 

face mereu referiri la ”al meu”, ”mie”, ”eu” 

ci doar că viața, 

va  scrie 

mereu 

și mereu înăuntru 

pentru a mă învăța 

să mă citesc pe mine însămi

într-o limbă total necunoscută. 

 

Viața mea nu este un manual cu reguli 

ci un proiect pilot,

unde se fac teste cu explozibil 

un ghid, 

destinat a fi citit 

atunci când devin carte deschisă. 

De aceea trebuie, 

da trebuie, 

să o deschidem citirii altora. 

De aceea trebuie 

să devin servitor al efortului de a trăi, 

de a comunica,

de a continua. 

Fiind citibili, doar așa trăim și în alții.

Devenind slujitorii eforturilor de a trăi 

și de a comunica 

trasăm căi noi,  

vulnerabile  

spre durerea de a trăi în alții, 

schimbând inimi, minți și corpuri

îndepărtând reticența și foamea  

păsărilor de pradă 

interioare 

ce ne ciugulesc ideile,

zilnic.  

.