Eu, imperfectul

Eu, imperfectul, 
Încep  ...

...Prin a-mi roti numele 
În con-catenarea faptelor 
Şi-l gravez cu temeinicie 
Cu atâta de multă iubire,
Încât memoria mea-i 
Un mare tatuaj spiritual,
Iar sufletu'i tăiş de Toledo
Bogat ornamentat.

Mă verig,
(Ori mă covrig...?)
Într-o frământare spasmodică,
Viguroasă,
Pe ici,  pe unde oamenii piatră 
Se prefac în muzică 
Şi apoi o perpetuează.
Ori, mă-nşir
Pe colo, pe unde oamenii-s sarea pământului
De trăiesc ca matriţă vie,
De apoi, se numesc briză a mării. 
Mă întortochez pe firul zilei 
În ţara numită arta greşelii, 
Unde agit 
Vopsele 
Pentru dimineţi nesfârşite de serenitate marină... 

Aşa-mi trăiesc eu vârstele,
Descotorosindu-mă de negrul de fum
Şi când mă purific 
Pot formula, în sfârşit 
Cele o mie, o sută, unsprezece (poate doisprezece) motive celeste
Pentru care te iubesc....