Dacă vreți să știți, azi, mi-am pus o întrebare foarte bună. Mie însămi.
- Ce știu despre mine și mă prefac că nu știu?
- Curajoasă! veți zice.
Eu vă spun că e doar o chestiune de răbdare de care nu trebuie să-mi fie frică, pentru că trebuie să-l reconstruiesc în mine pe ”a fi” în loc de ”a avea”. Învăț despre mine. E o călătorie în apele adânci. Sper că nu tulburi. Nu intenționez să cârpesc ceva petice ci să pot reconstrui. Numai astfel simțurile-mi pot atinge cerurile. Îmi pun întrebarea asta și mă bucur de forme descoperite și de miracolul desăvârșirii. Cunoașterea e ceva viu, așa că vreau să nu mă osific în gânduri fabricate de alții sau în rețetele sociale la modă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu