sâmbătă, 12 martie 2022

Inspirația inimii

 

Spune: Fericit cel adormit fiind este trezit din somn de adierea mea. Fericit cel lipsit de viață pe care suflarea Mea înviorătoare îl reanimă. Fericit ochiul care își găsește mângâierea în contemplarea frumuseții Mele. Fericit călătorul care-și îndreaptă pașii spre Tabernacolul slavei și maiestății Mele. Fericit năpăstuitul  care caută să se adăpostească sub umbra baldachinului meu. Fericit cel însetat ce se grăbește să ajungă la apele line ale bunătății Mele duioase... Fericit sufletul flămând care se leapădă de dorințele egoiste de dragul Meu și ia loc la masa sărbătorească pe care am trimis-o din cerul dărniciei divine pentru aleșii Mei. . Fericit cel umilit care păstrează cu strășnicie legătura cu slava Mea și cel nevoiaș care adastă în umbra Tabernacolului bogăției Mele. Fericit cel neștiutor care caută fântâna cunoașterii mele și cel nepăsător care ține strâns de amintirea Mea. Fericit este sufletul care a trezit la viața de  suflul Meu înviorător și căruia și căruia i s-a îngăduit să intre în Împărăția Mea cerească. Fericit omul pe care mireasma dulce a reunirii cu Mine l-a tulburat și l-a făcut să se apropie de Zorile Revelației mele. Fericită urechea care a auzit și limba care a mărturisit și ochiul care  văzut și recunoscut pe Domnul Însuși în marea Sa slavă și maiestate, investit cu măreția și putere. Fericit este acela care a ajuns în prezența Lui. Fericit omul care a căutat să afle lumina de la Luceafărul Cuvântului Meu. Fericit cel ce și-a încununat capul cu diadema iubirii Mele. Fericit este acela care a auzit  de suferințele Mele și s-a sculat pentru a-mi da ajutor în mijlocul poporului Meu. Fericit cel ce și-a jertfit viața pe cărarea e duce la mine și a îndurat multe vitregii de dragul Numelui Meu. Fericit omul care având încredere în cuvântul Meu s-a sculat din morți pentru a preamări slava mea. Fericit cel vrăjit de melodiile mele minunate, care prin tăria puterii Mele a sfâșiat vălurile întunecase. Fericit cel rămas credincios Legământului Meu și pe care lucrurile lumești nu l-au împiedicat să ajungă la Curtea Mea cea sfântă. Fericit este omul care s-a desprins de toate în afară de Mine, s-a avântat în văzduhul iubirii Mele, a sorbit din apele vii ale dărniciei Mele, și-a potolit setea blând din râul ceresc al proniei Mele pline de dragoste, a cunoscut Cauza Mea, a înțeles ceea ce Eu am ascuns în comoara Cuvintelor Mele și a strălucit la orizontul cunoașterii divine, preamărindu-Mă și slăvindu-Mă pe Mine. El este, cu adevărat dintre ai Mei. Cu el este îndurarea Mea, bunătatea Mea plină de dragoste, harul și slava Mea.

Bahá'u'lláh

joi, 10 martie 2022

Cicatrice

 

În imagine în câțiva centimetrii sunt ani buni din viața unei magnolii. Puteți număra ca și mine cele 9 inele, cei 9 ani de creștere. Vedeți fiecare bandă circulară de pe tulpină? Acolo unde sunt cicatrice există un potențial de muguri latenți. Iar la fiecare inel există locul unde a fost atașat în fiecare an câte un frumos mugure violet în sezoanele anterioare.
Se văd cicatrici așa-i? Sunt de la pețiolul frunzelor. Acolo unde frunzele se conectează cu ramura rămâne de fiecare dată o cicatrice iar fiecare copac e plin de astfel de semne. În interiorul acelor semne se află un grup de puncte distincte. Sunt urmele vasculare de transport a nutrienților. O dovada că unele urme se cicatrizează chiar dacă ele au fost cândva vii și conectate la întreg sistemul de hrănire al unei plante.
 
Se vede chiar și micul mugure axilar gata să pornească în cazul în care mugurele terminal se deteriorează.
 
Așa e și la oameni. Amintirile noastre sunt ca niște frunze care au căzut, lasă semne. Așa arată viața noastră dacă ne uităm la ea ca la un continuum.
 
Uitați-vă la muguri zilele astea!!! E frig sunt sub zăpadă dar ei înțeleg semnele și în același timp cresc.
 
Mugurii sunt pregătiți!
 
 
Foto: o ramură din Magnolia tripetala

duminică, 6 martie 2022

RUGĂCIUNEA SIMPLĂ

 


RUGĂCIUNEA SIMPLĂ a sfîntului Francisc din Assisi 
 
cu traducerea lui Cristian Bădiliță.
 
 
Doamne, fă din mine unealta păcii Tale,
Unde există ură eu să aduc iubirea,
Unde există insultă eu să aduc iertarea,
Unde există dezbinare eu să aduc unirea,
Unde există îndoială eu să aduc credința,
Unde există eroare eu să aduc adevărul,
Unde există disperare eu să aduc speranța,
Unde există tristețe eu să aduc bucuria,
Unde există întuneric eu să aduc lumina!
Învățătorule,
fă ca eu să nu caut să fiu înțeles, ci să înțeleg,
să nu caut să fiu iubit, ci să iubesc,
fiindcă:
dăruind primești,
iertînd ești iertat,
murind renaști la Viața Veșnică.

marți, 15 februarie 2022

Ivone's poems (en)

The Lints in Me

I’m choking down my sobs
At every corner of my heart
To force my laughter burst
And refresh you.
I’ve become talkative with the self
With myself
To keep silent when you shyly spin
Your life’s hieroglyphs.
I’ve deserted the vanguardists,
Egotists, elitists-
Terrorists of the free spirit
And I’m orbiting somewhere,
Neither at the back, not at the very back
Especially to hold your hand
I’m chasing away any lint of me from you
To save you, with all your savor.

https://ivonescarlatescu.blogspot.com/2011/09/v-behaviorurldefaultvmlo.html

Interweave Your Flight

From the very first second,
Caterpillars with no eyes,
Instinctively start their ascent towards light.
Irresistibly drawn to it,
They search for the form of their liberation,
Closer and closer, towards the sun.
Today is the time for profound metamorphoses
Raise just like caterpillars,
That know nothing about wings…
Tomorrow, the dream might come true
And you’ll become
Gracious butterflies.


https://ivonescarlatescu.blogspot.com/2011/10/fluturi-impletindu-si-zborul.html

Traducere Ligia Henderson


.

miercuri, 9 februarie 2022

Adevăr și ficțiuni

 


Două prietene, se revăd la 3 ani după o călătorie aventuroasă făcută împreună și iată-le evocând amintiri:
”- E ciudat, spuse una nu avem aceleași amintiri. Și totuși te asigur, că e cum îți spun!”
Și vor discuta la nesfârșit obiectivitatea nu știu cărei întâmplări sau întâlniri, sau a gradului de pericol prin care au trecut. Vor ajunge să se certe. Dar apoi vor izbucni într-un râs puternic:
” - Am călătorit împreună dar nu a fost aceiași călătorie! Povestește-mi-o pe a ta și eu o să-ți spun despre a mea.”
Fiecare, de bună credință fiind, construiește povestea a ceea ce a văzut, a trăit și a făcut. Fiecare își clădește o imagine proprie asupra unei întâmplări dar poate fi de nesuportat când asculți impresia celuilalt asupra unei trăiri comune mai ales dacă imaginea aceluia o demolează pe a ta.
Acceptând trăirea celuilalt - și nu identificându-ne cu ea, ajungem la esența comunicării. Nu ne putem împărtășii decât experiențe diferite. Mărturisind și lăsându-l pe celălalt să ne mărturisească adevărul propriu, facem loc respectului de a trăi împreună ... Pentru comunicare, importante sunt trăirile individuale, ca punct de referință al consultației ( J. Salomee – ”Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”)

marți, 8 februarie 2022

Neurogeneza și mustața lui Hitler

 

Zilele acestea am citit despre ”neurogeneza de fază adultă” descoperită de curând. Și pentru că sunt entuziasmată de acest lucru și mai ales de cartea unde am găsit-o descrisă (nu e prima dacă când aud de ea, evident) am zis să împărtășesc asta tuturor. Cartea se numește ”Călătorie în jurul omului” (Alexandru Stermin).
”Până de curând se credea că după maturizarea creierului nu mai apar neuroni noi, neuroni tineri care să îmbunătățească rețelele din creierul nostru sau să-i înlocuiască pe cei morți. Prin marcarea unor celule stem s-a descoperit faptul că în anumite condiții și experiențe de viață unele celule din creier se transformă în neuroni formând sinapse și conexiuni noi, neexistente până atunci. Sunt câteva situații, când neurogeneza de fază adultă are loc iar una dintre acestea este explorarea naturii sau a unui spațiu necunoscut.” - scurt fragment din carte.
Toate astea îmi spun eu au legătură cu sănătatea, longevitatea, creativitatea, a mea, a noastră, a tuturor. Dar cum ne expunem la un astfel de proces de neurogeneză de fază adultă, cât de des și cum în urmărim și fructificăm? Acest lucru este un pas în plus și aici intervine rolul călătoriilor și al povestirilor. Citiți povești și deveniți povestitori!
Țineți minte, ”neurogeneză la faza adultă”! Când se întâmplă așa ceva, conștientizezi lucruri pe care nu le-ai înțeles până acum, înțelegi lucruri la care nu le-ai avut în minte și mai ales îți vin gânduri noi, noian peste tine. Dacă nu vi s-a mai întâmplat de mult să aveți o astfel de stare ”de viu”, ”de uman” e timpul să vă puneți întrebări cum să o accesați.
............................
Și pentru că vorbeam de povești, iată mai jos câteva imagini de undeva din Centrul Ploieștiului: ”croitoria Grigorescu” era în interbelic pe o străduță pe lângă Hale. Eu știu străduța și știu și casa. Nu țin minte niciodată numele străzii dar în schimb știu locul cu ochii închiși pentru mergând prima dată acolo am aflat o poveste. Sunt probabil 55 de ani. Știu chiar căldura mâinii mamei mele când îmi spunea să fiu atentă la case. Pentru curioși e locul care acum se numește ”pe linia de tramvai din spatele Halelor”. Pe atunci era mare curaj să mergi pe jos de acasă (Piața lui Anton) până în Centrul Ploieștiului cu un copil de 5 ani. Trebuia să-l momești cu ceva și acel ceva trebuia să fie interesant ca să nu își aducă aminte cât de obositor a fost drumul.
Povestea croitoriei e în pregătire poate o să vă facă plăcere să o citiți. Cei care m-au întrebat și întreabă cum se pregătesc poveștile e simplu (aparent). Combini amintiri din copilărie, te concentrezi pe aduceri aminte și, și descoperi amănunte pe care nu le-ai uitat fie că ele se leagă de mirosuri sau de moment memorabile. Apoi cu toate acestea în minte parcurgi să zicem din nou traseul și suprapui cu ochii minții ce vezi/simți/auzi acum ca adult pe amintirile acelea vechi. Mai apoi faci câte-odată cercetare. Pentru că s-ar putea ca anumite lucruri să le ști dar să fie înșelătoare. Se pun toate acestea cap la cap și derulezi încet asemenea unui film ceea ce se însăilează mintea ta.
Aseară de exemplu, m-am uitat la afișul din fotografia nr 2. La filmul ”Fantoma fericirii” apărut în 1934 cu John Boles ș Ann Harding. Pe actori îi descoperiți în fotografia nr 3. Interesant dacă privești cu atenție fotografiile 2 și 3 vezi moda acelor vremuri și cum ploieștenii erau în pas cu ea.
Apoi descoperi cât de multe ”mustăți” erau în anul 1928 🙂. Și Legat de mustăți prin anii 60 adică la 30 - 40 de ani distanță când i-am cunoscut eu pe bunicii mei, amândoi aveau mustață tip ”muscă”. Pentru cunoscătorii și purtătorii de mustăți se pare că era mult mai comodă decât cea numită ”tip ghidon” sau mustața-n furculiță deja demodată. Stăteam uimită dimineața devreme când bunicul se rădea vara în curte, într-o oglindă prinsă-n cârlig și cu câtă grijă își trasa mustața. Și îmi aduc aminte de discuțiile de atunci: Una era să spui că purtai mustață tip ”Hitler” și să vezi filmul cu s-a Charlie Chaplin care-l imita și e acolo o imagine memorabilă legată de mustață. Și alta să afli acum că de fapt mustața cu pricina era denumită atunci când era la mare modă „mustață tip Oliver Hardy”. Acum că v-am spus povestea o să v-o reamintiți când veți vedea primul film cu Stan și Bran. 🙂
Până atunci puteți comanda cărți cu povești despre Ploiești http://magazin.republicaploiesti.net/
Foto 1 - 1928 -Atelier de Croitorie ”Grigorescu”. Patroni, calfe și ucenici
Foto 2 - 1935 Domnul Grigorescu jr., patronul și prietenii lui
Foto 3 actorii Ann Harding și John Boles
 



 

joi, 13 ianuarie 2022

Piatra Răbdării

 

În cazul meu, ele poveștile, sunt responsabile de bruma mea de cunoștințe și spoiala de înțelepciune care mă bântuie. Îmi amintesc perfect impactul lor. De exemplu, povestea despre piatra răbdării, o poveste persană. Jur că închizând ochii, pot vedea coperta cărții ferfenițate, desenul copertei o miniatură cu omuleți cu șalvari, semnul BPT și chiar pagina îndoită, undeva spre sfârșitul cărții. Cred că povestea aș putea-o reda și acum. Cum crapă ea, răbdarea coaptă la fel ca o piatră ce explodează din propriul miez, ca să-i păstreze sentimentele curate și inima intactă eroinei nedreptățite, un fel de Cenușăreasă a Orientului. Așa am luat contact prima dată, cu cuvântul abjecție. Apoi, pe el cuvântul, l-am găsit la una din nuvelele lui Salinger. Dar asta e o altă poveste și desigur o altă vârstă.
Acum când tot văd abjecția că mă (ne) înconjoară știu că e parte din procesul de normalitate și că e mai ușor de trecut prin, pe lângă, când ai o piatră a răbdării în buzunar și în cazul meu o castană care musai, ar putea germina.
E un proces continuu de care uităm dar da, nu avem încotro trebuie să-l accesăm. Și cu toate că mă atrage, rău mă atrage să mă scufund, să mă anulez, să mă degradez, să-mi mutilez cugetul îmi imaginez cum piatra aia din buzunar deodată explodează ea în locul inimii mele Și așa lupt să mă scot din brațele ei voluptoase, ale abjecției.
Nu uitați vă rog, să purtați talisman, o piatră în buzunar sau o castană care imediat ar germina.
Edmund Dulac (1882-1953), ilustrând Rubaiyatele de Omar Khayyam