Poezie de tren VII

Câte metafore inutile, 
câte cuvinte urlate
câtă frică de diluare
în ploaia care-mi acoperă 
torențial fața cu gri
dar de un gri
atât de clar
că poartă în ea
refluxul setei de culoare.


.
 

Poezie de tren - VI -

E o breșă pe aici pe undeva,
ies deja prea multe culori nenumite
și e prea multă stridență.
Și nici bilete nu se mai dau pentru asta.

Eu rămân în spatele unei lungi linii galbene
pentru oferta unor alt fel de așteptări.


.

Poezie de tren - V -

 

Între câmpuri goale de iarna ce vine
și șinele trenului,
doar mărăcini
ca și tăcerile mele, lângă lipsa de tine.


Pe aici doar ploaia rămâne nerănită.

.

Poezie de tren IV

În tren,
imagini fugitive
pe un geam murdar.

Și uneori
oglindit,
zâmbetul meu se arată 
un pic în dezordine.



.

Poezie de tren - III -

În ceață,
e ca-ntr-o dorință-n care înoți încet
până ajungi la gardul de sârmă ghimpată
și ochii-ți dezvăluie
o mie de măști.

E ceață,
Sufletul meu, a înghițit prea multă tăcere.


.

Poezie de tren - II -

Și adu-ți aminte mereu
ești și tu
fiul aceluiași orizont
al miilor de nuanțe
care nu se stinge niciodată.
 
Doar
își schimbă culoarea.

.

Poezie de tren - I -

Afară, vânt rece
vorbește despre mine
de clipele pierdute.
Mă mustră!

Afară,
cotidianul revine 
instantaneu, 
revine 
e ca o promisiune,
ca dar al fiecărei dimineți, 
cu a ei frumusețe
ce-ți taie respirația.

.

Contrucții XXVIII

În lumea oamenilor ”numai roz” ca și în lumea oamenilor ”numai negru” există lupte inutile. 
Eu îi numesc naivi și pe unii și pe alții.
 
Doar prin încercările-eroare și încercările-reușită evoluăm... Alege-ți luptele cu înțelepciune


.

Construcții XXVI - ca și când te-ai uita la mine dar din interiorul meu

Îmi ești atât de aproape fără să vreau. Iar eu sunt încărcată de toate lucrurile tale cele de fiecare zi și nu mai mă percep proaspătă. Mă cred definită zilnic de depunerile tale în mine și mă simt altfel decât ceea ce îmi doresc și sunt chiar eu. Desigur nu vreau să mă păstrez septică de părerile tale doar că uneori cred că pot fi atacată și-mi e prea mult.

De aceea ies periodic din turnul meu de fildeș, dar sus sus de tot, acolo unde e curent, acolo unde nu mă poate ajunge nimeni. Ideile mele zboară de colo colo, se aerisesc, văd soarele se bronzează.  Și uneori chiar trebuie să mă balansez ca să-mi vină idei de mult nevizitate și să le am la îndemână și încep să văd că ușor, ușor reușesc să mă redefinesc. Intru în cadru. Un cadru numai al meu.

E important ca unele cuvinte și unele idei să fie văzute, avizate, gândite de mine înainte să le încrucișez cu alții. Să știu că sunt ale mele, că sau copt în mine, că au amprenta mea. Și eu să înțeleg total că nu m-am interzis, că nu m-am lepădat, că nu m-am rupt de ceea ce îmi place, de ceea ce cred că sunt dar ascund. E important apoi să mă expun fără a mă dezice de trecut și fără să acumulez  altceva decât îmi e mie comun. Căci altfel între idei și cuvinte necunoscute  m-aș rătăci în mine și m-aș înconjura de frici.

Dar mai știu că nu cu acest material ajung eu afară la tine , el e doar materia primă care va trece prin germinări și va accepta toate combinațiile tale ca să dospească și că asta mă definește.
 
- Și ce are asta cu tine? mă întrebi snob.

- Poate pentru că fiind eu încărcat cu toate lucrurile tale, e ca și când toate astea se întâmplă  și e ca și când te-ai uita la mine dar din interiorul meu. Și, după cum spusei, uneori îmi e prea mult dar asta pe departe de a mă speria, chiar îmi place.
Ca un început.

.


 

Respirația ta

Simt respirația ta strivită 
cum se sparge pe pielea mea 
și sângele meu, necontrolat. 

Sentimentele mele se zbat  
să scape,
e ca primul pas în golul unei prăpăstii 
și doar atunci îți zăresc infinitul 
la alte dimensiuni decât le știu eu
și mă atragi irezistibil.


.

Construcții XXII - Favoruri celeste

Pozitivism și polemici roditoare
dispreț, mult dispreț
promisiuni, de cum îmi va arăta Raiul dacă ...
Ști, eu nu sunt proiectul tău de reconversie
nu vreau, înțelegi să mă miști pe scala dietelor
nu au nici o relevanță pentru traiul meu zilnic,
ba din contră 
îmi aglomerezi lumea asta plină de stridențe.

Dați-mi ce aveți de dat și nu mă mai măsurați!
Atingeți voi standardele voastre 
pentru voi sunt înalte și bune
pentru mine sunt garduri cu țepi.
Și cum de nu înțelegi
nu e pentru că vreau să-mi fac viața asta de una singură
ci doar pentru că așa
este singurul mod în care știu că voi înflori.

Știi nu sunt lângă tine 
pentru că sunt proiectul tău personal,
Eu am propriile mele favoruri celeste!
Și le caut.


.

Acoperă-te, vin cu tot frigul de afară

Demonii, 
trăiesc în visele noastre
și dacă nu-i oprim 
ne mănâncă 
bucată cu bucată 
oglinda interioară. 

Diavolul îmi șoptește la ureche:
- ”Azi suntem sfinți!!!
Și o să vezi,
zice el încetișor
- ”Dacă suntem cuminți
nimeni n-o să bage de seamă asta
nimeni nu-și va aminti!”
 
Acoperă-mă, n-aduce în mine tot frigul de afară.


.

boboci zburliți

Boboci zburliți
toarnă peste toamnă 
arămiu,
înseninând o zi ploioasă...

- Spune nu e prea mult roșu?
- Nu, nu atâta timp cât face boboci!

.

De unde se vede cerul

Azi pentru mine e o marea Sărbătoare, mâine pentru mine va fi alta cu mult mai mică. De aceea, zilele acestea declar ziua porților deschise. E liber la vizite. E deschis nonstop.


Ochiul își vrea partea sa dar creierul,
el, e mult mai exigent, 
gândurile mele, 
se hrănesc cu tandrețe și cu uimire
cu ferestre 
mereu deschise în zidurile minții
cu lumina 
ce explodează în umbra deasă a inimii
și cu adevărul 
de la marginea întunericului căutării.


Poftiți, poftiți, 
începutul iubirii mele către voi e ca o înflorire.
Nu știu cum e pentru voi
dar ce vă pot spune
fără echivoc
e că de aici de la mine, din inimă
se vede bine cerul.


.