De ce confundă oamenii ambiția personală (păstrarea intactă a ego-ului pentru a da/obține tot ce ai mai bun, pentru a obține ceva cu plus valoare, spre scopuri înalte) cu nevoia de vizibilitate? Să fim clari primul termen arată ambiția spre aspirație (”per aspera ad astera”) nu cea de creștere a orgoliului propriu.
Dar pentru că există cumva comportamente vizibil asemănătoare (asta dacă nu ești obișnuit să observi cu atenție discrepanțele logice sau nu ești atent la detalii pe termen lung) nu observi că diferența stă în puritatea intenției pentru baza realizărilor proprii.
Ambiția și nevoia de validare pornesc din locuri diferite. O găsim peste tot și este exacerbată în rețelele sociale. Stă la baza bullyngului din școli. În comunitățile mici și mari. La servici, în micile ONG-uri și în marile companii.
Dar nevoia de validare față de ambiția de a fi mereu mai bun sunt complet diferite. Chiar dacă ele la exterior arată la fel. Asta păcălește. Ambiția pozitivă, este cea care construiește, însă nevoie de a părea mai bun, mai inteligent, mai ”altfel” în ochii celor importanți (ție), vine din nevoia de a fi ”văzut”, validat și care amână/distorsionează momentul în care ceilalți văd ceea ce ești cu adevărat. Până la urmă e o minciună. O minciună în stare continuă.
”Self enhamcement bias” așa e denumită științific această stare, e o minciună legată de statutul dorit printre cunoscuți sau comunitate. E tendința de a ne prezenta mai capabili, mai buni, mai făcători de tot ceea ce societatea/grupul din care faci parte crede că e de valoare. Self enhancement bias are această buncată care vorbește de ”auto-îmbunătățire” și este cea care te face mai mai capabil, mai realizat, mai important în ochii celor care contează pentru tine.
Privit din afară, descoperi că este vorba de atingerea unor standarde, praguri, calități pe care de fapt tu nu toți le pot atinge fără muncă asiduă la care se adaugă frica de a nu fi percepuți ca ineficienți, incapabili, lipsiți de curaj sau perseverență... Totul vine la început din nesiguranța persoanelor de a fi într-un grup și probabil ”lenea„ de a-ți câștiga cinstit locul tău, cu adevărat chiar dacă nu ești premiantul clasei.
În general nu e un comportament al oamenilor răi ci al oamenilor nesiguri care prin nesiguranța lor fac rău în jur pentru că nu au/nu știu alte metode de a se simți în siguranță într-un grup, o comunitate.
Deja s-a dovedit și că ”optimismul nerealist nu vindecă totul” cum era până-n anii 2000. Problemele apar, se pot agrava sau pot duce la stagnare, atunci când minciunile se adună pentru un neadevăr spus de mai multe ori. De ce? Pentru că pentru un individ acest lucru devine un mecanism. Unul mental, automat, greu de oprit chiar și atunci când nu mai e necesar.
Identitatea construită pentru a impresiona rămâne mereu fragilă pentru că rămâne mereu dependentă de aprobarea grupului. Fiecare cuvânt în plus devine ceva ce trebuie să se potrivească într-un puzzle fals, ce trebuie apărat bucată cu bucată, susținut, trebuie menținut, memorat. Turnul pe care-l construiește uneori din jumătăți de adevăr sau omisiuni ale realităților se poate dărâma din cauza unei singure cărămizi care nu găsește suport, de aceea nesiguranță se mărește inevitabil. Cu toate că știi că vocea ta interioară nu poate fi mințită și îți știe valoarea, miza acceptări de grupul care te-a pus pe piedestal, crește.
Prietena mea din Ardeal spune că uleiul și adevărul ies inevitabil la iveală. Răbdare să ai. Cei din jur, la început își dau seamă că lucrurile nu se leagă dar nu sunt suficient de atenți sau motivați să verifice. Se bucură să audă de bine. Și totuși cu cât se înaintează, apare o neîncredere difuză. Teama de verbalizare a acestor temeri face persoana agresivă, crudă, lipsită de înțelegere. Pe de altă parte cei care chiar construiesc ceva real, se simt devalorizați atunci când văd că exagerările și minciunile aduc același respect ca munca autentică. Răbdară să ai căci pe termen lung cel care minte despre propriile realizări, subevaluează munca celorlalți, ia în derâdere efortul construit de alții corect duc la erodarea credibilității în jur.
Atunci vine și un moment al recalibrării. Când un element al turnului de minciuni se dezechilibrează și totul pică. Oamenii nu uită ușor. Oamenii nu iartă ușor. Chiar dacă cei din jur nu discută, privirile nu mai sunt de la egal la egal. Apare neîncrederea, legată de tot ce ai făcut sau nu ai făcut vreodată.
Oamenii care vor să fie văzuți altfel decât sunt de fapt nici nu știu cine sunt și asta pentru că au investit în imaginea care oglindește așteptările societății și nu destul în sine. Rămâne singur cu munca sa în zadar.
Uneori acești oameni nici nu înțeleg unde le e greșeala, chiar dacă știu că au mințit în sinea lor, nu asta constituie o problemă. Nu au setat în caracter să facă diferența între ceea ce înseamnă a te prezenta celorlalți bine și a construi o identitate falsă adică între binele moral și rău. Deosebirea constă în faptul că primii arată ceea ce sunt și ceea ce au, adică o mai bună versiune a lor, la acel moment dar reală. Varianta a doua înseamnă că față de realitate există adăugări, exagerări, amplificări la un model de identitate și muncă nerealist și o versiune care nu e a ta și nu ai câștigat-o prin muncă proprie. O astfel de persoană nici nu realizează că fără acest ego umflat artificial ar putea descoperi în primul rând liniștea și stabilitate propriei valori și ar investi energia în lucruri de autodescoperire.
Ambiția reală e confortabilă cu cine ești, cu succesul și cu momentele de eșec propriu și mai ales cu momentele când nimeni nu te vede ce și când (te) construiești. Un om matur și sigur pe sine nu are nevoie de validări și de un public constant.
Cu cât construiești mai mult dacă fundamentul e fals și construcția e șubredă cu atât cazi mai de sus. Totul se menține prin frica și cu un risc de pierdere care în timp devin capcana propriei sănătăți mentale, propriului statut în societate. Uneori costurile finale sunt foarte mari pentru că oamenilor nu le place să fie păcăliți, controlați manipulativ și nici umiliți.
Pentru cei de vârsta mea lucrurile s-au departajat. Pentru mai tinerii mei prieteni care au un drum lung în față, întrebarea bună de pus este ”nu învăța cum să devii ”mai convingător” atunci când simți nevoie să le arăți celor din jur o versiune impresionantă exagerând sau adăugând lucruri pe care nu le-ai făcut. ”Ce nu este suficient așa cum ești la nivelul actual?” E drept că răspunsul te va ajuta doar să crești și nu să devii supereroul celor din jur. Alege. Ai acest drept dar să știi că răspunsul cu sinceritate la această întrebare sub formă de gândire critică vă(ne) oferă chiar de la început o îmbunătățire a stării fizice, a longevității și a stării de fericire (asta spun studiile, eu zic să nu le neglijăm).
O comunitate care are și mai ales care acceptă astfel de indivizi, ea însăși suferă. E o comunitate fără valori bine setate. Este lipsită de unitate, respinge criticile, și vânează laudele. Discuțiile sunt în jurul validării ( ”.. ști cine sunt eu”, știi cine sunt ai mei” ”la ce școală am studiat”...etc).
Este o comunitate toxică sau fragilă în care abundă discursurile despre cât suntei de invulnerabili. Oamenii grupului cred că știu totul și apare rezistența la învățare. Externalizează eșecul și internalizează succesul. Ierarhiile se bazează pe imaginea perfectă și atât. Apar grupulețe, tabere, izolează și exclud indivizii care aduc argumente, pun întrebări sau critică. O astfel de comunitate se caracterizează printr-o lipsă de empatie evidentă. Se folosesc de superlative pentru propriile lor realizări mărunte. Folosesc falsul și mai ales lăudăroșenia ascunsă (arhicunoscutul fenomen humblebragging adică o plângere ascunsă care ascunde o laudă).
Desigur și la nivel de comunitate există modalități de diminuare a ”self enhancemet bias” prin mutarea atenției de protejare a imaginii de sine la obiective de siguranță psihologică și spre obiectivitate. Nenea Al vă poate spune o grămadă de alte lucruri.
PS Există și opusul numit self-effacement care vine mai mult din norme culturale și din religie. Un studiu interesant găsiți în sursa nr 3 .
https://en.wikipedia.org/wiki/Self-enhancement
https://bpspsychub.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/bjso.12577
https://open.maricopa.edu/culturepsychology/chapter/self-enhancement-and-self-effacement/
https://open.maricopa.edu/culturepsychology/?s=
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu