Construcții XVIII - Marile noastre neajunsuri

Se poartă să fi în război cu toată lumea. Se poartă încruntarea și neîncrederea.  Se poartă ridicatul din sprâncene a”las că te știu eu!!!
Se poartă răutatea planificată, regizată, scotocitul prin intimități, rănirea spectaculoasă dar nu pe față, ”spălatul rufelor” altundeva decât între cei implicați, adică cruzimea la nivel mic. 

Se poartă lezatul și pedepsitul înainte de a se fi întâmplat, ca tactică de bază.

- O să le arăt eu!!! spune mândria noastră. 

- O să le arăt eu cât de proști sunt! spune disprețul nostru.

- O să le arăt eu unde greșesc! spune inteligența noastră secată.

O să le arăt eu că dedesubtul la orice și oricine, la orice gândesc, la orice fac, la orice s-ar mai gândi să facă..., eu știu ( și știu și de ce), că nu au intenții  bune, reacții bune, fapte bune, spune ego-ul nostru întărâtat... Bănuiesc deja și sursa de unde-ți cumperi ”blana de miel”s-ți acoperi mojicia lupească.

Trăim într-un curent de frică față de celălalt ceea ce ne aduce o igienă incertă, neevaluată. Iar cei prea preocupați  cu fricile-n sân,  sunt leneși sau paralizați și nu fac decât să arunce priviri furișe. 

Și te uiți la ei, pentru că ei vor să li se-ntâmple, ei rabdă, cerșesc să li se întâmple diverse răutăți tocmai ca să-și legitimizeze spusele.  

Din cauza acestui război primitiv, nu mai ajungi la punctele esențiale, aceea tensiune minunată dintre privirile omenești- numită uneori uman.


.