Nu mă lovi cu vorbe

M-am trezit umbrită de tine. 
când ai întors spatele greșelilor mele
cu vorbe ce mă loveau 
din departele meu.

Mă mult loveai
cu tir de pocnete
ca dintr-un fals pistol cu capse
plin de zgomote goale 
date la maxim,
și amplificate cu ”atât de demn”
cu „fii sobru”
și-mpănat cu ”doar așa trebuie”.


Oi fi tu victorie a tradiției 
dar miroși a lucruri îmbătrânite
și-mi ești împietrit în aroganța cu care 
sub petice noi descopăr lucruri învechite
atent păstrate,
din neumblare.

Inima ta-i de cristal,
frumoasă și dură
și știi,
de fapt nu mă animă 
și nu mă ajută în nici un fel! 

Nu-mi mai discredita penitența (te rog)!!!
Căci ce ironie,
când greșesc,
mă dezmorțesc din banal
și culmea,
parcă sunt împinsă de îngeri spre tine 
să te iubesc mai mult decât îți pot spune...

 .

Sfărâmături I

 Oh, ce spectacol, ce spectacol al celor care se plâng!!!  Numai din astea auzi!

 Spunem că se cuvine și că ne-ar prii schimbarea... dar mereu când o gândim de fapt gândim cum să-i schimbăm pe ceilalți. Când spunem asta, de fapt ne poziționăm pe o treaptă mai sus față de ..., pentru că vezi Doamne, ei, aceia, ceilalți adică, sunt cei care încă nu au  ajuns la nivelul nostru. Iar noi am avea cum să le dăm lecții. Iar când acești ”alții” - oarecare alții -  nu  ne ascultă nici imediat și nici cuviincios, ne revoltăm de atâta neascultare și-i arătăm cu degetul. 

 A te plânge de alții, e o parte din starea ta proprie de lâncezeală căci: ”Râde hârb de ciob da' și el e zob!”  

 Ei da, și de ce ți-o  spun? Nu ca să judec, nu ca să te avertizez. Nu ca să te ajut, nici ca sa-ți ușurez munca. Venisem, așa să te invit la o după amiază de privit. Privit în suflete.

.

N-auzi mă!

N-auzi mă!
ieși din rând
nu mai construi închisori de regrete
uită-te la tine, cum îți curge tristețea,
pe față, 
ori prin nări,
când ești doar poveste rememorată,
și hrană pentru lacrimi deznădăjduite.


N-auzi, bată-te să te bată cele bune!
ești pribeag
dar mi-ești încă drag !?!
Vino și umple-te!
Fii altceva!
Fii altora!
Fii!
Fii cu sentimentul c-o poți lua de la capăt!
Fii, oricând...

N-auzi, bre!
nu-i deloc dificil
ești diapazon,
doar un pic, 
un declic 
pentru o vibrație mai înaltă
doar un pas, 
unu mic,
ș-încă unul,
ca să te aliniezi valului 
la înaintare!

N-auzi omule!
sparge rutina ritualurilor de funcționare:
nu ne vindecăm prin ceea ce ne lipsește!
așa că deschide larg, 
laaaarg, am zis, cum nu știi ce-i aia!
Supapele! Așa!
Să nu te mai roadă durerea pân'la os.

N-auzi suflete!
Dedesubtul își bagă coada
încătușând domolul din noi
proiectând umbre,
ca talpa de grele.
Zăngăne, zăngăne 
buzduganele în bătătură
De-ți rămân în suflet 
doar fum 
și puțină arsură.


N-auzi, dragule!
Drag mi-oi mai fi fiind
dă strig ca și când ai dopuri!
Stai un pic cu mine
până ce 
cunoscând atâta suferință
o vei recunoaște la celălalt
alinându-i-o!


.

Văna ascendentă

 Te uiți în jur și nu vezi decât copii ai dorinței. 

 Figuri dezamăgite, căutări hăituite, salivări cenzurate; ochi acoperiți de încruntături și repetitiv, repetitiv, repetitiv. Peste tot, repetitiv. Mediocru. Măști, sub care sunt fețe speriate de alegeri și vieți triste și plictisitoare. Care, nici nu-ntind mâna după ajutor iar când îl oferi așa fără nici  un interes măcar, îți zic fără să se mai gândească un veșnic  ”nu!”ranchiunos. 

Adică cam cine ești tu? 
Nu cumva dai lecții? 
Nu cumva... 
Ce? răstit, negat, negru, fudul, narcisist...

Măști, care confundă alegerea cu renunțarea. 

Vieți, care nu știu să cearnă. 

Depozite, ticsite cu nimicuri și cu obișnuit.
 
Bureți, hămesiți de așteptările celor din jur. 

 Noi? Nu ”suntem” și doar atât! Noi, suntem o stare de permanentă devenire. O mare cantitate de sinceritate față de noi înșine este fundamentală căci acesta este resortul  schimbării. Și până la urmă realizarea noastră personală în viață: cufundarea cu propria noastră minte și mai ales cu propria noastră înțelegere pentru a descoperi secrete ori cunoașterea pe care fie lucrurile, fie cuvintele, fie faptele din jur ni le ascund de ele însăle. 

  Doar așa, prin permanentă și zilnica reflecție, cernem și nu devenim  depozite. Eliminând și îndepărtând periodic gunoaiele fabricate în timpul transformării, oferind permeabilitate și dând cu generozitate, găsind spațiul de reflecție, de cercetare independentă și sobră a adevărului, lărgim fără dureri  capacitățile noastre. 

Doar așa, filonul nostru ascendent de spiritualitate o să iasă la lumină în dunga îngustă a dimineții...



.

Vreau doar să afli de la mine ...

Zilele acestea am  aflat de curiozitatea cu care cei din jur se întreabă cum îmi văd prietenii:


 Nu mă preocupă cum ești. Ori cine ești atunci când ne-am întâlnit dar vreau să știu cine vei deveni alături de mine și dacă  aportul meu va veni la timp și ce amprentă va lăsa aceasta, asupra noastră.

 Vreau să știu dacă ne vom fi ajutor reciproc și dacă asta e doar așa ca să ne trecem timpul unul cu altul ori dacă, ori de câte ori,  gândul la prietenia noastră ne va lumina fața, ne va îmblânzi inimile.

 Nu îmi pierd clipe prețioase  gândind ce vârstă ai. Căci vârsta o socotesc vârsta inimii tale adică  locul în care m-ai primit. Vom avea oare timp să schimbăm ceva? Iar timpul nostru încerc să-l măsor (voi fi știind să fac asta?)cu cuvinte puține, aflând după ce tânjim. Cotrobăind în adâncurile noastre neumblate. Aflând spre ce visăm. Ori dacă reciproc ne-am  oferit putere și mai multă îndrăzneală să ajungem la întâlnirile despre care inimile noastre oftează.

 Mă întreb cum, cât și când se va întâmpla să te lași batjocorit? În numele iubirii pe care deja o porți pentru cineva? Al aventurilor la care speri? Al vieții? Și dacă acest lucru- nu mărunt - va fi o lecție profundă? Pentru amândoi oare? Sau vom fi încercați separat?

 Mă frământ dacă îmi vei suporta durerea și-mi vei susține bucuria. A mea! A ta!Sau a celorlalți...


 Nu am astâmpăr până când nu voi afla când aproape că te-ai stins de întristare. Și când, ori pe unde ai înflorit? Oare când  ți-a albit sufletul de prea multa teamă? Și câte ori? Și cum suporți toate acestea acum în clipa prieteniei cu mine? Te-ai ascuns în nopți de disperare? Calci pe trădări așa cum ai călca pe spini? Te-au stafidit de durere? Ori ai ajuns la matura treaptă a înțelegerii când îți pui durerile treaptă a devenirii?

 Nici nu vreau să aud de ce planete și ce conjunctură îți guvernează ziua de naștere. Ce caracter sau ce modă adopți. Dar voi căuta cum știu eu mai bine filonul ascendent al evoluției tale.  Poate,- cu toate că știu că e greu - eu voi fi aceea care o să-ți fiu oglindă pentru a redeveni la ceea ce natura ta lăuntrică te-a înzestrat. 

 Să nu te gândești că vreau reciprocitate. În toate acestea, vreau  să iasă la iveală ce-i mai bun din tine. Poate îți voi spune povești care nu-s adevărate decât în mintea mea. Cu siguranță voi face fapte care vor dezamăgi. Dar la fel de sigur e că nu te voi târî pe drumul meu dacă al tău e să fie paralel.

 Nu mă interesează ce vârstă ai, unde trăiești sau câți bani ai! Cu cine, când sau cât ai studiat. Dar întrebarea mea esențială este: te-ai lăsa ridiculizat pentru că ești prietenul meu? Te-ai face de râs în numele dragostei pe care o posezi în mod potențial? Te-ai duce la fund, fără să mă tragi și pe mine? Te-ai topi sau te-ai bloca numai pentru a nu mă trage  de mânecă frecvent și să-mi amintești limitele mele de om? 

 Știi, eu aș putea fii martor  la liniștea cu care tu îți spui rugăciunile; la extazul care te-ar umple până în vârful degetelor sau la dansul sălbatic ca de adolescent într-o clipă de mare izbândă. Va trebui să ști asta dintr-un bun început! Așa cum ști că în acele momente nu-ți voi atrage atenția, nu te voi scutura să revii la ”realitate” și nu te voi preveni că probabil altora poate le devii ridicol. Pentru că  și eu voi fi în rugăciune alături de tine și mă voi strădui să nu ies din scenă pentru și atunci când, tu vei fi sincer cu propriul tău Sine și mă voi strădui a înțelegere să văd că nu ți-ai trădat naturalețea sufletului. Căci el sufletul este permanent în creștere, în explozie sau într-o nouă alcătuire. 

 Mă gândesc și vreau să fiu foarte deschisă discutând cum evenimentele viitoare ne vor afecta? Pe mine și pe tine. Pe noi alături de ceilalți. Dacă vom sta în focul lor de aceiași parte sau ne vom pune măști și ne vom arăta falsă compasiune și apreciere fățarnică. Și dacă toate acestea ne vor dezamăgi? Sau nu?

  Nu vreau să aflu ce întâmplare, coincidență sau test ne-a adus împreună nici  capacitățile tale dar vreau să pricep, cu insistență chiar, cum îți poți umple rezervorul vieții și cât din prezența dumnezeiască ai pus acolo. Mă ajută să știu dacă ești credincios sau nu. Mă ajută să descopăr dacă ești de încredere sau nu. Mă ajută să te înțeleg dacă și când și cât poți vedea frumusețea ființei mele. A mea sau a celorlați. Până la urmă n-o să mă pot arăta frumoasă, arătoasă, aspectuoasă, măreață, impunătoare, impetuoasă ori chipeșă în fiecare zi a vieții mele dar voi știi pe ce treaptă ridici tu, sinceritatea, curajul ori eșecul de a fi fost împreună un timp oarecare. Prin asta nu vreau să judec ci vreau să știu dacă întâlnirea cu mine te va face să te închizi sau să te deschizi. 

 Vreau doar să afli de la mine că și eu știu de lumina din tine. Și de drumul tău. Cel al desăvârșirii. 



.

Construcții VI

Știu că în jur se promovează alte modele decât cele pe care-mi plac mine, cele cu care m-aș simți bine. N-o să cad în capcana superiorității sau în cea a arătatului cu degetul.

Ar fi doar îndemnul să vedeți, o clipă ca și mine  - cum poezia nu este doar o supapă, o eliminare a plictisului, a iritării, a mediocrității din noi înșine ci expunerea voastră la un act de credință către o elaborarea profundă a comuniunii și spre o gâdilătura a trăirii.

Prin cuvânt transmitem unul altuia jaloanele interioare de bucurie ce se înfig într-un continuum comun. Poate da. Sau poate nu. E alegerea noastră. Să simțiți versul ca unul din  metodele de redresare prin care nu mai putem fi dirijați și mai ales cum ieșind datorită ei în afara tuturor schemelor și numai acolo, am putea gândi despre noi, cei care am întâlnit inorogi ori despre cum să izbucnim mai vii în roșu.