Ca-ntr-un câmp de mazăre

Nimeni nu mă crede și puțini din cei ce-i cunosc pot înțelege când spun că una din clipele mele de mare fericire era să merg, în zori printr-un câmp de mazăre. Frumusețea cârceilor, delicatețea florilor, boabele mari, atât de mari de rouă, structura zimțată a frunzei și culoarea de un verde aparte acoperit de pruină și în general toată frăgezimea plantei.  Atât de mult parfum în jur, răspândit încât încercai să ți-l îngropi în tine trăgând aer adânc în piept. Ce și cât și de unde îți venea stare aceea de a fi complet și de abundență? 

Poate că unii vor fi trăit acest sentiment când din pădure te trezești dintr-o dată într-un luminiș scăldat în lumină și descoperi varietatea florilor și începi să râzi din senin. 

Iar dacă în retrospectivele voastre descoperiți că de mult n-ați mai făcut asta, grăbiți-vă să aveți o astfel de amintire cât mai proaspătă. 

La fel mi se-ntâmplă când îmi duc pașii prin frunzișul pădurii, toamna.
.