Văna ascendentă

 Te uiți în jur și nu vezi decât copii ai dorinței. 

 Figuri dezamăgite, căutări hăituite, salivări cenzurate; ochi acoperiți de încruntături și repetitiv, repetitiv, repetitiv. Peste tot, repetitiv. Mediocru. Măști, sub care sunt fețe speriate de alegeri și vieți triste și plictisitoare. Care, nici nu-ntind mâna după ajutor iar când îl oferi așa fără nici  un interes măcar, îți zic fără să se mai gândească un veșnic  ”nu!”ranchiunos. 

Adică cam cine ești tu? 
Nu cumva dai lecții? 
Nu cumva... 
Ce? răstit, negat, negru, fudul, narcisist...

Măști, care confundă alegerea cu renunțarea. 

Vieți, care nu știu să cearnă. 

Depozite, ticsite cu nimicuri și cu obișnuit.
 
Bureți, hămesiți de așteptările celor din jur. 

 Noi? Nu ”suntem” și doar atât! Noi, suntem o stare de permanentă devenire. O mare cantitate de sinceritate față de noi înșine este fundamentală căci acesta este resortul  schimbării. Și până la urmă realizarea noastră personală în viață: cufundarea cu propria noastră minte și mai ales cu propria noastră înțelegere pentru a descoperi secrete ori cunoașterea pe care fie lucrurile, fie cuvintele, fie faptele din jur ni le ascund de ele însăle. 

  Doar așa, prin permanentă și zilnica reflecție, cernem și nu devenim  depozite. Eliminând și îndepărtând periodic gunoaiele fabricate în timpul transformării, oferind permeabilitate și dând cu generozitate, găsind spațiul de reflecție, de cercetare independentă și sobră a adevărului, lărgim fără dureri  capacitățile noastre. 

Doar așa, filonul nostru ascendent de spiritualitate o să iasă la lumină în dunga îngustă a dimineții...



.