Mă simt ca un nou născut,
azi, Dumnezeu mi-a permis să înțeleg de ce voi fi fiind unică
Și de ce în același timp mi-e dor de oameni.
Din cuptorul prefacerii,
Tumultos și moale,
gândul meu copt alergă către oameni.
Mă străbate, lasă urme concentrice
se leapădă de nevoia de spectacol,
de realitatea vieți ce mă arde,
și de caii ce aleargă besmetic la ferestrele inimii mele.
Arhitectura mea internă dă sens emoțiilor
Și dă crez, mult crez, intuiției.
Știu că azi nu mai ești captiv în mine
Și ce drag îmi vei fi, când o să te văd mâine,
Mâine când o să fie uscat, cel de-al șaptelea strat al tău în mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu