O dimineață petrecută cu rădăcinile tale.

 

Despre a ști cine ești azi cu rădăcinile tale cu tot, și chiar și fără ele sau despre arome care ne învăluie chiar dacă au trecut zeci de ani, poate o viață de om ...

 

Uneori, rar când prezentul mă copleșește mă întorc în timp și îmi reiau drumul mental de acolo de unde s-a ”strâmbat”, de unde gândesc eu că m-am împotmolit... de acolo de unde sper să înțeleg... să mă mai înțeleg.

 

Azi la prima oră am făcut totuși și ceva altfel. Această ceașcă cu model japonez pictată manual e în familia mea de peste 100 de ani. Pare stingheră căci nu mai are pereche și e uitată în vitrină dar uite că a rezistat singură peste 100 de ani. Iar micul meu vas esențiar (nu nu e esențial cum mă obligă corectorul) pentru cafea este din prima mea vizită în Albania, în 1994. E din alamă și păstrează minunat esența aromelor. Cele două obiecte, m-au întors în timp și cu ochii minții am fost cu peste 100 de ani în urmă așa că am băut/degustat din ea o cafea turcească, rar obicei și acesta.

 

De data acesta gândul m-a purtat departe la o altă ceașcă știută de mine într-un muzeu, departe acum, tocmai pe Muntele Carmel, în Haifa, Israel. Acest obiect mic, fără să vrea a devenit un portal, într-un fel chiar, o lampă a lui Aladin.

 

E devreme, eu am terminat cafeaua dar încă îmi stăruie în minte și parcă pe cerul gurii, arome pe care doar cred că le știu dar sigur nu le-am mirosit niciodată și totuși, nu știu de ce, ele sunt cumva în mine.

 

Există lumi diferite lângă noi și moduri de a ajunge la ele chiar dacă numai cu gândul și astfel să trăim o realitate care este numai a noastră!

. 

Floricele sau sirop?

 

Sorgul este o cereală fără gluten cultivată și acum 4000 de ani în Africa de Nord-Est. Astăzi este a cincea cereală cultivată și folosită după grâu, orez, porumb și orz. Cultivatorii au numit-o planta cămilă pentru că trăiește pe sol arid.

 

În interbelic a fost planta care ne-a potolit foamea dar atunci era folosit sorgul nedecorticat adică închis la culoare și ”cojos” iar făina de sorg avea numele foametei și sărăciei câmpurilor necultivate. Era ca și cum ai fi furat hrana animalelor.

 

În ultima vreme sorgul a fost redescoperit, fiind o plantă de la care nu se aruncă nimic, fiind productiv și rezistent. Cereala poate fi gătită la fel ca și quinoa sau orezul, măcinată în făină sau preparat ca boabele de porumb: floricele. Cea mai mare utilizare industrială este transformarea sa într-un sirop folosit pentru îndulcirea multor alimente procesate. La fel ca porumbul se pot face floricele din sorg iar în magazine găsești crochete și fulgi crocanți de sorg. În țările de origine există și băuturi pe bază de sorg fermentat, așa numita bere africană fără gluten. În China, se obțin băuturi distilate precum Maotai si Kaoliang, așa cum se vede în celebrul film (din 1987) Red Sorghum.

 

 ***

 

 Cele mai simple produse din fermă se pot transforma în adevărat delicatese pe piața alimentelor sănătoase. Cea mai nouă tendință o reprezintă procesarea minimă a sorgului, din care se obține un sirop.

 

 Siropul de sorg este ușor de obținut în fermă pentru că producția nu necesită decât o presă simplă – în varianta tradițională, trasă de cai, și apoi câteva echipamente de bază pentru procesare.
 

Iată un filmuleț realizat într-o fermă de familie din SUA care produce siropul de sorg și îl vinde apoi în magazinele specializate în mâncare sănătoasă:...

 https://www.youtube.com/watch?v=vH3w47l2M-Q&t=1s

Gynko, maiestosul

 

Acum își plantează toată lumea Ginkgo (Ginkgo biloba) în curte. 

 

Oare lumea l-a cumpărat pentru a se bucura de el în următorii 800 de ani sau doar să-și prepare acasă pastilele de memorie foarte scumpe și mereu falsificate? Dacă copăcelul s-a prins trebuie să treacă cam18 ani să fructifice și doar atunci poți descoperi dacă te-ai fraierit sau nu. Pentru că fructele apar doar pe copacii femele.

 

Acum gata, mergi la pepinieră, dai 30 de lei si cumperi un pomișor. Mai vorbim despre el în 2042. Am văzut la Muzeul Satului 3 exemplare firave, plantate foarte aproape unul de altul. Și mai ales foarte aproape de alei. Oare specialiștii de acolo nu au aflat că acest copac devine maiestos și are nevoie de minim 12 metri pentru a-și dezvolta coroana și că rădăcinile care se întind sub alei suferă iar copacul în creștere (oricare ar fi el) nu este echilibrat și nici stabil în timpul marilor evenimente meteorologice?

 

Ginkgo este un copac unic originar dintr-o provincie din China. Ginkgo este singura plantă din genul, familia, ordinea, clasa și divizia sa care mai există și astăzi. Există copaci ginkgo în China care au 3.000 de ani vechime.

 

Copacii de Ginkgo au frunze în formă de evantai ce devin galben strălucitor, toamna. Copacii bătrâni au scoarță gri-maro cu brazde adânci. Copacul femelă produce fructe suculente de dimensiunea unor prune care la început sunt verzi și se coc până la un galben auriu. Fructele coapte miros a parmezan învechit.

 

Fructele se coc și cad din copaci de la sfârșitul lunii octombrie-început de noiembrie și pot fi culese până la începutul iernii. Fructele conțin o substanță, un ulei asemănător urushiolului, uleiul responsabil de erupția cutanată și care dă mâncărimea aceea teribilă a iederii otrăvitoare. Prin urmare, obligatoriu mănușile trebuie purtate la manipularea fructelor. Fructele conțin și o mică sămânță folosită ca aliment și medicament de mii de ani. Sămânța poate fi stoarsă din fructe coapte și curățată. 

 

Semințele pot fi apoi uscate la soare câteva ore. Semințele de ginkgo trebuie gătite. Pot fi fierte sau prăjite la fel cum procedăm cu castanele. După prăjire, coaja se poate crăpa. Miezul obținut cam ca la sâmburele de caisă poate fi prăjit, poate fi adăugat în supe, transformat într-o cremă tartinabilă sau făcut mâncărică cu sos de soia și ulei de susan. Aroma amintește de castane, brânză Brie și cartofi.

Semințele sunt bogate în niacină, seleniu, magneziu și cupru. Se recomandă consumul a nu mai mult de 10 semințe pe zi datorită prezenței ginkgotoxinelor care interferează cu absorbția vitaminei B-6. PS poate consumatorii de pastile au asta în gând când consumă pastile folosind automedicația. (Găsiți singuri cum se folosește ceaiul din frunze, atât indicațiile cât și cotraindicațiile). Frunza de ginkgo a fost folosită medicinal pentru a îmbunătăți memoria și funcția creierului, pentru a reduce anxietatea și pentru a trata glaucomul.

 

. 

Siesta

 Când eram mică, eram ”obligată” când mi-era lumea mai dragă să mă smulg de la joacă și să mă culc după amiază, vegheată, supravegheată să nu mă sustrag acestei ”torturi”, de ambii mei bunici materni. Și în pat stăteam cu ochii închiși și cloceam gânduri de răzbunare, mai ales atunci când și ei, bunicii își făceau siesta și eu nu aveam cum să mă strecor pe lângă ei.

Țin minte când era să dau foc casei pentru că furișându-mă, am descoperit mașina de călcat pusă ”neglijent” pe un colț de masă la îndemâna unui copil de 4 - 5 ani. Am băgat-o în priză și am început să-mi calc ce aveam la îndemână, adică câteva perechi de ciorapi trei-sferturi din cei albi și ajurați după care am plecat la o altă joacă probabil mai tentantă.

Bunica, a simțit mirosul de ars și a sărit din somnul iepuresc să salveze situația. Covorul de iută a rămas cu o gaură și apoi partea vătămată a fost pitită sub pat. Eu și acum verific de 2 - 3 ori ca mașina de călcat să nu mai fie în priză, având un respect profund pentru ea.

Acum această ”tortură” de a îți face siesta a devenit o mare plăcere. Acest ațipit, uneori profund îl numesc ”cititul de după masă” și e momentul când îmi permit să și visez. Cu o carte bună în mână siesta devine unul dintre cele mai bune momente ale zilei.

Oare care vă sunt obiceiurile pe care fiind mici le considerați tortură și acum sunt adevărate binecuvântări ?

Legenda orhideelor

    Vase cretane cu legenda lui Orchis 

Pe frumoasa insulă Cipru, în Paphos, conform mitologiei grecești, zeul Bachus își avea curtea, în cortegiul căreia era și Orchis, fiul unei nimfe și a unui satir. Acesta a moștenit temperamentul irațional și pasional al creaturilor pădurii de la tatăl său iar frumusețea de la mamă. Tânărul Orchis s-a îndrăgostit și a sedus o preoteasă a cultului, responsabilă cu închinarea. Bachus înfuriat l-a ucis făcându-l fărâme, care împrăștiindu-se, au devenit orhidee.

 

Ceilalți zei, au decis să-l transforme într-o astfel de floare care să fie simbolul tuturor calităților pe care tânărul nu le avea. Orchis era disprețuitor , în timp ce floarea lui a devenit delicată . Exuberanța lui s-ar transforma în fragilitate . Astfel s-a născut orhideea. Singurele trăsături care s-au păstrat ale băiatului au fost frumusețea și o forță minimă , plasate în rădăcinile plantei. 

 

În Paphos există și azi o orhidee numită Papucul lui Venus. Povestea spune că Venus cu Adonis după vânătoare s-au adăpostit de furtună într-o peșteră unde au fost spionați de un muritor: Venus s-a speriat și a fugit în grabă picându-i atunci condurul din picior. Când acesta atins pantoful divin, el s-a transformat într-o orhidee. Grecii antici credeau că pot controla sexul copiilor oferindu-le părinților ca hrană diverse părți ale orhideelor.

 

O a treia relatare este povestea engleză a orhideelor. La un moment dat Cypripedium calceolus - Papucul doamnei, a dispărut datorită fervorii culesului acestei plante rare. Colectarea excesivă a făcut ca în Regatul Unit să fie exterminată. Dar undeva a fost descoperită o ultimă plantă nativă. Plasată sub protecție a fost supravegheată până când a devenit mai puternică și în cele din urmă a înflorit. Semințele sale au fost colectate și trimise la Royal Botanic Gardens, Kew, unde a fost pus în aplicare un program de conservare de maximă urgență. În cele din urmă, au germinat. A fost nevoie de zece ani pentru a înflori o nouă generație care ușor ușor a fost reintrodusă de atunci în sălbăticie în încercarea de a repopula specia. Și în România Papucul Doamnei este o specie protejată. 

 

Este o floare care trăiește în simbioză cu alte plante. Cea mai cunoscută și folosită orhidee este vanilia. Dar ele se folosesc în alimentație și parfumerie. De fapt sunt peste 25 000 de varietăți cu peste 100 000 de hibrizi, toate care s-au adaptat la diverse strategii de polenizare, imitând diverse insecte, albina, musca păianjenul, liliacul, molia sau viespea...

 

Papucul lui Venus în mediu natural

 

. 

Laurul de la coronițe pentru olimpici până la preparate nemaiauzite

 Toată lumea are în casă foi de dafin? Are. Toată lumea le folosește așa cum ar fi cazul? Probabil nu destul. Așa că se învechesc prin pungi, sticluțe, locuri unde veți descoperi, nu vin moliile. Mai nou, toată lumea care are curte își pune câte un pomișor de laur/dafin în curte.. Îl găsim chiar și acum la un preț modic. 25 lei pentru un ghiveci. E frumos, cu frunzele lucioase, cu florile galbene pline de polen care fac vie grădina și cu fructe negre foarte  decorative care seamănă poate cu niște măsline mai mici.

Laurus nobilis face parte din familia Lauraceae și este inclus în genul Laurus.Majoritatea știm și povestea nimfei Daphne care refuzându-l pe Apollo din cauza geloziei acestuia, a ajuns un copăcel. Povestea spune că Apollo s-a certat prin Olimp cu Eros și acesta l-a săgetat din răzbunare să se se îndrăgostească de cineva care l-ar fi respins. Ei bine nimfa Daphne era îndrăgostită de un muritor. Apollo pentru că i-a respins dragostea a transformat-o în copăcel dar după aceea din remușcări și-a împodobit capul cu coronița din frunzele de Laur.

 

Numele laur provine din cuvântul latin „laurus”, care înseamnă „nobil”. Apare cu acest nume în opera lui Plautus în anul 200 î.Hr. Laurul este răspândit în majoritatea țărilor riverane Mediteranei. Poate fi găsit în pădurile de coastă, unde creează creșteri spontane tipice zonelor mai puțin aride ale tufișurilor mediteraneene. În Italia, planta de laur crește sălbatic în centrul și sudul Italiei. Se găsește adesea în parcuri și grădini ca plantă ornamentală datorită aromei sale parfumate. Planta de laur este o plantă perenă veșnic verde. Poate fi adesea găsită ca arbust dacă este tăiată, dar este un copac adevărat care poate ajunge și depăși 10 metri înălțime. Are un trunchi neted acoperit cu scoarță verde închis și ramuri dense. Frunzele sunt lanceolate, lucioase și de un verde strălucitor frumos. Glande mici sunt împrăștiate în tot frunzișul, dând frunzelor parfumul lor caracteristic. Parfumul lor este foarte pronunțat și, atunci când sunt expuse la lumina soarelui și îl eliberează și mai mult în aerul din jur. Coronițele de laur erau folosite pe tot parcursul anului pentru a onora câștigătorii și pe cei care au atins obiective importante.

 

Florile, pe de altă parte, au o frumoasă culoare galben pal, sunt adunate în ciorchini mici și se deschid, în general, primăvara. Din flori obținem fructul, compus din fructe de pădure mici, negre, asemănătoare măslinelor. Acestea conțin o singură sămânță și se coc de obicei între octombrie și noiembrie, fiind, de asemenea, foarte parfumate.

 

Este un excelent digestiv și antifermentativ atunci când este folosit sub formă de infuzie. Frunzele au proprietăți antipiretice, foarte utile în cazurile de febră. Uleiul esențial extras din fructele de dafin este, de asemenea, utilizat pentru a trata durerile reumatice și articulare, entorse și pentru a facilita recuperarea articulațiilor după gipsuri. Este, de asemenea, utilizat ca inhalație cu abur pentru răceli și afecțiuni asemănătoare gripei.

 

Laurul pentru gătit: Frunzele și fructele de pădure sunt utilizate în mod obișnuit pentru a aroma mâncăruri precum pește, carne și sosuri; pot fi folosite pentru a elimina aroma de vânat atunci când sunt combinate cu ienupăr și suc de lămâie.  Lemnul este folosit pentru a da o aromă plăcută alimentelor afumate. 

 

Dacă aveți mâinile foarte crăpate, poate fi util să le înmuiați într-un lighean cu apă călduță în care ați fiert câteva foi de dafin, nuci și țelină; apoi aplicați un strat de cremă hidratantă neutră.

Pentru transpirația excesivă a picioarelor, se poate folosi un decoct de frunze și fructe de pădure.

Acidul lauric conținut în frunze are proprietăți naturale repelente împotriva insectelor și paraziților. De asemenea, este un remediu foarte eficient împotriva moliilor care infestează dulapurile și sertarele. Vă recomandăm să folosiți frunze uscate, mărunțite, la care puteți adăuga cuișoare, scorțișoară, lavandă sau rozmarin, și să le puneți în pungi de bumbac sau tul.

Frunzele proaspete, pe de altă parte, pot fi plasate între paginile cărților depozitate în poduri sau pivnițe pentru a preveni îngălbenirea. 

Pudră de dafin (pentru fumigații)

1/2 linguriță de pudră în 1 linguriță de miere

Zdrobiți o mână de fructe de pădure perfect uscate într-un mojar de lemn sau, mai bine, de piatră, până se transformă într-o pudră fină, apoi puneți-le într-un borcan de sticlă etanș. Pudra rezultată este un remediu eficient pentru gripă, tuse, răceală și febră. Când se practică infuzia se procedează astfel: 3-5 frunze de dafin se adaugă peste o cană de apă clocotită  și opriți focul. Acoperiți și lăsați la infuzat timp de 10 minute. Strecurați infuzia și beți-o pentru a ajuta digestia, în special pentru cei cu probleme digestive. Ajută la pierderea poftei de mâncare, combate durerile de stomac și simptomele asemănătoare gripei.

 

Ulei de dafin:

50 g pudră de fructe de pădure de dafin, 250 ml ulei de măsline

Puneți pudra într-un borcan de sticlă cu capac etanș, turnați uleiul de măsline și închideți borcanul.

Câteva picături de ulei de dafin și un pumn de frunze în apă formează o baie parfumată și revitalizantă, benefică pentru oboseala nervoasă și durerile de cap.

 

Allorino

 

Allorino sau lichiorul de dafin are o consistență deosebit de groasă, pe lângă culoarea sa intensă de acvamarin. Printre principalele sale caracteristici se numără aroma excelentă și aroma tipică a plantei de dafin, care se combină și cu proprietăți terapeutice remarcabile. Într-adevăr, este important să ne amintim că uleiul de dafin este utilizat pe scară largă, în special pentru efectele sale benefice asupra sistemului digestiv. Fiind un digestiv excelent, este perfect pentru a fi servit la sfârșitul unei mese, după un prânz sau o cină copioasă.

.

Pălărierii și nebunia

 

Lewis Carroll a creat cel mai memorabil pălărier nebun în Alice în Ţara Minunilor, dar acesta nu este cel dintâi pălărier nebun. 

 

Încă de la începutul secolului al XIX-lea se crease o asociere între creatorii de pălării şi nebunie. Pe vremea respectivă pălăriile din pâslă erau la mare modă în Europa şi procesul chimic prin care blănurile ieftine erau transformate în pâslă utiliza mercur. Contactul îndelungat cu mercurul afectează în mod negativ creierul. Cum pălărierii lucrau în spaţii prost ventilate şi inhalau vaporii de mercur zile de-a rândul, mulţi dintre ei cădeau victime maladiilor neuro-psihice. Până în ziua de astăzi, simptomele otrăvirii cu mercur care includ tremurături, căderea dinţilor, lipsă de coordonare, vorbire neclară, pierderea memoriei şi depresie sunt cunoscute sub numele de „mad hatter syndrome” (sindromul pălărierului nebun).

 

”Pălărierul cel Nebun: Am luat-o razna?

Alice (îi verifică temperatura Pălărierului): Mi-e teamă că da. Eşti nebun de legat. Dar dă-mi voie să-ţi spun un secret. Cei mai buni oameni sunt aşa.” (Lewis Carroll)

 

.