suspin viu

Am trimis ”până la tinele” să-și găsescă
dreptul la liniște
și dreptul la tăcere.

Am deschis o falie, până când am apus,
Și am găsit  doar ploaie fără miros.
priveliște stearpă
eu fără rost.
... și dreptul la contrazicere ..., 
... și dreptul la alegere...

Fluturii îmi zboară
dând sens
efemerelor,
într-o monumentală arhitectură internă:
- Ne vom mai vedea în visele noastre?
- Mereu!