Gând pornit așa de ieri
Mă pot gândi la cât de mulți, din ce în ce
mai mulți (ceea ce demonstrează cât de norocoasă sunt) cavaleri de la
Mancha am în jur. Cât de dragă îmi e starea lor de ambivalență: perpetuă
amăgire dublată de adânca înțelegere, plină de lumină cu un soi anume
de dârzenie pasionată.
Și cât învăț de la ei, oricât de în spate
mă simt, că a sluji alte ființe într-o formă sau alta, înseamnă în a-i
ajuta pe fiecare să înainteze spre propriile lor frontiere undeva, unde își vor descoperi eliberarea.
Și că acest lucru, asemănător cu magia pură în definitiv e doar
experiență umană oglindită în noi, atât de semnificativ și nesperat de
adânc, încât ne emoționează și ne schimbă.
The Impossible Dream
To dream the impossible dream
To fight the unbeatable foe
To bear with unbearable sorrow
To run where the brave dare not go.
To right the unrightable wrong
To love pure and chaste from afar
To try when your arms are too weary
To reach the unreachable star.
This is my quest
To follow that star
No matter how hopeless
No matter how far.
To fight for the right
Without question or pause
To be willing to march
Into hell for a heavenly cause.
And I know if I'll only be true
To this glorious quest
That my heart will lie peaceful and calm
when I'm laid to my rest.
And the world will be better for this
that one man scorned and covered with scars
still strove with his last ounce of courage
To fight the unbeatable foe
To reach the unreachable star...
https://www.youtube.com/watch?v=RfHnzYEHAow&t=92s
luni, 20 ianuarie 2020
duminică, 19 ianuarie 2020
Ziua Unirii
Îmi este dor de oamenii pe care i-am cunoscut, de amintirile pe care le-am uitat și de altele pe care tare mă tem să le voi uita.
Vine ziua Unirii. Nu știu voi cum o marcați sau dacă vă mai pasă sau dacă mai țineți minte ceva despre asta dar pentru mine unirea și unitatea sunt un element central al vieții. Fiecare, o marchează, o sărbătorește sau o comemorează în felul său. Unii sărbătoresc 161 de ani, alții 101 de ani... Și pentru că istoria personală intră într-o istorie mai mare, eu comemorez 60. ”60” ani de zile mie, mi-a fost serbarea a familiei.
Veți spune:
- Dar de ce e important să mai știi despre această zi?
- Pentru că ziua unirii înseamnă să-mi aduc aminte de diverse lucruri, și iată un exemplu care-mi stăruie mereu în minte: momentele de pașnică confruntare ale părinților mei: când în clipe libere cum ar fi o duminică după-amiaza, la fel ca azi se așezau la un colț de masă, în sufragerie și jucau șah. Ore-n șir de tăcere, tactici, împăcări, dezlegări, încrâncenări, triumf, cedări, continuări.
Era așa o lume numai a lor, ca un fel de bătălie serioasă pe care, copil fiind o nesocoteam, Și ce-i mai invidiam și făceam tot ce se poate să le stric dichisul acela.
Timpul nu-l putem da înapoi dar așa o trăinicie înseamnă de fapt unirea.
 | |
| 1964 Muntele Roșu Lucia și Constantin Scărlătescu |
sâmbătă, 18 ianuarie 2020
Piatra
Mă simt ca o piatră.
Zău de mi-ar plăcea să fiu vultur, un porumbel sau o pădure mare de stejari.
Sau o tuberoză care îmbobocește
...ori ca acum, o maimuțică mereu zâmbitoare
Mă simt ca o piatră.
Egala și zi și noapte
Egala în adânc și la suprafață.
Fără să mă bucure
Fățuirea mea în apa unui izvor
Fără să mă supere dacă Doamne ferește, o vacă
Știți voi,
S-ar bălega cald peste mine.
Mă simt ca o piatră
Care visează vise de piatră
Constelații cu puzderii de stele
Străluciri de cometă
Haos ce mă îngroapă
Și eu egala
cu întreg universul.
Mă simt ca o piatră
Peșteri cu desene interioare pe care nu le va vedea nimeni
Desene care nu se șterg mii de ani.
Mă simt ca o piatră
Care visează încă
Nu zboruri de meteorit arzând
arzând
arzând,
doar dorul
scânteilor
dintre două pietre,
ciocnindu-se o clipă.
Mă simt ca o piatră
cu mii de constelații desenate
în pereții mei interiori.
.
luni, 13 ianuarie 2020
Piatra răbdării și abjecția
În cazul meu, ele poveștile, sunt responsabile de bruma mea de cunoștințe și spoiala de înțelepciune care mă bântuie. Îmi amintesc perfect impactul lor. De exemplu, povestea despre piatra răbdării, o poveste persană. Jur că închizând ochii, pot vedea coperta cărții ferfenițate, desenul copertei, semnul B.P.T. și chiar pagina îndoită, undeva spre sfârșitul cărții. Cred că povestea aș putea-o reda și acum. Cum crapă ea, răbdarea coaptă la fel ca o piatră ce explodează din propriul miez, ca să-i păstreze sentimentele curate și inima intactă eroinei nedreptățite, un fel de Cenușăreasă a Orientului.
Așa am luat contact prima dată, cu cuvântul abjecție. Apoi, pe el cuvântul, l-am găsit la una din nuvelele lui Salinger. Dar asta e o altă poveste și desigur o altă vârstă.
Acum când tot văd abjecția că mă (ne) înconjoară știu că e parte din procesul de normalitate și că e mai ușor de trecut prin, pe lângă, când ai o piatră a răbdării în buzunar și în cazul meu o castană care musai, ar putea germina.
E un proces continuu de care uităm dar da, nu avem încotro trebuie să-l accesăm. Și cu toate că mă atrage, rău mă atrage să mă scufund, să mă anulez, să mă degradez, să-mi mutilez cugetul îmi imaginez cum piatra aia din buzunar deodată explodează ea în locul inimii mele Și așa lupt să mă scot din brațele ei voluptoase, ale abjecției.
Nu uitați vă rog, să purtați talisman, o piatră în buzunar sau o castană care imediat ar germina.
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie
Edmund Dulac (1882-1953), ilustrând Rubaiyatele de Omar Khayyam
sâmbătă, 11 ianuarie 2020
Sunt secole ...
Sunt secole
De când n-am
mai făcut parte
Dintr-un
„împreună”!
Erai, fără
umbră!
Miezul
clopotului meu.
Eram, oase
articulate, în mijlocul fiinţei tale
Ce adorau să te
îmbrăţişeze...
Acu-i acu!
Cufundă
ciutura, străine,
De bea,
Plânsul meu
proaspăt.
Vestea e
înrămabilă!
De hatârul tău,
îţi voi divulga toată povestea
Întâlnirii de
la fântâna bucuriei.
miercuri, 1 ianuarie 2020
Suntem o construcție care se redefinește mereu
Suntem o permanentă construcție într-un echilibru dinamic.
Există un soi de oameni, vizibili foarte bine în aceste zile care văd evoluția lumii în aspirația lor spre ordine, stabilitate și claritate, numind-o de cele mai multe întoarcerea la tradiția de odinioară. Sunt aceia care își imaginează o lume perfectă care atinge într-un fel magic echilibrul și trebuie să rămână apoi la această formă de stabilitate. Mereu și mereu.
La fiecare început de an își îndeamnă semenii să se îndrepte către idealul acesta în legi , comportament, realitățile de zi cu zi, etc. Nu e nimic rău în acest lucru. Dar eu cred că nu e îndeajuns. Pentru mine și pentru noi.
Revin, completând cu gândul la Janus, zeitatea romană cea cu două fețe, zeul începutului, al tranziției, a dualității. cel cu două fețe îndreptate concomitent în trecut și viitor. Lui nu i se închinau temple ci era invocat la începutul ceremonialului fiecărei zeități în parte prin porți care se deschideau sau se închideau. Pentru că era definit de noțiunea creștere, transformare prin haos, prin stricarea echilibrelor anterioare și rearanjarea lor în forme noi.
Chiar dacă lumea arhetipurilor rămâne aceiași, suntem o construcție care crește, tinde să se schimbe mereu, aflată în același tip, într-o lume într-un echilibru dinamic. Facem parte din așa ceva și depinde de noi în ce angrenaj ne situăm.
Foto Janus - muzeul Vaticanului
luni, 16 decembrie 2019
”Cel mai frumos Ploiești” - volum din colecția Memento (lansare 14 dec la Muzeul de Artă Ploiești)
Sâmbătă, acum 2 zile, am fost împreună cu cca 80 de persoane, cu
totul și cu totul noi. De-ai noștri vezi bine, ploieșteni verzi! Vorbind
împreună despre ”orașul nostru”. Fără emfază, fără lozinci și fără
promisiuni doar cu emoție acumulată și cu cea stârnită de acest proiect
AEDU: ”Memento” recuperarea amintirilor localnicilor care apoi grupate vor deveni amintirile orașului.
Sâmbătă, cocoțată pe scara de marmură a Muzeului de Artă, m-am simțit ca la serbarea de Crăciun. Și când ști că sunt multe evenimente paralele în oraș, multe altele cu tradiție, cu surle și trâmbițe și totuși, vezi holul Muzeului de Artă că devine neîncăpător ți se taie așa ceva la lingurică vorba lu' știți voi cine. Ce am văzut că n-a fost chip de numărat era că cei ce stăteau în picioare, îi dublau pe cei care și-au găsit din timp loc... Cine și-ar fi închipuit, zău?
De la un timp sufăr de sindromul impostorului și cum să nu fie așa când realizez ce interes există pentru ce scriu.
Eu aveam de spus în față ”o poezie pe de rost”, până la urmă ăsta e rolul autorilor să promoveze cele scrise de ei, nu? Și evident să susțină o fundație care se ocupă cu Educația Civică! Text gândit acasă dar din care am uitat cam jumătate și asta pentru că din față era fascinant să vezi figurile celor ce ascultau. Ploieștenii ”mei” nu sunt niște nostalgici, asta e sigur. Sunt vii și calzi și ironici și deschiși. S-a creat și era palpabilă un fel de emoție. Specialiștii îi spun inter-conectare, eu (iată că mă dau mare că le știu eu pe toate!) îi spun, o formă de comunitate vibrantă.
Nu le-am povestit despre mine și nici despre ce am scris și nici de ce am scris. Ci despre ei. De ce ne place să citim și să adunăm povești. Să spunem altora povești și mai ales să ne repetăm în zeci de variante viața, povestind-o în mici episoade unii, altora. De ce povestașul din noi, ne perie imaginea și devenim precum calul cel răpciugos după ce mănâncă jăratic, mai frumoși, mai focoși decât în realitate! De ce foarte des nu avem curajul de a ne deconspira cusururile, greșelile, mai ales rutina ori limitările ori ... ori... (fără să mai pomenesc de cum ne cocoloșim defectele și ne oblojim viciile :) ) O poveste devine captivantă atunci când aduce sens în viețile cititorului și mai multă cunoaștere. Iar cunoașterea nu înseamnă cumva mai multă informație. E ceva de plusat peste. Cititorul de fapt își lărgește propria cunoaștere de sine doar reflectând la poveștile acumulate. Dar un progres real al lui ca individ nu vine dintr-o acumulare haotică ci zic și eu, dintr-un proces de autoevaluare, un viu spirit critic și din multă sinceritate. Altfel, concepte precum sens, autenticitate, echilibru nu au cum să se lege de tine.
Mie mi-a plăcut comparația lui Johnathan Gottschall despre Homo fictus (omul care născocește! dar nu am vorbit prea mult de asta sau atât cât aș fi dorit și vă spun și secretul: pentru că m-aș fi împiedicat la numele autorului care nu-mi iese bine în engleză mai ales când am emoții și zău nu se cădea o așa gafă în fața auditorului (”Animalul povestitor” sau cum ne fac poveștile, oameni).
Dar mai mult și mai mult tind să cred că i-am făcut atenți la ideea de moștenire. E tema clasică, așa-i? Avem o moștenire și cum procedăm. O cheltuim imediat. O ascundem, temători. Sau plusăm și noi acolo cu ceva? Răspunsul de bifat la întrebarea mea e (vă șoptesc): contribuim și o valorificăm. Cam despre asta am scris în prezentare din ”Cel mai frumos Ploiești”. Că tot ce primim trebuie să prelucrăm și să valorificăm. Valorificam critic și selectiv. Altfel pierdem din starea noastră de oameni adevărați.
Iar la nivel de comunitate poate vom înțelege ce înseamnă conceptul de ”custode al unui oraș”. Căci treapta mai înaltă față de ”păzitor citadin” e aceea de ”ctitor al unui oraș” dar până acolo e cale lungă. De asta participanților le-am înfiripat gândul în subconștient că ei sunt ori vor deveni, ”gardienii vii ai Ploieștiului”. Da, da și chiar cred că le-a plăcut misiunea aceasta.
Și de bucurie că am găsit oameni ”vii”, mulți, laolaltă, de toate vârstele, i-aș fi îmbrățișat pe toți dar cum astfel de gesturi ar fi stârnit mirarea, am făcut asta numai cu gândul.
.
Alături de noi vor fi autorii volumului, cu care vom vorbi despre ce înseamnă Ploieștiul pentru ei și care sunt amintirile și poveștile care îi leagă de locul unde s-au născut sau au locuit.
Cel de-al treilea volum al colecției „Memento” cuprinde unsprezece povești despre Ploieștiul de odinioară, desfășurându-se de-a lungul întreg secolului al XX-lea, călcând uneori și pragul celui de-al XIX-lea. Cititorii vor găsi în paginile lui prima istorie a Casei Radu Stanian, vor afla despre emoțiile unui băiețel când l-a văzut pentru prima dată pe Regele României, care erau jocurile care animau străduțele Coloniei (3) Teleajen și despre serialele la modă dinspre finalul anilor ’90. Li se va urca un nod în gât parcurgând trista poveste a unui bărbat condamnat la a fi refugiat pe viață sau a avocatului de succes redus la o umbră de regimul comunist. De asemenea, vor descoperi rețeta perfectă de mici și vor intra în cea mai frumoasă cofetărie din lume, înghițind în sec la mirosurile iuți de mirodenii, la cel sărat al măslinelor de Salonic sau la aromele dulci de alviță și halva.
Colecția „Memento” cuprinde volume colective și individuale care recuperează povești și amintiri ale orașelor din alte vremuri și ale locuitorilor acestora. Fie că e vorba de istorii personale sau biografii, cărțile păstrează și împărtășesc cititorilor secvențe dintr-un trecut care fascinează și ademenește.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, cu sprijinul Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”. Parteneri: Sorin Petculescu – Fotografie Comercială, Liviu Vasile Photography și Iubesc Prahova.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Concepție și realizare grafică a copertei: Cătălina Ruxandra Stan
Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în mai 2013, cu scopul de a păstra memoria comunității ploieștene și de a promova istoria locală. Proiectele AEDU cuprind tururi istorice ale Ploieștilor, publicarea de cărți și albume, precum și dezvoltarea platformei online republicaploiesti.net. Mai multe detalii despre activitatea AEDU: http://dezvoltareurbana.org/ sau https://www.facebook.com/dezvoltareurbana/ .
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail contact@dezvoltareurbana.org
Cumpărare: http://magazin.republicaploiesti.net/produs/cel-mai-frumos-ploiesti/
Sâmbătă, cocoțată pe scara de marmură a Muzeului de Artă, m-am simțit ca la serbarea de Crăciun. Și când ști că sunt multe evenimente paralele în oraș, multe altele cu tradiție, cu surle și trâmbițe și totuși, vezi holul Muzeului de Artă că devine neîncăpător ți se taie așa ceva la lingurică vorba lu' știți voi cine. Ce am văzut că n-a fost chip de numărat era că cei ce stăteau în picioare, îi dublau pe cei care și-au găsit din timp loc... Cine și-ar fi închipuit, zău?
De la un timp sufăr de sindromul impostorului și cum să nu fie așa când realizez ce interes există pentru ce scriu.
Eu aveam de spus în față ”o poezie pe de rost”, până la urmă ăsta e rolul autorilor să promoveze cele scrise de ei, nu? Și evident să susțină o fundație care se ocupă cu Educația Civică! Text gândit acasă dar din care am uitat cam jumătate și asta pentru că din față era fascinant să vezi figurile celor ce ascultau. Ploieștenii ”mei” nu sunt niște nostalgici, asta e sigur. Sunt vii și calzi și ironici și deschiși. S-a creat și era palpabilă un fel de emoție. Specialiștii îi spun inter-conectare, eu (iată că mă dau mare că le știu eu pe toate!) îi spun, o formă de comunitate vibrantă.
Nu le-am povestit despre mine și nici despre ce am scris și nici de ce am scris. Ci despre ei. De ce ne place să citim și să adunăm povești. Să spunem altora povești și mai ales să ne repetăm în zeci de variante viața, povestind-o în mici episoade unii, altora. De ce povestașul din noi, ne perie imaginea și devenim precum calul cel răpciugos după ce mănâncă jăratic, mai frumoși, mai focoși decât în realitate! De ce foarte des nu avem curajul de a ne deconspira cusururile, greșelile, mai ales rutina ori limitările ori ... ori... (fără să mai pomenesc de cum ne cocoloșim defectele și ne oblojim viciile :) ) O poveste devine captivantă atunci când aduce sens în viețile cititorului și mai multă cunoaștere. Iar cunoașterea nu înseamnă cumva mai multă informație. E ceva de plusat peste. Cititorul de fapt își lărgește propria cunoaștere de sine doar reflectând la poveștile acumulate. Dar un progres real al lui ca individ nu vine dintr-o acumulare haotică ci zic și eu, dintr-un proces de autoevaluare, un viu spirit critic și din multă sinceritate. Altfel, concepte precum sens, autenticitate, echilibru nu au cum să se lege de tine.
Mie mi-a plăcut comparația lui Johnathan Gottschall despre Homo fictus (omul care născocește! dar nu am vorbit prea mult de asta sau atât cât aș fi dorit și vă spun și secretul: pentru că m-aș fi împiedicat la numele autorului care nu-mi iese bine în engleză mai ales când am emoții și zău nu se cădea o așa gafă în fața auditorului (”Animalul povestitor” sau cum ne fac poveștile, oameni).
Dar mai mult și mai mult tind să cred că i-am făcut atenți la ideea de moștenire. E tema clasică, așa-i? Avem o moștenire și cum procedăm. O cheltuim imediat. O ascundem, temători. Sau plusăm și noi acolo cu ceva? Răspunsul de bifat la întrebarea mea e (vă șoptesc): contribuim și o valorificăm. Cam despre asta am scris în prezentare din ”Cel mai frumos Ploiești”. Că tot ce primim trebuie să prelucrăm și să valorificăm. Valorificam critic și selectiv. Altfel pierdem din starea noastră de oameni adevărați.
Iar la nivel de comunitate poate vom înțelege ce înseamnă conceptul de ”custode al unui oraș”. Căci treapta mai înaltă față de ”păzitor citadin” e aceea de ”ctitor al unui oraș” dar până acolo e cale lungă. De asta participanților le-am înfiripat gândul în subconștient că ei sunt ori vor deveni, ”gardienii vii ai Ploieștiului”. Da, da și chiar cred că le-a plăcut misiunea aceasta.
Și de bucurie că am găsit oameni ”vii”, mulți, laolaltă, de toate vârstele, i-aș fi îmbrățișat pe toți dar cum astfel de gesturi ar fi stârnit mirarea, am făcut asta numai cu gândul.
.
(Foto Sorin Petculescu)
 | |
| la Libraria Humanitas Ploiesti |
Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană are
plăcerea
de a vă invita la lansarea volumului „Cel mai frumos Ploiești”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2019, de la ora 15:30, la
Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești.
Alături de noi vor fi autorii volumului, cu care vom vorbi despre ce înseamnă Ploieștiul pentru ei și care sunt amintirile și poveștile care îi leagă de locul unde s-au născut sau au locuit.
Cel de-al treilea volum al colecției „Memento” cuprinde unsprezece povești despre Ploieștiul de odinioară, desfășurându-se de-a lungul întreg secolului al XX-lea, călcând uneori și pragul celui de-al XIX-lea. Cititorii vor găsi în paginile lui prima istorie a Casei Radu Stanian, vor afla despre emoțiile unui băiețel când l-a văzut pentru prima dată pe Regele României, care erau jocurile care animau străduțele Coloniei (3) Teleajen și despre serialele la modă dinspre finalul anilor ’90. Li se va urca un nod în gât parcurgând trista poveste a unui bărbat condamnat la a fi refugiat pe viață sau a avocatului de succes redus la o umbră de regimul comunist. De asemenea, vor descoperi rețeta perfectă de mici și vor intra în cea mai frumoasă cofetărie din lume, înghițind în sec la mirosurile iuți de mirodenii, la cel sărat al măslinelor de Salonic sau la aromele dulci de alviță și halva.
Colecția „Memento” cuprinde volume colective și individuale care recuperează povești și amintiri ale orașelor din alte vremuri și ale locuitorilor acestora. Fie că e vorba de istorii personale sau biografii, cărțile păstrează și împărtășesc cititorilor secvențe dintr-un trecut care fascinează și ademenește.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, cu sprijinul Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”. Parteneri: Sorin Petculescu – Fotografie Comercială, Liviu Vasile Photography și Iubesc Prahova.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Concepție și realizare grafică a copertei: Cătălina Ruxandra Stan
Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în mai 2013, cu scopul de a păstra memoria comunității ploieștene și de a promova istoria locală. Proiectele AEDU cuprind tururi istorice ale Ploieștilor, publicarea de cărți și albume, precum și dezvoltarea platformei online republicaploiesti.net. Mai multe detalii despre activitatea AEDU: http://dezvoltareurbana.org/ sau https://www.facebook.com/dezvoltareurbana/ .
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail contact@dezvoltareurbana.org
Cumpărare: http://magazin.republicaploiesti.net/produs/cel-mai-frumos-ploiesti/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)