calătorii ințiatice

                                         călătoriile inițiatice nu devin cicatrice pe suflet, sunt harta unor lecții unice

Niciodată nu sunt mulțumită acolo unde am ajuns,
ca și în clipa asta,
când mă rup de anume sentimente... 
(răscolitor de noi)
și frânturi de nevorbe
îmi invadează miezul meu de adevăr.

Îmi înțeleg captivitatea mea între cuvinte...
și între dezamăgiri
- ale voastre -
amare.
Mi se scrijelește pe piele cum piere esențialul, înveliș exterior de lepădat.
Simt în mine, primejdia mărturisirii
nevăzută ochilor,
învățată cu inima,
înecată în ”mai amar”.
Ni s-a îngustat timpul între noi și-a devenit atmosferă de lună.

Nu vedem cu adevărat decât cu inima...
Și niciodată nu ea, nu va fi mulțumită acolo unde vom fi.

Dar aș putea învăța că orice  despărțirea de ”azi”,
e bună
doar dacă:
bucuriei sau tristeții cu care o fac
îi adaug o anume dulceață și un anume sunet:
 - râsul viitor al clopoțeilor de suflet
pentru următoarele clipe,
prea mult frumoase.