plutesc eu

plutesc eu,
atât de departe
că ochii mă șterg de pe cer ...

copite de cai se aud,
din codrii mâhnirii
ce-mi strepezesc nopțile.

degeaba,
colivia mi-e tatuată încă pe suflet,
hulind liberatea

mă gândeam cum să vă strig,
cum să nu-mi  mai cred ochilor
și ( mai ales) să nu-mi mai aud carnea cum cere ...

cine are nerăbdare???
cine poate???
căci încă o mie de ani nu se va schimba nimic ...