vineri, 24 octombrie 2025

Pălărierii și nebunia


 

Lewis Carroll a creat cel mai memorabil pălărier nebun în Alice în Ţara Minunilor, dar acesta nu este cel dintâi pălărier nebun. 
 
Încă de la începutul secolului al XIX-lea se crease o asociere între creatorii de pălării şi nebunie. Pe vremea respectivă pălăriile din pâslă erau la mare modă în Europa şi procesul chimic prin care blănurile ieftine erau transformate în pâslă utiliza mercur. Contactul îndelungat cu mercurul afectează în mod negativ creierul. Cum pălărierii lucrau în spaţii prost ventilate şi inhalau vaporii de mercur zile de-a rândul, mulţi dintre ei cădeau victime maladiilor neuro-psihice. Până în ziua de astăzi, simptomele otrăvirii cu mercur care includ tremurături, căderea dinţilor, lipsă de coordonare, vorbire neclară, pierderea memoriei şi depresie sunt cunoscute sub numele de „mad hatter syndrome” (sindromul pălărierului nebun).
 
”Pălărierul cel Nebun: Am luat-o razna?
Alice (îi verifică temperatura Pălărierului): Mi-e teamă că da. Eşti nebun de legat. Dar dă-mi voie să-ţi spun un secret. Cei mai buni oameni sunt aşa.” (Lewis Carroll)
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu