RUGĂCIUNEA SIMPLĂ

 

RUGĂCIUNEA SIMPLĂ a sfîntului Francisc din Assisi 

 

cu traducerea lui Cristian Bădiliță.

 

 

Doamne, fă din mine unealta păcii Tale,

Unde există ură eu să aduc iubirea,

Unde există insultă eu să aduc iertarea,

Unde există dezbinare eu să aduc unirea,

Unde există îndoială eu să aduc credința,

Unde există eroare eu să aduc adevărul,

Unde există disperare eu să aduc speranța,

Unde există tristețe eu să aduc bucuria,

Unde există întuneric eu să aduc lumina!

Învățătorule,

fă ca eu să nu caut să fiu înțeles, ci să înțeleg,

să nu caut să fiu iubit, ci să iubesc,

fiindcă:

dăruind primești,

iertînd ești iertat,

murind renaști la Viața Veșnică.

Ivone's poems (en)

The Lints in Me

I’m choking down my sobs
At every corner of my heart
To force my laughter burst
And refresh you.
I’ve become talkative with the self
With myself
To keep silent when you shyly spin
Your life’s hieroglyphs.
I’ve deserted the vanguardists,
Egotists, elitists-
Terrorists of the free spirit
And I’m orbiting somewhere,
Neither at the back, not at the very back
Especially to hold your hand
I’m chasing away any lint of me from you
To save you, with all your savor.

https://ivonescarlatescu.blogspot.com/2011/09/v-behaviorurldefaultvmlo.html

Interweave Your Flight

From the very first second,
Caterpillars with no eyes,
Instinctively start their ascent towards light.
Irresistibly drawn to it,
They search for the form of their liberation,
Closer and closer, towards the sun.
Today is the time for profound metamorphoses
Raise just like caterpillars,
That know nothing about wings…
Tomorrow, the dream might come true
And you’ll become
Gracious butterflies.

https://ivonescarlatescu.blogspot.com/2011/10/fluturi-impletindu-si-zborul.html

Traducere Ligia Henderson

.

Adevăr și ficțiuni

 

Două prietene, se revăd la 3 ani după o călătorie aventuroasă făcută împreună și iată-le evocând amintiri:

”- E ciudat, spuse una nu avem aceleași amintiri. Și totuși te asigur, că e cum îți spun!”

Și vor discuta la nesfârșit obiectivitatea nu știu cărei întâmplări sau întâlniri, sau a gradului de pericol prin care au trecut. Vor ajunge să se certe. Dar apoi vor izbucni într-un râs puternic:

” - Am călătorit împreună dar nu a fost aceiași călătorie! Povestește-mi-o pe a ta și eu o să-ți spun despre a mea.”

Fiecare, de bună credință fiind, construiește povestea a ceea ce a văzut, a trăit și a făcut. Fiecare își clădește o imagine proprie asupra unei întâmplări dar poate fi de nesuportat când asculți impresia celuilalt asupra unei trăiri comune mai ales dacă imaginea aceluia o demolează pe a ta.

Acceptând trăirea celuilalt - și nu identificându-ne cu ea, ajungem la esența comunicării. Nu ne putem împărtășii decât experiențe diferite. Mărturisind și lăsându-l pe celălalt să ne mărturisească adevărul propriu, facem loc respectului de a trăi împreună ... Pentru comunicare, importante sunt trăirile individuale, ca punct de referință al consultației ( J. Salomee – ”Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”)

Neurogeneza și mustața lui Hitler

 

Zilele acestea am citit despre ”neurogeneza de fază adultă” descoperită de curând. Și pentru că sunt entuziasmată de acest lucru și mai ales de cartea unde am găsit-o descrisă (nu e prima dacă când aud de ea, evident) am zis să împărtășesc asta tuturor. Cartea se numește ”Călătorie în jurul omului” (Alexandru Stermin).

”Până de curând se credea că după maturizarea creierului nu mai apar neuroni noi, neuroni tineri care să îmbunătățească rețelele din creierul nostru sau să-i înlocuiască pe cei morți. Prin marcarea unor celule stem s-a descoperit faptul că în anumite condiții și experiențe de viață unele celule din creier se transformă în neuroni formând sinapse și conexiuni noi, neexistente până atunci. Sunt câteva situații, când neurogeneza de fază adultă are loc iar una dintre acestea este explorarea naturii sau a unui spațiu necunoscut.” - scurt fragment din carte.

Toate astea îmi spun eu au legătură cu sănătatea, longevitatea, creativitatea, a mea, a noastră, a tuturor. Dar cum ne expunem la un astfel de proces de neurogeneză de fază adultă, cât de des și cum în urmărim și fructificăm? Acest lucru este un pas în plus și aici intervine rolul călătoriilor și al povestirilor. Citiți povești și deveniți povestitori!

Țineți minte, ”neurogeneză la faza adultă”! Când se întâmplă așa ceva, conștientizezi lucruri pe care nu le-ai înțeles până acum, înțelegi lucruri la care nu le-ai avut în minte și mai ales îți vin gânduri noi, noian peste tine. Dacă nu vi s-a mai întâmplat de mult să aveți o astfel de stare ”de viu”, ”de uman” e timpul să vă puneți întrebări cum să o accesați.

............................

Și pentru că vorbeam de povești, iată mai jos câteva imagini de undeva din Centrul Ploieștiului: ”croitoria Grigorescu” era în interbelic pe o străduță pe lângă Hale. Eu știu străduța și știu și casa. Nu țin minte niciodată numele străzii dar în schimb știu locul cu ochii închiși pentru mergând prima dată acolo am aflat o poveste. Sunt probabil 55 de ani. Știu chiar căldura mâinii mamei mele când îmi spunea să fiu atentă la case. Pentru curioși e locul care acum se numește ”pe linia de tramvai din spatele Halelor”. Pe atunci era mare curaj să mergi pe jos de acasă (Piața lui Anton) până în Centrul Ploieștiului cu un copil de 5 ani. Trebuia să-l momești cu ceva și acel ceva trebuia să fie interesant ca să nu își aducă aminte cât de obositor a fost drumul.

Povestea croitoriei e în pregătire poate o să vă facă plăcere să o citiți. Cei care m-au întrebat și întreabă cum se pregătesc poveștile e simplu (aparent). Combini amintiri din copilărie, te concentrezi pe aduceri aminte și, și descoperi amănunte pe care nu le-ai uitat fie că ele se leagă de mirosuri sau de moment memorabile. Apoi cu toate acestea în minte parcurgi să zicem din nou traseul și suprapui cu ochii minții ce vezi/simți/auzi acum ca adult pe amintirile acelea vechi. Mai apoi faci câte-odată cercetare. Pentru că s-ar putea ca anumite lucruri să le ști dar să fie înșelătoare. Se pun toate acestea cap la cap și derulezi încet asemenea unui film ceea ce se însăilează mintea ta.

Aseară de exemplu, m-am uitat la afișul din fotografia nr 2. La filmul ”Fantoma fericirii” apărut în 1934 cu John Boles ș Ann Harding. Pe actori îi descoperiți în fotografia nr 3. Interesant dacă privești cu atenție fotografiile 2 și 3 vezi moda acelor vremuri și cum ploieștenii erau în pas cu ea.

Apoi descoperi cât de multe ”mustăți” erau în anul 1928 . Și Legat de mustăți prin anii 60 adică la 30 - 40 de ani distanță când i-am cunoscut eu pe bunicii mei, amândoi aveau mustață tip ”muscă”. Pentru cunoscătorii și purtătorii de mustăți se pare că era mult mai comodă decât cea numită ”tip ghidon” sau mustața-n furculiță deja demodată. Stăteam uimită dimineața devreme când bunicul se rădea vara în curte, într-o oglindă prinsă-n cârlig și cu câtă grijă își trasa mustața. Și îmi aduc aminte de discuțiile de atunci: Una era să spui că purtai mustață tip ”Hitler” și să vezi filmul cu s-a Charlie Chaplin care-l imita și e acolo o imagine memorabilă legată de mustață. Și alta să afli acum că de fapt mustața cu pricina era denumită atunci când era la mare modă „mustață tip Oliver Hardy”. Acum că v-am spus povestea o să v-o reamintiți când veți vedea primul film cu Stan și Bran.

Până atunci puteți comanda cărți cu povești despre Ploiești http://magazin.republicaploiesti.net/

Foto 1 - 1928 -Atelier de Croitorie ”Grigorescu”. Patroni, calfe și ucenici

Foto 2 - 1935 Domnul Grigorescu jr., patronul și prietenii lui

Foto 3 actorii Ann Harding și John Boles

 

 

Piatra Răbdării

 

În cazul meu, ele poveștile, sunt responsabile de bruma mea de cunoștințe și spoiala de înțelepciune care mă bântuie. Îmi amintesc perfect impactul lor. De exemplu, povestea despre piatra răbdării, o poveste persană. Jur că închizând ochii, pot vedea coperta cărții ferfenițate, desenul copertei o miniatură cu omuleți cu șalvari, semnul BPT și chiar pagina îndoită, undeva spre sfârșitul cărții. Cred că povestea aș putea-o reda și acum. Cum crapă ea, răbdarea coaptă la fel ca o piatră ce explodează din propriul miez, ca să-i păstreze sentimentele curate și inima intactă eroinei nedreptățite, un fel de Cenușăreasă a Orientului. Așa am luat contact prima dată, cu cuvântul abjecție. Apoi, pe el cuvântul, l-am găsit la una din nuvelele lui Salinger. Dar asta e o altă poveste și desigur o altă vârstă.
Acum când tot văd abjecția că mă (ne) înconjoară știu că e parte din procesul de normalitate și că e mai ușor de trecut prin, pe lângă, când ai o piatră a răbdării în buzunar și în cazul meu o castană care musai, ar putea germina.
E un proces continuu de care uităm dar da, nu avem încotro trebuie să-l accesăm. Și cu toate că mă atrage, rău mă atrage să mă scufund, să mă anulez, să mă degradez, să-mi mutilez cugetul îmi imaginez cum piatra aia din buzunar deodată explodează ea în locul inimii mele Și așa lupt să mă scot din brațele ei voluptoase, ale abjecției.
Nu uitați vă rog, să purtați talisman, o piatră în buzunar sau o castană care imediat ar germina.
Edmund Dulac (1882-1953), ilustrând Rubaiyatele de Omar Khayyam

 https://www.youtube.com/watch?v=f6T-VY4N7j0&t=3371s

Cei pe care i-am uitat

 

Între toate cărțile Asociație de Educație și Dezvoltare Urbană apărute despre istoria Ploieștiului am și eu favorite. Normal ar fi să spun că acelea sunt cărțile la care sunt co-autor dar nu e așa, oricât mi-ar fi de dragi.

Există o carte cu biografii excepționale ale unor oameni ”normali”, dar a căror existență mă face să mă întreb mereu și mereu ce-aș fi făcut eu în condițiile acelea și în locul lor?

Și mai ales, unde, cât și când învățăm să înțelegem valoarea de a fi om. Ea face parte din biblioteca mea afectivă poate și pentru că mi-a răspuns la o întrebare legată de lucruri neclare din copilăria mea făcând ”dreptate” unui unchi, preot, aflat ca personaj secundar, într-una din povestiri.

Ei bine, și talentul celui care a scris-o are cu siguranță importanță. Cartea, poate că sperie prin mărirea celor 700 de pagini dar vă jur că o veți citi ca pe o carte polițistă. 

Ieri alături de ceva prieteni vorbeam și ne gândeam la vremurile actuale, grele, comparându-le cu războiul sau foametea sau acuzarea pe nedrept și închisoarea. Ei bine, citiți cartea aceasta dacă vă pică-n mână. Prin dramatismul ei va avea un efect neașteptat asupra cititorilor, îi va re-echilibra.

 

 

 

 

PS aici e prăvălia Republici: http://magazin.republicaploiesti.net/.../cei-pe-care-i.../