Construcții XXVI - ca și când te-ai uita la mine dar din interiorul meu

Îmi ești atât de aproape fără să vreau. Iar eu sunt încărcată de toate lucrurile tale cele de fiecare zi și nu mai mă percep proaspătă. Mă cred definită zilnic de depunerile tale în mine și mă simt altfel decât ceea ce îmi doresc și sunt chiar eu. Desigur nu vreau să mă păstrez septică de părerile tale doar că uneori cred că pot fi atacată și-mi e prea mult.

De aceea ies periodic din turnul meu de fildeș, dar sus sus de tot, acolo unde e curent, acolo unde nu mă poate ajunge nimeni. Ideile mele zboară de colo colo, se aerisesc, văd soarele se bronzează.  Și uneori chiar trebuie să mă balansez ca să-mi vină idei de mult nevizitate și să le am la îndemână și încep să văd că ușor, ușor reușesc să mă redefinesc. Intru în cadru. Un cadru numai al meu.

E important ca unele cuvinte și unele idei să fie văzute, avizate, gândite de mine înainte să le încrucișez cu alții. Să știu că sunt ale mele, că sau copt în mine, că au amprenta mea. Și eu să înțeleg total că nu m-am interzis, că nu m-am lepădat, că nu m-am rupt de ceea ce îmi place, de ceea ce cred că sunt dar ascund. E important apoi să mă expun fără a mă dezice de trecut și fără să acumulez  altceva decât îmi e mie comun. Căci altfel între idei și cuvinte necunoscute  m-aș rătăci în mine și m-aș înconjura de frici.

Dar mai știu că nu cu acest material ajung eu afară la tine , el e doar materia primă care va trece prin germinări și va accepta toate combinațiile tale ca să dospească și că asta mă definește.
 
- Și ce are asta cu tine? mă întrebi snob.

- Poate pentru că fiind eu încărcat cu toate lucrurile tale, e ca și când toate astea se întâmplă  și e ca și când te-ai uita la mine dar din interiorul meu. Și, după cum spusei, uneori îmi e prea mult dar asta pe departe de a mă speria, chiar îmi place.
Ca un început.

.