joi, 28 noiembrie 2019

Trăim dublu - II ( Dorina Chiriac - postare Facebook)

trăim viață dublă.
suntem apărătorii dreptății, dar suntem cel mai adesea nedrepți.
detestăm șpaga, dar dăm bani în plus pentru a obține servicii care ni se cuvin, ca să le-avem mai curând și mai bine.
cerem ca munca să ne fie evaluată corect, dar nu ne prea spetim în fapt.
acuzăm violența, dar țipăm și amenințăm la cel mai mic disconfort.
ne deranjează mirosul de la ghenă, dar nu sortăm gunoiul și aruncăm găleți de zoaie pe tobogan.
vrem aer și apă curate, dar căsăpim pădurile și infestăm apele.
vrem străzi și parcuri curate, dar nu adunăm excrementele in urma câinelui nostru.
accesăm terapii scumpe de relaxare, dar ne uităm zilnic la emisiuni mizerabile de scandal.
propovăduim bunul simț, dar ne impunem cu nesimțire nevoile personale.
vrem să ieșim învingători, dar nu ne angajăm in vreo luptă.
strigăm că sistemul public educațional e criminal, dar ne ducem zilnic de mână copiii la școală.

na. ascensoarele au o durată medie de exploatare de 20-30 de ani. un ascensor trebuie schimbat complet. nu cârpit. dar costă. peste 10 000 de euro. dar altfel, poate costa viață.
vrem siguranță, dar locuim în pericol.
Polonia a accesat fonduri europene să își rezolve problema asta. Rusia a avut ajutor de la stat. pentru siguranță.
ziceam așa.. că-s multe lucruri grave cu care ne-am obișnuit și care se țin numai în ultimul fir de păr al norocului să nu ne cadă pe cap. sunt deja aproape incontrolabil de multe asemenea lucruri.
pare că suntem o specie de extratereștri care consumă o țară și apoi ocupă o alta. stai, că noi suntem dintotdeauna buni și n-am cucerit pe nimeni.
noi unde naiba mai mergem de-aici? afară? unde e asta?
noi am ieșit acum sute de ani din noi înșine.
noi ne-am părăsit sinele cum își părăsesc șerpii pielea-n deșert, de ni s-a uscat și ni s-a risipit glod din nou. și din nou.
copiii noștri vor să ne uite istoria. au puțintică dreptate.

diezțarameaarediez

Dorina Chiriac actriță

miercuri, 27 noiembrie 2019

Trăim dublu I - ( Miciuna)

Trăim dublu. Și ne  îngreunăm cu asta. Mințim de-ngheață apele. Așternem neîncredere. Îi împingem pe ceilalți să creadă că suntem într-un univers fals. Un loc în care de fapt, tu cel care spui și tu cel care asculți, nu te regăsești. Îi trimitem pe oameni acolo unde nimeni nu ar putea să ne cunoască sau mai rău, să ne salveze.  Și nimeni nu ar putea să ne vadă. Doar noi pe noi, ne ”poetizăm” fără să vedem disonanța față de realitate.
Credem că nemințind nu vom mai fi luați în serios sau ca evitând clar confruntarea evităm și situațiile jenante... 


Iar când suntem prinși, de cele mai multe ori nu recunoaștem. Ne supărăm rău chiar pe acela care a avut curajul să ne distrugă deghizarea și preferăm să rămânem cu cuvintele măsluite. Ca fiind cele adevărate. Trișăm atât de mult până la a ne obișnui că minciuna este propria noastră piele. 

 Când eram mică nu îmi imaginam cum arată ”ocaua mică”? Iar acum o situație mincinoasă mi-o imaginez precum  elefantul ce  se leagănă pe pânza de păianjen. Chiar credem că există așa ceva care ne alterează simțurile? Ne spunem că miciuna e folositoare. Și noi, vrem să câștigăm competiții față de acel cineva față de care  alterarea adevărului este important. Ce contează că e blamabil. Am uitat să roșim de rușine.


Dar cel mai important este că nu am învățat (încă) că recunoașterea e o așa eliberare, o așa forță care te propulsează...



REPROBÁBIL, -Ă, reprobabili, -le, adj. Care merită să fie reprobat, care trebuie condamnat; blamabil, condamnabil. Și pentru că nu am învățat că recunoașterea e o așa eliberare, o așa forță care te propulsează...

Căderea în ridicol


Căderea în ridicol este una dintre cele  mai mari frici ale mele. Și a amicilor mei se pare. A ploieșteanului de rând inhibat. A celui care crede că e civilizat să  nu  întreci limita, niciodatăăăă! 

Teama de batjocură duce la răni poate nu atât de adânci cât  foarte dureroase. Toată lumea de care  știu, o tratează cu o doză bună  de sarcasm, cu ținere de minte și reamintire în momente cheie, și-n cel mai bun caz cu accente de (auto-) ironie rușinată. Doar râsu' plânsu' zicem spășiți, e o posibilă cură și e pusă  la loc de cinste și conștientizată de orice ploieștean, nu! Și suntem mândrii de ea, nu? Metoda lu' nenea Iancu moncher.

E nevoie de curaj, de mult curaj să-ți cunoști  orizontul chiar și pe această zonă, intenționat lăsată obscură.  Lăsând garda jos. Înlăturând cât se poate din masca proprie. Cu sinceritate. Înaintând în Țara de Nicăieri a eului propriu, în fața altuia. A altora. Ce nu înțelegem noi (de fapt încă mă refer la mine) este că cea mai bună soluție de a contracara și de soluționa o situație ridicolă pe care mi-o asum nu este ironia ci fooarte multa tandrețe aplicată. Da, da, tandrețea e soluția! Din cea sinceră. Din partea ta și a interlocutorilor. Din partea ta, ție. Din porția lor, ție.

 Cam așa.

.
.
.
.

joi, 7 noiembrie 2019

Lansare carte ” Cel mai frumos Ploiești”



Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană are plăcerea de a vă invita la lansarea volumului „Cel mai frumos Ploiești”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2019, de la ora 15:30, la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești.

Alături de noi vor fi autorii volumului, cu care vom vorbi despre ce înseamnă Ploieștiul pentru ei și care sunt amintirile și poveștile care îi leagă de locul unde s-au născut sau au locuit.

Cel de-al treilea volum al colecției „Memento” cuprinde unsprezece povești despre Ploieștiul de odinioară, desfășurându-se de-a lungul întreg secolului al XX-lea, călcând uneori și pragul celui de-al XIX-lea. Cititorii vor găsi în paginile lui prima istorie a Casei Radu Stanian, vor afla despre emoțiile unui băiețel când l-a văzut pentru prima dată pe Regele României, care erau jocurile care animau străduțele Coloniei (3) Teleajen și despre serialele la modă dinspre finalul anilor ’90. Li se va urca un nod în gât parcurgând trista poveste a unui bărbat condamnat la a fi refugiat pe viață sau a avocatului de succes redus la o umbră de regimul comunist. De asemenea, vor descoperi rețeta perfectă de mici și vor intra în cea mai frumoasă cofetărie din lume, înghițind în sec la mirosurile iuți de mirodenii, la cel sărat al măslinelor de Salonic sau la aromele dulci de alviță și halva.

Colecția „Memento” cuprinde volume colective și individuale care recuperează povești și amintiri ale orașelor din alte vremuri și ale locuitorilor acestora. Fie că e vorba de istorii personale sau biografii, cărțile păstrează și împărtășesc cititorilor secvențe dintr-un trecut care fascinează și ademenește.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, cu sprijinul Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”. 

Parteneri: Sorin Petculescu – Fotografie Comercială, Liviu Vasile Photography și Iubesc Prahova.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Concepție și realizare grafică a copertei: Cătălina Ruxandra Stan