Mă uit, afară cum se umflă mugurii. Trebuie să ai un simț aparte și multă răbdare, să vezi cum se umflă mugurii zi de zi... Cum devin mai pufoși... mai mari... Mă mănâncă podul palmei să simt foarfeca în mână și să tai coarde de viță de vie... asta vine dintr-o reminiscență de demult... Mă uit la pomi și imaginația mea, taie, îndreaptă, ciupește, corectează fără să vrea, ramurile tuturor pomilor întâlniri în cale. Vreau să-i curăț, să-i fac perfecți, să'i "mențin" echilibrați, luminoși... Să creez frumusețea unei producții viitoare... Îmi imaginez cum amputez în numele perfecțiunii mele și mă gândesc că din punct de vedere al pomului, lui, de fapt nu-i lipsește nimic... Îmi trebuie doar să am eu, înțelegerea de divin din lucruri ....
Astăzi, dis de dimineață, mă gândeam cum mă văd ochii unei păsări? Pasărea care cântă la fereastra mea de exemplu.... la 5 și 25 de minute. Fix. I'un sticlete colorat, pierdut dintr-o colivie... sau urmașul unei astfel de păsări... (Și-o mierlă-i mai încolo... mai târzie dar mai plină de farmec dar asta e pentru altă poveste).
Ce-aș fi în ochii și realitatea ei? Aș fi "ocrotitorul" - care pune fârimituri, aș fi dușmanul - "cel uriaș", .... poate aș fi așa un "pom umblător", în universul ei.
Aș fi "cel care protejează", "de protejat" sau de "ocolit"?
Cum mă vede ea? Căci sunt un "umblător" care-și schimbă penele zilnic? Uneori, curiozitatea o împinge să stea pe sârma pe care îmi pun "penele" la uscat...
Ce-ar trebui să fac, ca să fiu în visele ei, ceea ce e ea, în visele mele - simbol de zbor și de cântec minunat? ... matinale deschideri spre porțile raiului... Probabil același lucru, simplu, numit înălțare față de propria condiție, pe care-l perfectez zilnic mie însămi, când îmi eliberez, în rugăciune, sufletul din colivia trupească. Fix la 5 și 25 de minute. De ceva vreme....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu