În inima casei e nevoie tot timpul de boboci

Deunăzi, discutând despre 

aranjamente florale ikebana, am atins subiectul delicat al ”inimi casei”. S-au născut multe întrebări: 
Ce înseamnă? 
Care-i legătura unui spațiu din casa ta cu ”împlinirea umană” și nemărginirea universului? 
Unde e așezată? 
O conștientizăm oare? 
O folosim oare? 

Inima casei, e vie, îmi spun eu când e în legătura cu inima noastră. O casă, se definește și se diferențiază fie într-o ”casă vizuină” (adăpost și hrană) de o ”casă cămin”. 

Mă preocupă să îmi fac un cămin, nu o vizuină luxoasă și bine utilată. Unde să le vorbesc amicilor, nu numai de perfecțiunea gresiei sau ultima draperie la modă și cele mai noi rețete. Trebuie să-mi construiesc, îmi spune foamea de absolut din mine, un loc unde să îmi recunosc identitatea și să nu-mi neg rădăcinile, unde visez, unde am năzuințe pe care le pot vizualiza împlinite și unde îmi adun împăcările. Și mai ales, unde să fiu capabilă să învăț lecția iubirii! Și să primesc lecțiile cunoașterii! Și pe cele ale veseliei! Unde să-mi servesc oaspetele, ca pe cel mai important musafir avut vre-odată, să-l așez în locul de onoare și unde meniul cel mai mai simplu să fie format din căldură umană.

E o pledoarie timidă la conectare și inter-conectare. Firească. Dar descopăr că mulți ar trebui să își desferece mai întâi,  obloanele blindajelor proprii. Deci avem nevoie de un timp de pregătire mentală pentru  schimbări.

În jur, între noi, prea multe ziduri, prea groase văluri! Cum altfel s-ar face transferul?

Aranjament floral: Hibiscus, tufănele, fructe de măceș.

”Prea mulți boboci care n-au aflat că afară,

oamenii au decretat că e toamnă.

Florile,

se iau după alte semne

și după cât de mult le iubește soarele.”

.