Stupefianta povestea politică americano-ukraineană de ieri, am perceput-o ca pe ceva personal. Cu emoțiile aferente. Și gândul m-a dus repetat la imagini de demult cu puerilul joculeț de pe strada copilăriei: „Țară, țară vrem ostași!”
Parcă văd cele două tabere, cu lanțul lor uman fremătător de mâini copilărești, umede de emoție. Strigăte, încurajări reciproce și atacuri individuale. Simt și acum cum evaluam tabăra adversă. Nu după puterea evidentă a fiecăruia ci după importanța pe care mintea mea o dădea vecinilor. Verificam care este primul care încearcă ”să spargă”, să străpungă legătura de mâini împreunate. Între copiii de pe stradă eu eram cea mai mică. Mi se ”îngăduia” să particip la jocuri doar uneori, pentru că doar așa eram în număr par. Nu știu de ce dar picam mereu în tabăra care nu prea câștiga. Iar ei dădeau vina pe mine. Atacul începea cu cel mai tare. Iar acel prim ”buzdugan”, ”ostașul” care venea în viteză înainta cu capul în jos, ca un taur, rânjind, cu mâinile încleștate, alerga știind în gând, că atacă acolo unde este veriga cea mai slabă. Și, pentru că eu știu din acel joc cum e să fi veriga slabă, să fi luat ”prizonier” din prima și dus în spatele „frontului” adică acolo unde nu mai contai decât ca un număr, șopteam și ieri, încet: ”Rezistă, ai grijă, ai grijă!”
https://www.mediafax.ro/externe/trump-anunta-ca-zelenski-pleaca-de-la-casa-alba-fara-a-semna-acordul-cu-sua-22718514
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu