Pasiune

În mine-i o lumea grea de imposibil!

Uneori râvnesc la dragostea adâncă, 
așa de incandescentă
că până și oceanul de întuneric din adâncu-mi
să devină gelos.

Și c-o așa poftă lacomă scotocesc
anume sentimente-s ascunse 
de după balaurii spaimelor mele
iar eu înfometata
nu-mi mai amintesc dacă nu cumva
mi le-a-mpietrit de demultul.


Nu, nu sunt blocată din nou doar,
doar că mi-e frică
și panica asta mă alarmează,
n-aș vrea să pierd o parte din mine 
care e plină de tine.

În mine-i o lumea grea, de imposibil!

. 

Uneori mâinele-i tare târziu

Azi aș vrea să lucrez 
lung, îndelung
la aceea dragoste care nu se piere
și nu spasmodic, la viața ca un pariu.

Și să mă conving 
că făcând asta
nu vorbesc prin oglinda  orgoliului meu.

Azi, știu că  și înserarea face parte din eternitate
și că pentru mine
mâinele-i tare târziu 
chiar o posibilă rătăcire
sau o probabilă neliniște.

Există posibiltatea să supraviețuiesc
dacă-nvăț felul cum să văd 
în fiece zi
o zi senină.

Prevenire

Fără nici o rațiune, 
fără vre-un avertisment 
ni se sting lumi,
dispar.
În curând
n-o să mai fie spațiu 
pentru o astfel de umanitate
ori pentru alte simțăminte abuzate de prea multă folosire superficială 

Oare azi ai avut timp pentru a iubi?
Sau, hai zi adevărul, 
nici nu te-ai gândit la așa ceva?

Explorări

 "Every blade of grass has its Angel that bends over it and whispers, Grow, Grow." (The Talmud)

Explorez cam de multișor 
acel loc al meu interior 
unde nimic nu e imposibil!

Așa că plec în lume să-mi încerc norocul,
să dispar 
rătăcind, în această lume dificilă.

Uf! Această lume-i imposibilă,
miroase a muguri striviți,
dar înaintez
cu aceea durere de a recunoaște că pot fi și învinsă
și cu aceea bucurie că 
de fapt fiecare fir de iarbă 
poate avea un înger 
ce-l ajută să crească.


.

Construcții X (Ce-i o lume perfectă?)

Ce vrem noi de la noi? 
O lume perfectă cumva?

Ș-atunci adunăm zilnic șabloane 
ce mi se servesc delicat, pe pâine?
ori strângem acolade de adevăr-înjumătățit 
toate vârâte pe gât?
Nici n-ai habar câte cicăleli mă-ncarcă
ori câte bătături ale sufletului am putea suporta noi împreună!
Ori cât exces de zel ne presează creierul 
dintr-odată devenit foarte plastic?


De ce crezi că pregătindu-ne cea mai septică atmosferă dintre noi doi 
Adică un fel de lume a inacțiunii,
vom fi salvați? 

Stau la pândă, nenumărații
doar ca să-mi adune micile scame ale greșelilor 
din ceea ce eu știu  
că aș fi împrăștiat!
Nu-nțeleg?
Nu-mi vrei nici sudoarea
nici sentimentalisme siropoase
nu-mi accepți superficialul?

Constrânse la sterilitate
simțăminte mele devin abuzate 
și eu devin confuză.

Ce vrem noi de la noi? 
O lume perfectă?
Îndoiala asta pusă metodic în brațele-mi, 
mă usucă!

Ș-apoi?
... Chiar o să plivim fiecare încolțire? 
Chiar stăm la pândă 
fără să așteptăm să (ne) vedem creșterile?

...

Construcții 9 (gânduri fără determinare)

azi 
n-o să mă măsor în intenții bune
câte or fi fost ele de multe, 
de prea multe

intenții?
hm, eu nu le știu rostul 
și nici finalul

nici satisfacție nu am de la ele;
sunt uneori adevăruri  
pe care dacă nu le-aș fi spus
la momentul acela
unul special,
ar fi rămas uitate-n mine.



.

Construcții 8 (micile gesturi zilnice)

astăzi 
o să mă măsor 
flămând
în porții mari, 
poate duble poate triple
de cum îmi afirm identitatea 
și unitatea,
acel ceva care seamănă 
credibil 
cu ”acasă”,
o durere nebănuit-n fericire,
aceea durere și aceea fericire
care în obligă 
în mod sincron
la devenire

și la fascinația
care mă face 
să mă întorc 
prin drumuri 
neapărat interioare  
spre a fi  împreună mereu.


.