Zilele se adună, timpul se echilibrează

 E momentul egalității. Unii îl numesc echinoxiu (23 sept). O veche legendă spune că zilele se adună spre a alerga spre întuneric.

Toamna e aici , instalată ușor, cu un pic de friguț. Oamenii se vaită deja ca și cum ar fi blocați în zăpadă de 2 metrii. Nu e o mare grozăvie dar da, e vremea facturilor. Știți ce spun? Voi vă gândiți la facturile ce vor crește. Eu mă gândesc la alt fel de facturi, altfel de socoteli.

Așadar acesta este momentul să încetinești și te asiguri pentru o întoarcere în interiorul tău. E timpul să te odihnești și să-ți recuperezi puterile în profunzime. Facturile mele vorbesc că ne putem bucura de tot ce avem, de semințe și de roadele pe care le culegem. Anul acesta ați sădit ceva semnificativ? În voi și în cei din jur? Ați adunat recolta? O puteți nominaliza? Vă bucurați de rezultate? E timpul să ne întoarcem pentru a sărbători drumul împlinit, ca apoi să putem reveni din nou?

Acum este momentul să scăpăm de lucrurile inutile, să privim la ceea ce este esențial, să renunțăm la ceea ce este în plus, la ceea ce cântărim, să finalizăm gândurile și faptele făcute în numele a ceva mai înalt decât noi. E vremea , să ne primenim.

Eu iubesc să-mi fac munca de introspecție. E ca și cum ai renova ceva dar nu în afară ci pe interior. Noi favorizăm acumulările dar da, trebuie clar să ne gândim la echilibrul oferit către momentele de tranziție.

În jur copacii se colorează în cele mai frumoase culori. E o bucurie a ochilor. La fel și atunci când încarci un platou cu fructe de toamnă, le privești și par a te sătura vizual. Energia ne mai scade, părul ne mai cade, lumina e cea care vizibil a plecat cel mai repede dintre noi.

 
E timpul să ne măsurăm munca prin care am trecut și munca care va veni. E timpul planurilor noi. Lăsate un pic să hiberneze ne vor aduce pe drumul corect înainte. 

 Doar simțiți!

 De-a lungul veacurilor, printre numeroasele culturi ale lumii, echinocțiul a devenit un moment sacru. fie primăvara, fie toamna e ceva.

 

În Egiptul antic, anumite temple aveau intrarea/ieșea orientată spre captarea luminii echinocțiului.

 

La greci, Misterele din Eleusis, faimoase în toamnă, povesteau de coborârea Persefonei în lume de dincolo, simbolizând retragerea vieții spre interior.

 

În Mesoamerica, mayașii și aztecii coborau din temple în armonie cu soarele, la Chichén Itzá, echinocțiul făcea ca umbra șarpelui sacru să coboare pe o latura a piramidelor.

 

Toți acești oameni au recunoscut acest moment cu o puternică valoare simbolică reprezentând echilibru, tranziție, trecere la praguri importante.

 

Gândul meu este spre perseverența omenească. Fără instrumente, doar observând oamenii epocii bronzului au înțeles momentul acesta de egalitate, de echilibru l-au aliniat cu ciclurile agricole. E timpul să spui la revedere unei etape din viață, să 

aduni recolata, să fii recunoscător.

 

Știți de ce există proverbul ”toamna se numără bobocii?” Pentru că puii mici ieșiți primăvara sunt numărați abia toamna, când au crescut și se știe sigur câți au supraviețuit bolilor, vremii rele sau prădătorilor. Pentru că succesul, se vede în recoltă, în rezistență, în încercări trecute.

 

Introspecția înseamnă să-ți cultivi încrederea în tine. Și să cauți noile grăunțe hibernând în tine.