Uitarea,
din rușine se hrănește.
Dar când am o viață labirint, mă îndemn să nu uit.
Nici drumul, nici ramificațiile.
Dar când tu ai o viață în camera reflectoarelor,
te strădui oare să rămâi o amprentă sfioasă pe lume?
Te disculpi:
- balans continuu....,
- presiunea greutăților lumii întregi...,
Iar eu socot că mă descurc
Înghițind lacomă justificări și neputințe.
Topitura fierbinte de carne de cuvinte ne desparte
Simt cum sunt străbătută de granițe.
- Cum vom mai pășii unul spre altul de acum înainte?
- Cumva... neapărat modificând sensibilitățile ...
Declanșăm plutirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu