luni, 28 noiembrie 2016

Poezie de tren - III -


În ceață,
e ca-ntr-o dorință-n care înoți încet
până ajungi la gardul de sârmă ghimpată
și ochii-ți dezvăluie
o mie de măști.

E ceață,
Sufletul meu, a înghițit prea multă tăcere.


.



Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)