Citadela Saint Exupery CLXXIX

Instrument muzical fără interpret, minunându-se de sunete pe care le scoți. Am văzut cum copilul se înveselește ciupind corzile și râde de puterea mâinilor sale. Dar sunetele nu au importanță, vreau să te văd transportându-le în tine. Dar nu ai nimic de transportat, căci neglijându-ți împlinirea tu nu exiști. Și ciupești corzile la întâmplare în așteptarea unui sunet mai straniu decât altul. Căci te frământă speranța  de a întâlni opera în drumul tău (ca și cum ar fi vorba de un fruct ce trebuie aflat în afara ta) și de a prinde poemul în captivitate.

Dar eu te vreau sămânță bine întemeiată, care să absoarbă totul împrejur pentru poemul său. Vreau să ai un suflet clădit și deja pregătit pentru iubire, nu să cauți, în vântul serii, vreo imagine care să te captureze, căci nu există nimic în tine ce poate fi capturat.

Astfel sărbătorești dragostea. Astfel sărbătorești dreptatea. Nu lucrurile drepte. Și cu ușurință vei deveni nedrept în ocazii particulare , pentru a o sluji. Vei sărbătorii mila, dar cu ușurință vei deveni crud în ocazii particulare, pentru a o sluji. Vei sărbătorii libertatea și vei îngrămădi în închisori pe acei care nu cântă ca tine.
Căci eu cunosc oameni drepți, nu dreptatea. Oameni liberi, nu libertatea. Oameni însuflețiți de dragoste, nu dragostea. Așa cum nu cunosc nici frumusețea, nici fericirea ci oameni fericiți și lucruri frumoase.

Dar înainte de toate a trebuit să acționez, 
să clădesc, să învăț, să creez. După aceea vin recompensele.

Dar lor, întinși în paturi de paradă li se pare mai simplu să atingă esența fără a clădi în primul rând diversitatea. Asemenea fumătorului de hașiș care-și procură pentru câteva paralele beții de creator.
Ei se aseamănă prostituatelor deschise oricărui vânt. Și cine le va aduce vreodată dragostea?

.