Puneam rufele pe sârmă,
azi dimineață
și așa a țâșnit din mine ideea de a
transforma durerea în poezie.
Mi-am zis:
lasă deoparte toate secretele
toată misteriozitatea asta ce i se spune spiritualitate.
doar așa poți răspândi dragostea
doar așa o poți naște de câte ori e nevoie
de câte ori vrei,
de câte ori poți.
Fă dragostea vastă, mi-am zis
Dându-i un corp,
al meu,
dându-i ochi,
ai mei,
dându-i idei,
ale mele.
Ia-o de la capăt.
Începe cu cine ia fost în lichidul amniotic și de la contracțiile în care te-ai născut.
Ia-o de la capăt.
Viața începe tăind cordonul, cordoanele.
Tăie toate firele care te țin în cușcă
promițându-ți hrană îndestulată.
Povestește tot.
Povestește din memoria cărnii tale
Amintește-ți cum demult ai simțit rădăcinile cum cresc,
cum nu ai schimba nimic din experiențele tale.
cum ai ascultat o inimă bătând, într-o îmbrățișare
cum ai învățat mâinile celor care mângâie,
pe de rost le-ai învățat,
cum ai modelat ceva ireversibil de frumos din imaginile celor ce te-au rănit în copilăriei.
Scoate din mister amintirile, scutură-le știind că vor înflori
și vor da roade,
dă-le celor din jur libertate,
chiar și libertatea de a pleca,
redă-le chiar și libertatea de a te uita.
Descalță-te înainte de a intra în viața cuiva.
Încetează să-i mai crezi pe cei care mint.
Fii adevărat.
Spune adevăruri.
Adevărul este cel mai veritabil învățător.
Ai grijă, că mai toți se mint crezând că se protejează.
Că te protejează.
Dar de cele mai multe ori nu primesc înapoi decât un ”e prea târziu” .
Descalță-te înainte de a intra în casa sufletului cuiva.
Plângi, ca cei din jur să facă pace cu ei înșiși
Să se regăsească.
Nu te pleca în fața nimănui
Doar închină-te în fața celorlalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu