Maeștrii aparențelor

Există o voce mincinoasă
În colțul minții mele
O voce ce cântă nimănui:
”- Sărmanii de voi!
Ce vă afundați în pretenții inutile
Și care nu știți
Costurile adevărate ale vieții.
Viața costa în cuvinte,
Costul în fapte, minciuni,
Îs ambientul singurătății,
Doar.

(Alda Merini) 

Când deapănă amintiri, oamenii, au o memorie foarte selectivă și ele întâmplările  se depărtează de realitate și de consecințele ei, după  cum ne  convine, după cum ne ajută.

- Ne ajută să ce,  în fața ascultătorilor? 

Oh, oh, oh oamenii, întotdeauna maeștrii aparențelor!

*****

Sunt sătulă de postări, de citări și de ”provocări” care doar fac ”trafic” în rețeaua de socializare și cresc algoritmul vizualizărilor. 

Cei care preiau, mereu ”preiau de la alții” își au viața doar într-un singur sens, de ”culegători”. Sunt și cei care răspund ”provocărilor”; aceia cărora li se ating puncte vulnerabile, nevralgice: boli, pierderi, frustrări, răzbunări ascunse. 

Cu toții suntem manipulabili. Unii se laudă că se lasă mai greu. Întrebarea e, la ce? la cine? și când? 

Întrebarea e de ce când faci ceva, nu-ți pui întrebări interioare? Toate aceste provocări care te țin prins, (câți sunt de acord cu tine, câți au văzut, câți te aprobă...) și te țin în afara realității. Aceste ”provocări” nu sunt acțiune să-ți domini, să-ți oblojești, să-ți rezolvi  problemele. Dacă te gândești, să pui un slogan ca de exemplu că îți pasă de copii săraci, nu ajută copii cu probleme și tu nu înaintezi în cunoașterea și în mila și în generozitate pentru ei; doar îți dau sentimentul mulțumitor de ”sunt și eu aici ...”.  

Pentru mine se trag două concluzii

Între a gândi de ”bine” și a face ”bine” e o uriașă distanță.

Ne e mai comod, să ne adaptăm cameleonic, masei decât să fim distincți. Dar a gândi oare că camuflajul, cu frica lui, te duce spre îmbătrânire prematură, nu-ți dă frisoane?



.