gândurile astea

gândurile astea afurisite
găsesc tot ceea ce eu încerc să ascund...

gândurile astea mă descoperă
iar atunci când le resping

și le resping ca pe niște musculițe agasante
ele, nimic, îmi stau îngrămădite
în gât

gândurile astea  care ca un vătrai 
scurmă-n cenușa-mi fierbinte 
a banalului

gândurile astea doar ele, 
mă reamenajează

și-mi arată că lumea mea interioară 
e mai mare decât cea din afară.

atât de mare că am uitat să-i mai caut malurile
și-atunci universul mi s-a dizolvat între ele.

.

Cât mă duce pe mine capu

Detest să preiau tot ce mi se ”servește” pe post de adevăr. Nu din lipsă de încredere. Ci din nevoia de citire permanentă a acelei realități a clipei de față. Așa cum o văd eu. Și pentru că încerc să am ceva mai mult respect și destulă încredere în propria mea intuiție.

- De ce nu mă cert cu ceilalți în cazuri în care descopăr că eu sunt cea care am câștigat, eu sunt cea mai ”aproape de adevăr”? îmi spui.

- Pentru că nu-mi plac discuțiile în contradictoriu. Nu întotdeauna. Pentru că am descoperit că într-o dezbatere - mai ales în cele tensionate - mă simt umilită atunci când comparațiile ajung să mă aibă pe mine ca termenul inferior și de aceea încerc să nu-i pun în aplicare eu, cu ceilalți.

Și pentru că da, simt că este o ocazie ca să mă sondez. Să caut și motivul și miezul valorilor mele! Și de aici, să-mi smulg acele spaime: că permanent voi fi înșelată că mereu voi fi dezamăgită, că voi fi trădată de oricine. Oricând și oriunde. Eu (mă) știu că spaima mea de aceste lucruri și nu trădarea în sine, înșelăciunea sau dezamăgirea se vor agăța de mine ca o iederă și îmi va suge tot ce am eu mai  bun. Știu, că această stare îmi va aduce mai mari daune. Frica declanșează în mine ( și probabil în noi) o avalanșă care mă distanțează de ceilalți.

Așa că în loc să mă cert, mă iau frumușel într-un loc liniștit și când mintea mea nu mai fierbe, mă întreb: 

- ”Oare de ce suntem noi aici împreună? Să ne facem de fiecare dată bucăți sau să ne fim un punct de sprijin. 

Și dacă înăuntru mintea mea se trezește la fel ca atunci când soarele răsare și lumina lui mă orbește la început, simt cum noi aspecte ale unui anume sens încolțesc.

- Eh dacă eu prefer dialogul adevărat? 

- Desigur. Dar asta face parte din cu totul altă poveste.  

.

Dis-de-dimineață (-II-)

Dis-de-dimineață
gândurile mele ciripesc pe afară
tot restul e mut,
prizonier,
ochiul nu vede lucruri
ci un ceva ce semnifică altceva,
auzul uneori conține,
auzul, alteori ascunde;
așa-s de doldora
că în alte împrejurări nici n-aș vrea să se știe.

Dis-de dimineață
dau pinteni,
departe de zona fierbinte
zvâcnesc înspre fragilele hotare
spre alte lumi
ale acelora dintre voi 
mai ușor de iubit.


.

Dis-de-dimineață ( I )

 Dis -de dimineață
însămânțez o imagine
cu mine-năuntru,
total înăuntru.


Apoi mă străbat angoase că ar putea fi nefecundă,
și că o să aflu într-un 
prea târziu, cu fluturări de neliniște,
că asta, 
exact asta ar fi fost cea mai  perfectă imagine a fericirii,
și eu am eșuat.


Nu mă dumiresc încă?
E un simplu exercițiu de admirație 
sau am exagerat?
Ș-atunci din pur narcisism
oare, 
voi fi acaparată 
prinsă în plasa adâncului
ca într-o acoladă
de atemporal exil?


Dis de dimineață,
vămile memoriei se deschid
mereu în așteptarea speranței
respir rar
poate azi e ceva în aer  
- îmi zic - 
și pot să-ți vizitez sufletul! Sufletul ți-l văd
dar nu-l pot cunoaște
fără să fiu invitată înăuntru.


.

visul alb

Visul alb al deznădejdilor mele: Nu vreau să pic în capcana prea mult perfecționiștilor, acei oameni închiși în tragedia nedesăvârșirii lor  care așteaptă să salveze lumea doar sub umbrela gândirii lor.  

Oare numai mi s-a explicat asta? Cu cât aștept,  mă sting. Puțin câte puțin ... 




.

Cine sunt

Simplitatea rimează cu mine,
naivitatea mi-e ușor jucată
și-s capabilă de destulă gingășie 
care așa mă jenează când e arătată
apoi mi-o ascund (ușor rușinată);
Mai am ceva acte, 
le spun mici talente
din cele care 
mă departajează de convențional.



doar ca să mă arăt
așa cum sunt,
adică mai umană,
mai umplută cu lecții învățate,
ori trântită la pământ 
exact când alții 
iau reușite lecții de zbor.


.
.

Să-nvăț

Păcătoasa de mine
nu vreau 
să rămână-n mine toate cuvintele
și să împărțim doar tăceri 
și flori de ciulin.

Vreau să-nvăț 
cum să-nalț un zmeu 
pe o pajiște cu narcise.
Și să trasez cotele geometrice ale trupului tău.