Povești pentru albine

 

De curând chiar am văzut un episod din ”Crimele din Midsommar”cu această temă

 

Practica de a ”povesti cu albinele” deși are rădăcini în folclor și superstiții, reflectă legătura profundă dintre oameni și albine care persistă de secole și e continuată și azi.

 

Apicultorii credeau că albinele dețin puterea de a prezice evenimentele și astfel, împărtășeau cu ele momente de bucurie și tristețe. Acest folclor este înrădăcinat în credința că albinele posedă o sensibilitate unică la emoțiile omenești. Tradiția are o istorie bogată care se întinde pe secole și încă se mai poate găsi în diferite zone ale lumii mai ales în zona celtică. Se credea că albinele sunt conștiente de emoțiile familiei stuparului și că acesta ar prospera doar dacă aceste insecte sunt tratate ca o familie extinsă. Neîndeplinirea ritualului ducea la consecințe grave.

 

Un biolog din epoca victoriană, Margaret Warner Morley a citat un caz din Norfolk în care un bărbat a achiziționat albine la o licitație. Cu toate acestea, aducându-i acasă a descoperit că în toți stupii, albinele erau ”bolnave”. Apoi și-a dat seama că albinelor nu li s-a spus despre moartea proprietarului anterior, așa că a învelit stupii în pânză neagră și le-a șoptit toată povestea iar albinele și-au recăpătat sănătatea. Alți apicultori au spus povești similare despre întregi colonii de albine care mor dacă familia nu a efectuat ritualul povestitului și le-au notificat despre evenimente importante din viața lor.

 

Nașterile, nunțile și decesele se mai comunică și azi albinelor, asigurându-se că acestea rămân informate și, în schimb, vor continua să producă miere și culturi polenizate.

 

 

 

 

21 septembrie ziua păcii!

 

Gânduri pentru mâine, 21 septembrie:

Mâine e ziua internațională a păcii! Și în special a absenței violenței și încetării războaielor. Așa e în fiecare an, dar nu băgăm de seamă. Vă întrebați ce-am putea face, noi, ăștia mărunți, neînsemnații? În afara faptului că putem să conștientizăm atrocitățile? Tocmai citeam cum un om oarecare, japonez de origine, a propus după cel de-al doilea război, și știți cât de nimicitor a fost pentru Japonia, ca simplele aranjamente florale să vină în sprijinul păcii... Azi expozițiile de flori care aduc în minte ideea de pace s-au răspândit în întreaga lume.

Sau un alt exemplu de data asta din istoria noastră: „Ei bine, am fost la Conferința de Pace de la Paris după război, [...] și le-am spus: "Fiecare țară are nevoie de o față. Deci când vă adunați cu toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România ceva mai personal decât statistici și hărți." Regina Maria a României

 

Deci ce putem face noi mâine? Păi, în primul rând să lăsăm deoparte cuvintele noastre sarcastice, gândurile noastre pline de frici, listele noastre pline de prejudecăți și mai ales curiozitatea noastre avidă de orori și apetitul pentru bârfă sordidă. Apoi, doar mai apoi, zic, să stam departe de conflicte, să înțelegem motivele escaladării lor. De la ce pornesc... De ce ne desensibilizăm atât de repede...

O pace durabilă se clădește, cu fiecare din noi! Și apropo, eu cred că pacea este inevitabilă...

 

Ps: Și apropo de războaie personale, pornite chiar de tine (mine), din nemulțumiri nerezolvate, frustrări reprimate, gânduri narcisiste, etc. Deci, când mie îmi vine câte unul din ăsta și-mi vine des nu are rost să vă păcălesc, ei bine atunci îmi imaginez acest ”război” ca pe o tornadă care spulberă totul în cale, în care oricine, de la sinele propriu până la cei din jur sunt turbionați și spulberați în vârtejul emoțiilor. Atunci, îmi imaginez cum acel uragan emoțional o să capete numele meu. Ciclonul Ivone! Ei bine, oricât de furioasă sunt, când pronunț cu glas tare ”uraganul Ivone” mă bufnește râsul și parcă râsul ăsta curățitor îmi ia cu mâna tot ceea ce cred eu că este nedreptate, ură sau nepăsare... Ia încercați

    

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Interna%C8%9Bional%C4%83_a_P%C4%83cii?fbclid=IwY2xjawFZ6JdleHRuA2FlbQIxMQABHYxTeGGxuiBUe6_onQl_y6vefRM60FG2e0bJzr-1yOnsAGxjUrdaHXW1RQ_aem_Hfc0cpvLJTGohQJw2Iftig

Arome cu gust de copilărie

1965, Mila 23, Tulcea.

 

 

Eram mare pescăriță. Încă de la 3 ani. Aveam propria undiță și adulții mă ajutau doar când scoteam câte un pește mai mare și alunecos. 

Pescuiam pe plauri. În fotografie, în spate, alături de membrii familiei este și un Serghei, un localnic care ne ducea zilnic cu lotca în diverse locuri.

 

Acum astfel de servicii se capătă cu bani buni dar atunci găzduirea cuprindea și plimbări pe canale.

Peștele prins de ”musafiri” ajungea să fie hrana porcilor căci era prea mărunt. Gazdele aveau 1- 2 porci care se hrăneau cu resturile casei și găini care mâncau și ele pește. Noi primeam 2 mese/zi. Micul dejun îl împărțeam cu gazdele dar din ce aduceam noi de acasă. La masă primeam pește prins de gazde cu o invariabilă salată de varză. Acasă plecam tot cu pește prins la plasă.

 

În plimbările cu lotca căpătam și ”cartofi de apă” adică cornaci și-i ronțăiam acolo pe loc . Am reușit să mai gust din ei târziu în 2016.

Între localnici și părinții mei s-au format de-a lungul timpului legături de lungă durată. Tot anul exista un schimb de produse, ambalate în pachete. Pachete care făceau mai mult de o lună pe drum. 

 

Noi trimiteam haine, produse igienice și medicamente. Ei pește afumat, sărat, uscat și icre.

Când primeam lădița, mereu una de peste 10 kg, curiozitatea mea era la fel de mare ca a câinelui. Amândoi stăteam la pândă să urmărim deschiderea cutiei. Apoi peștele se atârna pe sârmă, în curte. Să se sbicească. Și se împărțea repede printre cunoscuți și evident era și o mare petrecere. O masă de pește, desărat o zi întreagă, făcut ”rasol” cu cartofi fierți și oțet, cu un castron mare de mujdei ”ca-n Deltă” și mămăliguță. Cantitatea de pește, acum fac socoteala, era mică pentru câte persoane erau invitate iar mie ce-i drept nici nu-mi plăcea atunci peștele sărat. Dar mirosul, oh mirosul, s-a alăturat de-a lungul timpului sentimentului de petrecere, atmosferă glumeață și clinchet de pahare.

 

De multe ori am vrut să îmi readuc în minte acel miros. Atmosfera de altă dată. Peștele de la Hale, chiar dacă pe etichetă scrie că e sărat sau afumat (la rece),cel din supermarket, nu au nici o legătură cu ceea ce am povestit aici. Dar există, undeva pe Bulevardul Republicii, un magazin cu produse rusești, Îl știți, e chiar în sensul giratoriu. Acolo mai găsești, o frântură din aroma Deltei de altă dată. Așa că de acolo îmi mai procur uneori parfum de copilărie.

 

 PS: Nu uitați dacă cumva azi mergeți să cumpărați pește de la ”Berezka” - gastronomic rusesc că pofta și aromele sunt esențiale să ne hrănească și amintirile. (Aroma se află la intersecția dintre gust, miros și elemente senzoriale, inclusiv textură, sunet, aspect, temperatură!!! Dar mai ales în amintirile noastre plăcute!)

 

.

Papirusul lui Ahmose

 

Și după ce citiți, veniți voi vă rog cu toate teoriile conspiraționiste știute

 

Papirusul lui Ahmose este cel mai vechi înscris de algebră și trigonometrie și datează de acum cca 3500 ani.

 

Apar ecuații de gradul I și II dar și ecuații care stau la baza ( spun cercetătorii teoremei lui Pitagora. Se spune că Pitagora și-a dezvoltat teoriile după ce s-a întors din Egipt și a învățat de la preoții egipteni acest lucru fiind dovedit în cărțile istoricilor greci și a cărturarilor Herodot și Thales.

 

Papirus se află în prezent în British Museum din Londra.

 

 

Împăratul Tiberiu și castraveții

 

Castravetele, (cucumi în latină) era deosebit de apreciat în antichitate. Împăratul Tiberius, Pliniu are o poveste/anecdotă legată de această legumă pe care o prefera. Se spune că Împăratului i se construise o seră pe roți pentru a muta castraveții și a-i ține expuși la soare tot timpul chiar și iarna. 

 

Această anecdotă este raportată nu doar de Pliniu ci și de Columella, cu mici schimbări: agronomul recomandă construirea roților pentru ghivecele cu castraveți în așa fel încât să poată fi mutate ușor în sere și afară și că plantele erau protejate de ecrane pentru a le expune la soare în zile friguroase fără să strice castraveții. În felul acesta, împăratul avea castraveți tot anul.

 

Pliniu adaugă că în Italia exista o varietate de castraveți mici și verzi, dar că în provincii există soiuri de culoarea cerii și negri, mai mari ca mărime. Autorul menționează și varietăți de castraveți aduse și cultivate în Africa și Moesia, sub forma de gutuie.

 

 

Foto: Natură statică - Luis Egidio Meléndez (secolul al XVIII-lea)

 

 

Mala persica

 

La început a fost numită ”mala persica” (în greaca malon persikon). Piersicile sunt un fruct nou în secolul I, conform ”Istoriei naturale” a lui Pliniu, destul de scumpe și greu de păstrat.

Există puține rețete în istoria bucătăriei italiene, dar acest lucru este valabil pentru majoritatea tipurilor de fructe, mâncate în general crude sau gătite în moduri simple. Rețete cu: grătar și cele / coapte/ îmbăiate în vin, unt sau miere sau piureurile, compoturile... Ceea ce puteți încerca fără rețineri mai ales cu piersicile roșietice de vie

 

Pliniu vorbește despre nenumărate varietăți de piersici și decide că “cea mai bună varietate de piersici sunt cele numite duracina. Galica și asiatica își iau numele din țările lor. Asiatica se coace târziu toamna dar vara se coc unele precoce. Acestea au fost găsite în ultimii 30 de ani și în primul rând, prețul lor a fost câte un dinar. Cele mai gustoase vin din țara sabinelor. Este un fruct inofensiv dorit mult pentru cei bolnavi. Unele fructe s-au vândut o dată câte 30 de sesterți fiecare. Nici un alt fruct nu costă mai mult, iar acest lucru este surprinzător, întrucât se strică repede. După recoltare se păstrează nu mai mult de două zile. ”

 

Frescă din Pompei

 

 

Știți de unde vin cuvântul algoritm?

 

 De la numele acestui savant Muhammad ibn Musa al-Khwarizmi

A fost cunoscut și ca Al-Khwarizmi sau Al-Khwarizmi, un bun matematician, astronom și geograf acest savant persan a trăit în ceea ce acum se numește ”Epoca de Aur a Științelor”. S-a născut în jurul anului 780 e.n. în orașul Khwarezm, care acum face parte din Uzbekistan și a trăit în Bagdad.

A adus contribuții semnificative la dezvoltarea matematicii, în special în domeniile algebrei și aritmeticii. Cartea sa cu care a uimit lumea savanților este „Kitab al-Jabr wa-l-Muqabala” și este considerată una dintre lucrările fundamentale ale algebrei. 

 

Al-Khwarizmi a scris și lucrări despre astronomie, geografie și cartografie. A inventat ”Zij al-Sindhind” un fe de masă astronomică folosită pentru calcularea pozițiilor soarelui, lunii și planetelor. El a dezvoltat, de asemenea, o metodă facilă pentru a găsi direcția orașului Mecca pentru musulmani. Numele său a fost imortalizat prin cuvântul „algoritm”, care derivă din latinizarea numelui său. Lucrările sale au pus bazele dezvoltării algebrei ca domeniu separat al matematicii.

 

 

 

.