Cum ni s-a tăiat maioneza din cauza lui Miciurin!

Cum ni s-a tăiat maioneza din cauza lui Miciurin!

Zilele acestea am avut șansa să mă întorc pe străduțele copilăriei (zona Bulevardului și străzile limitrofe Democrației). Am și mâncat la un mic restaurant (italienesc) de pe strada Miciurin. Acest lucru mi-a adus aminte de o întâmplare din martie 1980, perioadă premergătoarea examenului meu de la admiterea la facultate.
Aveam 17 ani și învățam pe de rost manualul de genetică. Mă bucuram pe vremea aceea, de o memorie fotografică excelentă și tot ce trebuia să fac era să ”tocesc” lecțiile, una după alta. Acest lucru îți dădea siguranța că poți ”intra” la facultate fără probleme. Dar începutul manualului era seducător. Erau povești. Povești despre o grădină mânăstirească din Cehia în care călugărul, concomitent om de știință, făcuse primele experimente de încrucișare a plantelor. E vorba de Gregor Mendel și cele mai importante 3 legi ale geneticii și eu, cu o imaginație bogată mai adăugam câte ceva la partea aceasta, adică informații citite în cărți extracurriculare. Discutam cu mama, pentru că nu știam dacă acest adagio, era favorabil sau putea deveni o posibilă scădere a notei la examen. Așadar imaginați-vă că personajele din poveste erau în bucătărie: mama atentă la o maioneză pe care o învârtea cu o infinită grijă și eu. Se întâmpla în anul 1980. Anii grei când uleiul era raționalizat și nu ne era îngăduit să facem risipă. O bucătărie asemănătoare cu a voastră, poate. La bloc, la parter, cu geamul deschis. Afară era soare. O mamă cu șorț de bucătărie, un castron de ceramică vechi, o lingură de lemn și o sticlă de ulei de jumătate de litru, păstrată din economiile a 3 luni. Ceva sare de lămâie păstrată doar pentru ocazii special. Eram cu 2 zile înainte de Paștele acelui an. Protejat și sprijinit pe o cană, în fața mamei manualul meu iar eu plimbându-mă prin spațiul rămas, destul de strâmt, spunând cu voce tare lecțiile, una după alta. Aveam obiceiul să argumentez dând din mâini iar asta ocupa un spațiu destul de mare.

 
Iată-mă povestind despre ”părintele geneticii” care pe la 1850, făcea experimente cu soiurile de mazăre, cu albine și a dat de primele legi ale eredității. Mama, cu o privire intrigată ba chiar indignată, nu mai amesteca în castron, ci se uita curioasă în manual. De ce? Pentru că cu exact 20 de ani în urmă, aceleași lecții, dintr-un alt manual de genetică, le primise și ea chiar în anul terminal al liceului. Povestea era identică doar protagoniști erau alții.
 

Toate minunățiile descoperite de Gregor Mendel și de urmașii acestuia erau transferate și puse pe seama lui Miciurin, un cercetător genetician rus care trăise cu 50 de ani mai târziu, în epoca sovietică și nicidecum în Cehia. Manualul mamei, din anii 60 din Republica Populară Română preamărea, fără scrupule ”cuceririle sovietice” împăunându-se cu descoperirile altora în aproape orice domeniu. Cam asta se întâmplase în orice domeniu. Mama, studiase și aplicase în munca ei termenii de ereditate, cunoștea legile geneticii, mai ales cele aplicabile în grupele de sânge și testele de paternitate dar de Gregor Mendel, nu auzise.
Mendel a fost nedrepțățit de comunitatea științifică a vremii care i-a respins cercetările ca fiind ”prea revoluționare” iar abatele mânăstirii i-a ars toate documentele chiar în ziua înmormântării lui, declarându-le eretice. Se pare că eminentul cercetător a fost nedreptățit și la noi, ani buni. Au trebuit se pare peste 20 de ani, ca adevărul istoric să fie restabilit. În toți acești ani miciurinismul, a devenit nu doar o atotputernică teorie științifică, care evident trebuia să fie neapărat cea mai bună și prima în lume ci s-a transformat și într-o teorie politică, în care ”omul de tip nou” înfrânge și cucerește natura.

„Nu ne putem aștepta la favoruri din partea naturii. Să i le luăm - asta e sarcina noastră” spuneau oamenii de știință sovietici, oferind teorii agricole solicitante și din ce în ce mai aberante dar care promiteau producții foarte mari. Însă pe plan științific, adică real, teoria a afectat mult și a dus la stagnarea și interzicerea multor proiecte cu adevărat științifice. Se spune că Institutul Agronomic de cercetare din Rusia a făcut peste 3000 de încrucișări nefirești nereușind să reducă foametea care a omorât milioane de oameni. Iată și unul dintre zecile de bancuri politice, care circulau despre Miciurin acum 50 de ani: ”Se spunea că Miciurin a altoit dovleci cu vișini și în loc să obțină vișine cât dovlecii a obținut dovleci cât vișinele!”

Să ne întoarcem la bucătăria noastră din cartierul de Vest al Ploieștiului și la mama care nu mai amesteca maioneza, care gesticula cu lingura precum un dirijor, ocupată să-mi demonstreze că ceea ce spun eu era împotriva a tot, dar absolut tot, ceea ce învățase ea. Nu era deranjată de mistificare. Nu ar fi fost nici prima nici ultima înșelăciune și era obișnuită să nu comenteze denigrator discrepanțele în fața copiilor dar era uimită că în manualul meu, era doar o sigură frază despre ”faimosul și excepționalul” savant Miciurin. În dansul grațios al lingurii de lemn care demonstra asta, mama fără să vrea a răsturnat sticla de ulei peste castronul de maioneză și peste manualul meu. Ocupate cu salvarea manualului care trebuia predat la sfârșitul anului în stare cât mai bună, maioneza a înghițit prea mult ulei dintr-o dată și ”s-a tăiat”, semn că și ea fusese revoltată la auzul știrilor false la care asistase. Maioneza, un preparat care acum se face în doar 30 de secunde dacă ai mixer, n-a mai fost salvată decât prin manevre de resuscitare laborioase ceea ce a întrerup lecțiile noastre de genetică și a redus dramatic cantitatea de salată boeuf. Doar nu credeți că pe atunci lămâile, un fruct care acum uneori ”zace” și se strică în frigider, ne era la îndemână cât băteai din palme?

Datorită lui Mendel, mama a învățat laolaltă cu mine ”noua genetică” și eu am trecut cu brio de acest examen. După examinarea scrisă, într-o zi călduroasă, în București, îmi aduc aminte, am plecat spre casă discutând ca două ”cunoscătoare” subiectul de examen și fix lângă Gară de Nord, am dat peste o coadă în formare. Un noroc chior să fi printre primii într-un loc unde se primea marfă și să ai la dispoziție 2 -3 ore până să vină trenul. Uneori te așezai la coadă fără să știi ce marfă urmează să cumperi. Erau bineveniți bani mărunți și plase în plus. A avea bani mărunți și plase în plus e obiceiul ce-l păstrez și azi. Așa că ne-am așezat la rând, un rând scurt ”ca de Capitală” și ne-am întors acasă triumfătoare cărând pește proaspăt care încă se mai zvârcolea.

 

***  

 Glumele despre cele peste ”3000 de încrucișări” ale lui Miciurin circulau ca bancuri. Bancuri ajunse și în România. Iată unul dintre ele: ”Se spunea că Miciurin a altoit dovleci cu vișini și în loc să obțină vișine cât dovlecii a obținut dovleci cât vișinele!” Să ne aducem aminte și că aceste experimente în U.R.S.S. erau făcute în plină perioadă de foamete în care milioane de oameni au murit pe capete. Azi, încercând să mă documentez un pic, am citit și despre metodele miciuriniste care se pare că au avut victime și printre cercetătorii români ai vremii, care au sfârșit urmăriți de securitate, pentru că nu au aplicat noile metode revoluționare. 

(De citit articolul ”Victimele lui Miciurin în România”, https://romanialibera.ro/sport/atletism/victimele-lui-miciurin-195132/ adăugat de mine mai jos) 

 

Și pentru că de la asta am pornit, constat că (mai) există o stradă cu numele Miciurin în Ploiești, botezată în onoarea omului de știință sovietic și nu e singura care mai amintește de epoca respectivă.

 . 

Aici redau un articol interesant al cărui link îl găsiți mai sus

Victimele lui Miciurin de Adrian Bucurescu (România liberă 2010)

Printre teoriile sovietice care au făcut ravagii în ştiinţa românească, pe vremea comunismului, se numără şi miciurinismul, astăzi pomenit doar ca o curiozitate a istoriei.

Din pricina acestei teorii au suferit mulţi oameni de ştiinţă adevăraţi, nu numai din România, ci din toate ţările foste comuniste. Ivan Vladimirovici Miciurin s-a născut în anul 1855 în Rusia, devenind botanist, interesat de selecţia plantelor. În anul 1918, el a dat în primire statului sovietic pepiniera sa experimentală, rămânând conducător al ei. Apoi, în 1920, Lenin a ordonat o analiză a rezultatelor activităţii acestui botanist, iar în 1923, Consiliul Comisarilor Poporului i-a acordat „livezii lui Miciurin” statutul de instituţie de im­portanţă naţională. În anul 1928, guvernul sovietic a în­fiin­ţat o staţiune de selecţie genetică bazată pe grădina lui Miciurin, care, în 1934, a devenit „Labo­ratorul Central Genetic Miciurin”. Metodele lui de încru­cişare între plante ce cresc în zone geografice îndepărtate au fost întrebuinţate apoi şi de alţii.
Atunci s-au creat şi bancurile privind aceste încrucişări. Astfel, se spunea că Miciurin a altoit dovleci cu vişini, şi că, în loc să obţină vişine cât dovlecii, a obţi­nut dovleci cât vişinele! Şi tot aşa… Când au intrat ruşii în România, au adus cu ei şi teoriile lui Miciurin, promovat ca lider sovietic în teoria evoluţiei, propaganda accentuând superioritatea şi productivitatea biologiei sovietice miciuriniste faţă de biologia neproductivă capitalistă.
Odată cu miciurinismul, au pătruns în România şi teoriile unui agronom, tot sovietic, T. D. Lîsenko, care, în numele materialismului dialectic, a respins cu furie tot ceea ce genetica celulară câştigase până atunci. Pătruns în mediile academice, acest agronom striga că, de fapt, „cromozomii nu sunt decât o plăsmuire a imperialismului american”. Cu permisiunea lui Stalin, Lîsenko a distrus laboratoarele de genetică, aruncându-i afară pe savanţii autentici, obţi­nând şi arestarea şi condamnarea lor. În acelaşi timp, o altă pro­tejată a lui Stalin, Olga Lepesinskaia, pretindea că a văzut la microscop cum nişte globule de lipoproteine, fără viaţă, se transformau brusc în celule vii! S-au găsit imediat şi la noi oportunişti care, îmbră­ţişând aberaţiile sovietice, ­i-au demascat pe savanţii adevăraţi. Printre cei ce au avut de suferit de pe urma miciurinismului  au fost Gh. K. Constantinescu, prof. univ. de genetică şi zootehnie, care a murit urmărit de agenţii Securităţii, precum şi prof. univ. Alexandru ­Caratzali, arestat şi el de Securitate.