”Ignoranța nu este doar o lipsă de cunoștințe. Este, de asemenea, o piață imensă. Pentru că acolo unde cineva nu știe, altcineva este adesea gata să vândă un răspuns, posibil unul simplu, liniștitor și foarte scump.
Cei care promit leacuri miraculoase, investiții fără riscuri, fericire instantanee, tinerețe veșnică sau soluții definitive la probleme complexe prosperă datorită ignoranței. Dar la fel și cei care își construiesc puterea politică pe frică, inventând dușmani ușor de recunoscut și explicații la fel de elementare pe cât sunt de false. Ignoranța, de fapt, nu poate tolera complexitatea: preferă un vinovat raționamentului și un slogan îndoielii.
Mecanismul este străvechi.
Mai întâi, creezi o slăbiciune, apoi oferi un remediu. Convingi o persoană că este inadecvată și apoi îi vinzi ceva care se presupune că o face mai bună. Alimentezi o frică și apoi te prezinți ca singurul capabil să o protejeze.
În acest fel, ignoranța devine o dependență, în timp ce cei care o exploatează își asumă rolul de salvator.
Desigur, nu este vorba doar de ignoranța altora. Cu toții avem domenii în care suntem nepregătiți, sugestionabili și dornici să credem. Nimeni nu poate ști totul.
Problema apare atunci când nu reușim să recunoaștem limitele cunoștințelor noastre și să transformăm o opinie în certitudine. Tocmai în acel moment devenim mai ușor de manipulat.
Cei care înșală se prezintă rareori ca escroci. Se îmbracă în experți, binefăcători, oameni ai poporului sau purtători de adevăruri cenzurate. Vorbesc cu încredere, pentru că încrederea este mult mai seducătoare decât competența. Adevăratul învățat spune adesea: „Nu știu”, „trebuie să verificăm”, „întrebarea este complexă”.
Vânzătorul de iluzii, pe de altă parte, nu se îndoiește niciodată: are întotdeauna răspunsul corect, mai ales când răspunsul coincide cu ceea ce vrem să auzim.
Apoi, există ignoranța cultivată intenționat. O persoană informată pune întrebări, compară surse și cere explicații. O persoană confuză, temătoare sau sărăcită cultural poate fi ghidată mai ușor.
De aceea nu merită întotdeauna să eliminăm ignoranța: uneori este mai profitabil să o gestionăm, să o cultivăm și să o transformăm în consens, consum sau obediență.
Cunoașterea, însă, nu garantează automat libertatea. Chiar și o persoană educată poate crede ceea ce îi confirmă prejudecățile.
Pentru a ne apăra, nu este suficient să acumulăm informații: trebuie să învățăm să ne îndoim chiar și de ideile care ne plac.
Gândirea critică începe cu o întrebare foarte simplă: „Cine beneficiază de pe urma credinței mele în asta?” Nu există întotdeauna o înșelăciune în spatele unei promisiuni, dar în spatele fiecărei înșelăciuni, există aproape întotdeauna cineva care profită și altcineva care preferă să creadă decât să înțeleagă.
Ignoranța este umană și inevitabilă. Exploatarea ei în mod deliberat este însă o alegere.
Și poate că o societate poate fi considerată cu adevărat civilizată nu atunci când toată lumea știe totul, ci atunci când nimeni nu este lăsat singur, suficient de temător și neinformat pentru a deveni clientul ideal al negustorilor de iluzii.
(Ciro Barberio - „Piața Ignoranței”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu