Mă obsedează de ceva timp expresia aceasta "buchete de mai"... Pentru cei mai mulți, acest lucru înseamnă buchete florale în luna lui mai.... în luna FLORAR... Ritmurile mintii mele îmi vorbesc însă despre copaci. Mai exact despre pomi. Despre ramurile de rodire, căci aceasta expresie "buchete de mai" sunt micile rămurele pe care cireșii (vișinii), fac ciorchinii de fructe... Muguri florali, pe o rămurică de 1 - 3 cm terminată cu un mugure mixt, ca să-i de-a apoi posibilitatea să mai crescă un panaș de frunziș... și iar 1 până la 3 cm, în anul ce vine.
Mă uit, afară cum se umflă mugurii. Trebuie să ai un simț aparte și multă răbdare, să vezi cum se umflă mugurii zi de zi... Cum devin mai pufoși... mai mari... Mă mănâncă podul palmei să simt foarfeca în mână și să tai coarde de viță de vie... asta vine dintr-o reminiscență de demult... Mă uit la pomi și imaginația mea, taie, îndreaptă, ciupește, corectează fără să vrea, ramurile tuturor pomilor întâlniri în cale. Vreau să-i curăț, să-i fac perfecți, să'i "mențin" echilibrați, luminoși... Să creez frumusețea unei producții viitoare... Îmi imaginez cum amputez în numele perfecțiunii mele și mă gândesc că din punct de vedere al pomului, lui, de fapt nu-i lipsește nimic... Îmi trebuie doar să am eu, înțelegerea de divin din lucruri ....
Astăzi, dis de dimineață, mă gândeam cum mă văd ochii unei păsări? Pasărea care cântă la fereastra mea de exemplu.... la 5 și 25 de minute. Fix. I'un sticlete colorat, pierdut dintr-o colivie... sau urmașul unei astfel de păsări... (Și-o mierlă-i mai încolo... mai târzie dar mai plină de farmec dar asta e pentru altă poveste).
Ce-aș fi în ochii și realitatea ei? Aș fi "ocrotitorul" - care pune fârimituri, aș fi dușmanul - "cel uriaș", .... poate aș fi așa un "pom umblător", în universul ei.
Aș fi "cel care protejează", "de protejat" sau de "ocolit"?
Cum mă vede ea? Căci sunt un "umblător" care-și schimbă penele zilnic? Uneori, curiozitatea o împinge să stea pe sârma pe care îmi pun "penele" la uscat...
Ce-ar trebui să fac, ca să fiu în visele ei, ceea ce e ea, în visele mele - simbol de zbor și de cântec minunat? ... matinale deschideri spre porțile raiului... Probabil același lucru, simplu, numit înălțare față de propria condiție, pe care-l perfectez zilnic mie însămi, când îmi eliberez, în rugăciune, sufletul din colivia trupească. Fix la 5 și 25 de minute. De ceva vreme....
...statuia aceea de pe bulevard, bulevardul castanilor desigur, deoarece suntem in Ploiesti, unde cind eu aveam 4 - 5 ani si o nemaipomenita rochita de catifea grena, cu guler alb apretat de dantela, puneam intrebari de 5 carate, de genul : - "nu-i asa mama, ca fetita aceea nu e politicoasa pentru ca sta incaltata in bratele mamei ei!"
... si apoi urme din strada cindva a mea, pastrata cu case, numai de la numarul 36 in sus si cu denumirea schimbata, azi strada Alexandru Ghica... .
Fiecare fotografie evoca, o intimplare, rascoleste o amintire, un zimbet si ceea ce este important la niciuna nu am sentimentul parfumului de naftalina.
Fiecare etapa a vietii, ar trebui sa fie vie in noi, altfel nu ne mai putem intelege noi pe noi insine. Pelerinajul facut in locurile acelea, jumatate reconoscibile, jumatate straine, a inchis un cerc. Emotii tulburatoare au iesit la iveala.
Am fost salutata de cateva ori. Nu cred ca cineva m-a recunoscut, nu era o strada de sat ci probabil pentru ca aveam aerul ca sunt "de acolo". Am fost salutata pentru ca oriunde aici in Romania, in orasele de provincie (din cauza privirii cu care caut inimi de oameni - ma dau eu mare - ) oamenii ma saluta. Mai ales copii si batranii, ceea ce uneori e jenant alteori e greu de dus.
Ieri, se asfalta. E an de "alegeri"! asa ca se asfateaza peste tot, spune ploiesteanul din mine cu sarcasm. Aveam probabil 10 ani cand strada Alex Glinka s-a asfaltat si nu am mai avut trotuar din pietre mici de rau. Asta inseamna asfalt, odata la 40 de ani! Imi aduc aminte de asfaltare, pentru ca atunci, din cauza lucrarilor care au tinut luni intregi, si a faptului ca dehhh, ne jucam pe strada - eu cea mai mica din echipa de "volei de strada" - m-a calcat o bicicleta si mi-am julit rau de tot genunchii. Exact cu o zi inainte de serbarea sfarsitului de an si de vacanta buninteles. Acum trotuarul cu asfaltul original, acolo unde se mai pastra e rupt de radacinile copacilor si peticit de sparturile de tevi. Dar e bine ca si strada isi pune straie noi. O sa-i schimbe aerul prafuit.
Primavara, sarbatoarea Pastelui - reinvierea - asa cum o inteleg eu, inseamna si iesitul in lume, ca o innoiere ... si nu te poti primeni necuratit si nepurificat. Fiecare ar trebui sa-si ingrijeasca din timp in timp amintirile asa cum unii isi ingrijesc, zilele astea mormintele celor dragi. Oricum ele, amintirile, se transforma, odata cu noi caci daca nu se transforma e de rau, insemna ca ele nu merg cu tine in viitor ci tu, ai ramas undeva alaturi de ele, intepenit. E diferenta dintre a trai prin radacini, ca parte a unui organism viu si inmlastinire.
Cat despre mine? Dupa o astfel de vizita, in propria mea copilarie, sunt gata de realitatile care produc noi amintiri.
8 aprilie 2012,
duminica sărbătorii mele
" de Slava"
- Da, într-o existență egoistă, în care rămâi micul robot al performanțelor, al concurenței, al agitației continue, nu neaparat al trăirii profunde ci mai degrabă al acumulării și din care vrei să rupi lanțul banalului, e nevoie să nu mai fugi de propria-ți consșiință și de emoțional.
Sunt împotriva neantizării spirituale. De aceea folosesc zilnic, interogarea de sine. E un zbucium detersiv. O verificare, dacă nu cumva fug de propriul meu har și de propriul meu scop. Spiritul, trebuie să renască și eu să mă redefinesc. Iar conștiința înseamnă o căutare permanentă a adevărului. Nu și a rațiunii. Mă chinuie că n-o fac întotdeauna cu smerenie. Și că analiza mea tăioasă nu este împăturită și cu blândețe.Trebuie să învăț să privesc înainte cu o astfel de încântare, cu o astfel de viziune ca și când, privind florile unui pom, să înțeleg promisiunea fructelor lui...
Reflectez azi, căci simt lumea din jur, pregătindu-se de sărbătoare. Și eu mă prepar, căci azi e sărbătoarea mea "Slavă" și pentru asta, îmi iau răgazul să schimb la început, timpul. Schimb trăirile vremii cotidiene, în timp al sărbătorii. Și în bucuria de a puncta acest lucru. Iar miezul sărbătorii îl redefinesc prin spirit incandescent.
Sărbătoarea este un marcaj, nu un felinar.
Nu vreau să mi-o transform într-o "fudulie", mai ales gastronomică ori de socializare.
Celebrarea, pe lângă bucurie și admirație este și o înviorare dupa cum spuneam, o reaprindere... o revenire la conduita normalitatii ...
... e ca și cum am căuta în mare un val perfect ...
Dragoste: "Anul acesta nu mai suntem persoana care am fost anul trecut, la fel cum nu raman aceiasi nici cei pe care ii iubim. Dar putem vorbi de o sansa fericita atunci cand, schimbati fiind, iubim in continuare persoana care s-a schimbat". -Somerset Maugham
