Maeștrii aparențelor

Există o voce mincinoasă
În colțul minții mele
O voce ce cântă nimănui:
”- Sărmanii de voi!
Ce vă afundați în pretenții inutile
Și care nu știți
Costurile adevărate ale vieții.
Viața costa în cuvinte,
Costul în fapte, minciuni,
Îs ambientul singurătății,
Doar.

(Alda Merini) 

Când deapănă amintiri, oamenii, au o memorie foarte selectivă și ele întâmplările se depărtează de realitate și de consecințele ei, după cum ne convine, după cum ne ajută.
- Ne ajută să ce, în fața ascultătorilor?
- Oh, oh, oh oamenii sunt întotdeauna niște ,,maeștrii aparențelor!

*****

Sunt sătulă de postări, de citări și de ”provocări” care doar fac ”trafic” în rețeaua de socializare și cresc algoritmul vizualizărilor.

Cei care preiau, mereu ”preiau de la alții”, își au viața doar într-un singur sens, de ”culegători”. Sunt și cei care răspund ”provocărilor”; aceia cărora li se ating puncte vulnerabile, nevralgice: boli, pierderi, frustrări, răzbunări ascunse.

Cu toții suntem manipulabili. De aceea ne trebuie o gândire critică. Unii se laudă că, vezi Doamne, ei se lasă mai greu. Știu ei, și mestecă refulări. Întrebarea e, la ce? La cine? Și când? Suntem așa selectivi, evident.

Mirarea mea este de ce când faci ceva, nu-ți pui întrebări interioare? Atunci, pe moment. Toate aceste provocări care te țin prins, (câți sunt de acord cu tine, câți au văzut, câți te aprobă...) și te țin clar în afara realității. Aceste ”provocări” nu sunt ”acțiune” să-ți domini, să-ți oblojești, să-ți rezolvi problemele. Dacă te gândești, să pui o postare sau să trimiți un slogan ca de exemplu că îți pasă de copilașii săraci, acel slogan nu ajută copiii cu probleme și tu nu înaintezi în cunoașterea și mai ales în mila și în generozitate pentru ei; îți dau doar sentimentul mulțumitor că ”sunt și eu aici ...”.

Pentru mine se trag două concluzii:

1) Între a gândi de ”bine” și a face ”binele” e o uriașă distanță. Și între cele două, e muncă și dăruire...

2) Ne e mai comod, să ne adaptăm cameleonic masei decât să fim distincți. Dar asta înseamnă camuflaj. A gândi că deghizarea sau disimularea în care trăiești (trăim), cu frica ce ne-o aduce, ne face să îmbătrânim prematur, oare asta, nu îți (ne) dă frisoane?
 

.


.