Te-mbrac în iubirea mea neștiută
nu ți-e cald, nu-i așa?
Te-mbrac în cele patru vânturi,
în drumurile mele toate,
în zborul vulturilor ce-mi ciugulesc zilnic
cuvintele direct din inima sufletului.
Te așez la capătul fiecărui infinit parcurs
ca pe-o păpușă fragilă de porțelan,
te inventez din resursele mele cele mai nebănuite
tăciuni sentimentali cu picuri de lumină.
Atât de sfios te ”citesc”
că vocea mea nu te-atinge.
Atât doar,
degetele minții mele mângâindu-ți dorințe, adormite
ce-ți stau pe suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu