” Pentru a începe un capitol nou ce e vechi trebuie să se dizolve încet și să se estompeze din gândurile tale. Acesta este unul dintre cele mai greu de acceptat adevăruri din viața noastră.
Fiecare transformare vine mai întâi prin pierdere: o identitate de care nu mai aparținem, o iubire care își schimbă forma, o certitudine care se atenuează, un mod de a fi în lume care nu ne poate însoți pe mai departe. Totuși, adesea, uneori fără să vrem, continuăm să ne agățăm de ceea ce a dispărut deja în noi, doar pentru că ne temem de golul care precede fiecare renaștere. Dar noul nu se poate naște în spațiul ocupat de vechi. De aceea el are nevoie de curățenie sau poate are nevoie de o delimitare, de un prag. Uneori chiar de un așa numit regres. Atenție, acesta este un timp fragil în care ceea ce am fost nu mai este suficient și ceea ce vom fi nu a apărut încă! Acolo ne simțim pierduți. Suspendați. Fără formă. Dar ceea ce se dizolvă nu moare întotdeauna în zadar. Uneori, pur și simplu, lasă loc. Pentru că până și pământul, înainte de primăvară, trece prin iarnă. Chiar și sămânța, pentru a genera viață, trebuie să se spargă în mii de bucăți. Și poate că maturizarea înseamnă tocmai asta: să încetez să mă mai agăț de ceea ce m-a protejat atunci când nu mi-am mai permis să cresc. Ceea ce era vechi nu ar trebui ”urât”. E lucrul căruia ar trebui să i se mulțumească. Pentru că ne-a adus până aici. Suntem la un prag. Dar vine un moment când a continua să fim ceea ce eram devine mai dureros decât schimbarea în sine.
Doar atunci viața ne cere cel mai dificil curaj: să lăsăm să se estompeze ceea ce nu mai poate înflori, să facem loc pentru ceea ce încă nu știm, dar care deja ne caută. ”
(Carlo D'Angelo - din „Vocea Pragurilor”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu