duminică, 11 martie 2012

înrămări


Am descoperit, "jurnalele" mele scrise în urmă cu 35 de ani. Am citit și am vrut să  reintru în mine cea veche. Să am o întâlnire cu aceea fata de 15 ani,  aici în interior. N-am dat de ea, decât în mugurii unor idei și dorințe: împlinite (bifat), împlinite (bifat), neîmplinite (bifat), în așteptare, etc. 
Cuvintele scrise de ea (eu), o închiseseră, chiar și pentru mine, într-un tabloul de epocă. Apoi mi-am dat seama, după amarul de ani adunat, câte straturi de frică, prejudecăți, jelanie, câte strigate de ajutor, lepădăm noi pe drum.

De aceea, când m-ai rugat, să-ți fac un portret, din cuvinte desigur, am gândit doar: esti prietenul meu, basta! Și nu știu încă dacă acest cuvânt, această ramă, e îndeajuns de largă: să te cuprindă și să te lase liber.

Să  te împopoțonez cu ceva ce e 'al meu?
Cum s-o fac, din curgerea care ești "tu"?  

Daca nevoia mă împinge să scriu și unori foamea ta face ca să te regăsești în scrisul meu,  nu aș vrea ca literele-mi, să fie o natură statică, a unui moment. Te uiți azi, te uiți mâine și te plictisești de fața ta, pururi țeapănă.

Scrisul meu,  mi-l doresc să nu fie tabloul unui moment ci ferestra ce o deschid pentru tine. Și vreau să simt nerăbdarea cu care să privesc pe fereastră. De fiecare dată. Spre o priveliște nemaivăzută, spre un urcuș lunecos dar trainic. Uneori curge noaptea neagra peste el, alteori e plin de rouă și răsărituri. Dar la un moment dat acolo, găsești curcubeul.

Cuvântul așezat pe pervaz, ar fi ca un lămpaș. Aprins dar subtil amplasat să nu îți deranjeze drumul...

sâmbătă, 10 martie 2012

Ca să faci portretul unei păsări

de   traducere de Nina Cassian

Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.
                                                             (ANONIM)
”A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.

Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…

Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.

Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:

- Licuriciule, poate dacă ai straluci tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.

-Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât am uitat sa stralucesc!”

luni, 5 martie 2012

Horse's Shoes / Pantofii Calului

by Mihaela Dinu from Ro/La- copyright@2006
o ploiesteanca de pe alte meleaguri


The story was happening when people were servants for horses and then....
Povestea a inceput cand oamenii erau servitorii cailor si atunci...


One day,The HORSE asked his Dresser-man:
Intr-o zi, Calul si-a intrebat servitorul
What can I put on to add more glory to myself than what I have so far-
Ce as putea sa imbrac sa imi adaug mai multa glorie decat am pana acum?


The Dresser-man thought about something
Servitorul s-a gandit la ceva anume.
 Elegant, and said huskly:
Elegant si ia raspuns ragusit
A pair of shoes my dear Lord,
O pereche de pantofi,dragul meu stapan.
Son of the HORSE,the first one blessed among us.
Fiul CALULUI- REGE,CEL CARE ESTE CEL MAI IUBIT DINTRE NOI.


The ears of the HORSE were up and
Urechile calului s-au ridicat si
Stood so firm in the clear air
Au stat incremenite in aerul curat
That  Dresser-man said again:
Servitorul a completat
 I mean two pairs of shoes
Adica 2 perechi de pantofi
 If you would not mind, my dear Lord.
Daca nu te superi ,dragul meu stapan.


                        The Horse:Calul


That is nice!Go on my dear Dresser-man
E gragut!Spune-mi mai mult servitorule
Your mind is working out very well today
Mintea iti lucreaza astazi foarte bine
Perhaps you were inspired by my
Poate ca ai fost inspirat de picioarele mele lungi.
Long feet.
 
                         Dresser:Servitorul
No wonder,
Nici nu-i de mirare
My sweet Lord.
Dulcele meu stapan.
  
                       The HORSE Calul


I came up with this idea. At first
Mi-a venit o idee .Prima data
I would like to try your slippers
As dori sa incerc papucii tai de casa servitorule
I ordered you!
Iti poruncesc.
Because you are my trusted fellow
Pentru ca esti omul meu de incredere
And someday I lost track of errands
Si cateodata imi pierd sirul gandurilor
Meanwhile I was admiring your puffy,
In timp ce iti admir papucii tai de casa,asa pufosi
Silent, pair of slippers.
Linistiti,fara sa faca  zgomote.
The HORSE confessed.
S-a confesat stapanul cal.

                         Dresser:Servitorul


Why not?
De ce nu?
But something is obvious that
Dar ceva este evident ca
It cannot fit you better than
Nu pot sa iti potrivesc mai bine decat
I have my own blueprint for your Majestic Shoes.
Am o noua idee despre perechea ta de pantofi,regala.



                        The HORSE Calul


Deep,cool!
Adanc ,superb.
Please develop your idea
Te rog,dezvolta ideea
I am already nervous
Sunt deja nerabdator
And simply bubbly to hear it.
Si fascinat sa ascult.


And then,The HORSE began to walk in
Si apoi Calul a inceput sa se plimbe cu
Dresser's shoes
Papucii de casa ai servitorului
Inside the room,
Prin camera
Meanwhile he was peaking out in the mirror
In timp ce se admira in oglinda
At his new, gorgeous look.
Cu aceasta fantastica tinuta
His silky tail was like a fan
Coada lui de matase se infoiase ca un evantai
Such pleasure!
De atata placere


The HORSE was thinking that
Calul se gandea ca
Those slippers are the biggest comfort
Acei papuci de casa sunt un mare comfort
And a huge indulgement
Si un mare rasfat
Of course he cannot skip them
Intradevar nu putea sa nu aiba si el
He must follow his Dresser-man's talent
Trebuia sa urmeze planul servitorului
In what that means
In ceea ce inseamna cea mai frumoasa pereche de pantofi,roiala
The best of shoes.
No doubt about it!
Fara nici un dubiu


The HORSE had concluded very persuasive:
Calul a zis concluzia convingator
Let's hear your thoughts
Hai sa auzim gandurile tale
About my Regal Boots.
Despre pantofii mei regali.


                                       Dresser:Servitorul


Yes Sir! I keep in mind a very hot picture
Da,stapane!Am in minte o imagine fabuloasa
About your comfortable items.
Despre perechea ta comfortabila
That it will be the High Couture,
O sa fie la moda
En Voque Invention,
O inventie in mare voga
So please,my dear Master
Asa ca te rog dragul meu stapan
Do not spread this word,
Nu spune nimanui nici un cuvant
You must keep it secret
Trebuie sa pastrezi secretul
Until the blueprint will be done,
Pana cand inventia este gata.
Just in time,before the first Great EVENING
La timp inainte de primul mare eveniment
When you will be proud to have the single one,
Cand vei fi foarte mandru sa ai singura pereche unica de pantofi.
A Unique,pair of shoes.


                                    The HORSE Calul


You mean two pairs just for me!
Vrei sa spui 2 perechi numai pentru mine
Is that right?
Gresesc?
Your most secret plan is not so bad
Planul tau secret nu e asa de rau
And I am shivering to hear about
Tremur de nerabdare sa il aud
How and when I'll have it
Cand e gata si cum..
Because, my droopy man,be careful,I cannot wait!
Pentru ca amaratul meu ,fii atent,nu pot sa astept.Nu mai pot.
No more.


                                   Dresser:servitorul


For sure, I can make them quickly
Binenteles,pot sa le fac repede
But you,Master,must cooperate with me
Dar tu stapane trebuie sa ma ajuti
As good as it is possible,
Asa cum poti mai bine
Your short-temper allows us to do the best work
Nervozitatea ta ne va ajuta sa terminam cel mai repede
Just over night.
Peste noapte.


                                  The HORSE:Calul


Good News!
Vesti bune
I hope you know what you are talking about and therefore
Sper sa stii ce vorbesti si asa ca
Be aware, Dresser-man, be well prepared
Fii atent servitorule,fii bine pregatit
If you will fail in this greatest project,
Daca ratezi acest grandios proiect
You will lose your pair of slippers
O sa iti pierzi papucii tai de casa
Forever!
Pentru totdeauna
I am not kidding you,
Nu glumesc cu tine
Take very seriously this interview,
Sper ca m-ai luat in serios
I am nervous,but excited
Sunt nervos dar foarte incantat
Let's do it!
Hai sa il facem.
In that magic night, The Dresser-man
Si in acea noapte magica
Did shoes for his Master HORSE.
servitorul a facut pantofii pentru stapanul sau calul.
But something new started to happen
Dar ceva diferit a aparut
Besides the new age of horses shoes.
Inafara de noua inventie -potcoavele calului-
What happened then?
Ce s-a intamplat atunci?


The Dresser-man harnesses The HORSE,at first
Servitorul si-a inhamat stapanul-cal mai intai
And then,he put on his Master's longest feet
Si apoi el a pus in picioarele lungi ale calului stapan
Some hot steel until
Otel fierbinte pana cand
The Lord has been kneeled before him,
Stapanul cal a ingenuncheat inaintea lui
The clever,Dresser-man who was
Istetul servitor , a si
On top of his Master HORSE,RIDING HIM.
Incalecat stapanul cal .!!!
That was a distress for the noble HORSE,
Calul a simtit dureroasa umilinta
But anyway,after all events
Dar oricum dupa toate evenimentele
The HORSE felt well,still proud
Stapanul cal s-a simtit mai bine chiar mandru
And asked his rider.
Si si-a intrebat calaretul.


                                  The HORSE:Calul


What is going on?
Ce se intampla


                                 Dresser: servitorul


That is all! You have now the strongest shoes
Asta-i tot,acum ai cele mai puternice potcoave
You cannot complain,
Nu te poti plange
Please, dear HORSE,be nice and head your way
Te rog calule fi dragut si tine directia spre
To Hollywood!Go west,I mean
Hollywood-mergi spre vest vreau sa zic.


                                 The HORSE- calul


For what?
Pentru ce?


                                Dresser: servitorul


There is the most wildlife and you can be
Acolo este viata salbatica si tu poti fi
So proud showing off your good-looking shoes.
Asa de mandru sa-ti arati potcoavele
Then, I will start a good business with you
Si apoi o sa incep o mare afacere cu tine
Because I am the Master now,
Pentru ca eu sunt stapanul tau acum
The Lord of your life-work,
Domnul vietii tale
Be calm, easy boy,
Fi calm, intelegator
Head west, do not ask me more
Hai sa mergem spre vest,nu ma intreba mai multe
Do not request!
Fara porunci.


                                      The HORSE: calul


How come?
Cum asa


                                         Dresser:  servitorul


You are my servant noble HORSE
Esti servitorul meu acum,nobile cal
Until you will invent another better world
Pana cand vei inventa  o alta lume mai buna
For me, your Sir.
Pentru mine,stapanul tau.
And, by the way,forget about my
Si apropo, uita de papucii mei de casa
Lovely slippers, they are simply not for you.
Nu sunt pentru tine.


So, this is the reason why The HORSE cannot speak with men.
Asa deci ,acesta este motivul pentru care Calul nu le vorbeste oamenilor
Since then horses stand proud and
De atunci ,caii stau mandri
ALWAYS sleep standing up.
Si intotdeauna dorm in picioare.


                                                                                                                    The End.

                                                                            Sfarsit  hoes 
/Pantofii Calului
by Mihaela Dinu from Ro/La- copyright@2006  o ploiesteanca de pe alte meleaguri


The story was happening when people were servants for horses and then....
Povestea a inceput cand oamenii erau servitorii cailor si atunci...


One day,The HORSE asked his Dresser-man:
Intr-o zi, Calul si-a intrebat servitorul
What can I put on to add more glory to myself than what I have so far-
Ce as putea sa imbrac sa imi adaug mai multa glorie decat am pana acum?


The Dresser-man thought about something
Servitorul s-a gandit la ceva anume.
 Elegant, and said huskly:
Elegant si ia raspuns ragusit
A pair of shoes my dear Lord,
O pereche de pantofi,dragul meu stapan.
Son of the HORSE,the first one blessed among us.
Fiul CALULUI- REGE,CEL CARE ESTE CEL MAI IUBIT DINTRE NOI.


The ears of the HORSE were up and
Urechile calului s-au ridicat si
Stood so firm in the clear air
Au stat incremenite in aerul curat
That  Dresser-man said again:
Servitorul a completat
 I mean two pairs of shoes
Adica 2 perechi de pantofi
 If you would not mind, my dear Lord.
Daca nu te superi ,dragul meu stapan.


                        The Horse:Calul


That is nice!Go on my dear Dresser-man
E gragut!Spune-mi mai mult servitorule
Your mind is working out very well today
Mintea iti lucreaza astazi foarte bine
Perhaps you were inspired by my
Poate ca ai fost inspirat de picioarele mele lungi.
Long feet.
 
                         Dresser:Servitorul
No wonder,
Nici nu-i de mirare
My sweet Lord.
Dulcele meu stapan.
  
                       The HORSE Calul


I came up with this idea. At first
Mi-a venit o idee .Prima data
I would like to try your slippers
As dori sa incerc papucii tai de casa servitorule
I ordered you!
Iti poruncesc.
Because you are my trusted fellow
Pentru ca esti omul meu de incredere
And someday I lost track of errands
Si cateodata imi pierd sirul gandurilor
Meanwhile I was admiring your puffy,
In timp ce iti admir papucii tai de casa,asa pufosi
Silent, pair of slippers.
Linistiti,fara sa faca  zgomote.
The HORSE confessed.
S-a confesat stapanul cal.

                         Dresser:Servitorul


Why not?
De ce nu?
But something is obvious that
Dar ceva este evident ca
It cannot fit you better than
Nu pot sa iti potrivesc mai bine decat
I have my own blueprint for your Majestic Shoes.
Am o noua idee despre perechea ta de pantofi,regala.



                        The HORSE Calul


Deep,cool!
Adanc ,superb.
Please develop your idea
Te rog,dezvolta ideea
I am already nervous
Sunt deja nerabdator
And simply bubbly to hear it.
Si fascinat sa ascult.


And then,The HORSE began to walk in
Si apoi Calul a inceput sa se plimbe cu
Dresser's shoes
Papucii de casa ai servitorului
Inside the room,
Prin camera
Meanwhile he was peaking out in the mirror
In timp ce se admira in oglinda
At his new, gorgeous look.
Cu aceasta fantastica tinuta
His silky tail was like a fan
Coada lui de matase se infoiase ca un evantai
Such pleasure!
De atata placere


The HORSE was thinking that
Calul se gandea ca
Those slippers are the biggest comfort
Acei papuci de casa sunt un mare comfort
And a huge indulgement
Si un mare rasfat
Of course he cannot skip them
Intradevar nu putea sa nu aiba si el
He must follow his Dresser-man's talent
Trebuia sa urmeze planul servitorului
In what that means
In ceea ce inseamna cea mai frumoasa pereche de pantofi,roiala
The best of shoes.
No doubt about it!
Fara nici un dubiu


The HORSE had concluded very persuasive:
Calul a zis concluzia convingator
Let's hear your thoughts
Hai sa auzim gandurile tale
About my Regal Boots.
Despre pantofii mei regali.


                                       Dresser:Servitorul


Yes Sir! I keep in mind a very hot picture
Da,stapane!Am in minte o imagine fabuloasa
About your comfortable items.
Despre perechea ta comfortabila
That it will be the High Couture,
O sa fie la moda
En Voque Invention,
O inventie in mare voga
So please,my dear Master
Asa ca te rog dragul meu stapan
Do not spread this word,
Nu spune nimanui nici un cuvant
You must keep it secret
Trebuie sa pastrezi secretul
Until the blueprint will be done,
Pana cand inventia este gata.
Just in time,before the first Great EVENING
La timp inainte de primul mare eveniment
When you will be proud to have the single one,
Cand vei fi foarte mandru sa ai singura pereche unica de pantofi.
A Unique,pair of shoes.


                                    The HORSE Calul


You mean two pairs just for me!
Vrei sa spui 2 perechi numai pentru mine
Is that right?
Gresesc?
Your most secret plan is not so bad
Planul tau secret nu e asa de rau
And I am shivering to hear about
Tremur de nerabdare sa il aud
How and when I'll have it
Cand e gata si cum..
Because, my droopy man,be careful,I cannot wait!
Pentru ca amaratul meu ,fii atent,nu pot sa astept.Nu mai pot.
No more.


                                   Dresser:servitorul


For sure, I can make them quickly
Binenteles,pot sa le fac repede
But you,Master,must cooperate with me
Dar tu stapane trebuie sa ma ajuti
As good as it is possible,
Asa cum poti mai bine
Your short-temper allows us to do the best work
Nervozitatea ta ne va ajuta sa terminam cel mai repede
Just over night.
Peste noapte.


                                  The HORSE:Calul


Good News!
Vesti bune
I hope you know what you are talking about and therefore
Sper sa stii ce vorbesti si asa ca
Be aware, Dresser-man, be well prepared
Fii atent servitorule,fii bine pregatit
If you will fail in this greatest project,
Daca ratezi acest grandios proiect
You will lose your pair of slippers
O sa iti pierzi papucii tai de casa
Forever!
Pentru totdeauna
I am not kidding you,
Nu glumesc cu tine
Take very seriously this interview,
Sper ca m-ai luat in serios
I am nervous,but excited
Sunt nervos dar foarte incantat
Let's do it!
Hai sa il facem.
In that magic night, The Dresser-man
Si in acea noapte magica
Did shoes for his Master HORSE.
servitorul a facut pantofii pentru stapanul sau calul.
But something new started to happen
Dar ceva diferit a aparut
Besides the new age of horses shoes.
Inafara de noua inventie -potcoavele calului-
What happened then?
Ce s-a intamplat atunci?


The Dresser-man harnesses The HORSE,at first
Servitorul si-a inhamat stapanul-cal mai intai
And then,he put on his Master's longest feet
Si apoi el a pus in picioarele lungi ale calului stapan
Some hot steel until
Otel fierbinte pana cand
The Lord has been kneeled before him,
Stapanul cal a ingenuncheat inaintea lui
The clever,Dresser-man who was
Istetul servitor , a si
On top of his Master HORSE,RIDING HIM.
Incalecat stapanul cal .!!!
That was a distress for the noble HORSE,
Calul a simtit dureroasa umilinta
But anyway,after all events
Dar oricum dupa toate evenimentele
The HORSE felt well,still proud
Stapanul cal s-a simtit mai bine chiar mandru
And asked his rider.
Si si-a intrebat calaretul.


                                  The HORSE:Calul


What is going on?
Ce se intampla


                                 Dresser: servitorul


That is all! You have now the strongest shoes
Asta-i tot,acum ai cele mai puternice potcoave
You cannot complain,
Nu te poti plange
Please, dear HORSE,be nice and head your way
Te rog calule fi dragut si tine directia spre
To Hollywood!Go west,I mean
Hollywood-mergi spre vest vreau sa zic.


                                 The HORSE- calul


For what?
Pentru ce?


                                Dresser: servitorul


There is the most wildlife and you can be
Acolo este viata salbatica si tu poti fi
So proud showing off your good-looking shoes.
Asa de mandru sa-ti arati potcoavele
Then, I will start a good business with you
Si apoi o sa incep o mare afacere cu tine
Because I am the Master now,
Pentru ca eu sunt stapanul tau acum
The Lord of your life-work,
Domnul vietii tale
Be calm, easy boy,
Fi calm, intelegator
Head west, do not ask me more
Hai sa mergem spre vest,nu ma intreba mai multe
Do not request!
Fara porunci.


                                      The HORSE: calul


How come?
Cum asa


                                         Dresser:  servitorul


You are my servant noble HORSE
Esti servitorul meu acum,nobile cal
Until you will invent another better world
Pana cand vei inventa  o alta lume mai buna
For me, your Sir.
Pentru mine,stapanul tau.
And, by the way,forget about my
Si apropo, uita de papucii mei de casa
Lovely slippers, they are simply not for you.
Nu sunt pentru tine.


So, this is the reason why The HORSE cannot speak with men.
Asa deci ,acesta este motivul pentru care Calul nu le vorbeste oamenilor
Since then horses stand proud and
De atunci ,caii stau mandri
ALWAYS sleep standing up.
Si intotdeauna dorm in picioare.


                                                                                                                    The End.

                                                                            Sfarsit 

duminică, 4 martie 2012

În timpul plimbărilor mele într-o țară străină, am învățat să descopăr semnificația barajelor.


            - Locuri de acumulare! mi-ai spus. Să nu faci economii, aici.
            De aceea bătăile inimii, creșteau și creșteau. Fără economie.



          - Oglinda lacului,  e cea care păstrează imaginea noastră, reflectată în el. 
         De atunci, imaginile se reflectă în ochii mei, pescuindu-mi zâmbetele.




Stoluri plutesc. Îmi arăți, combinația de gălăgie și grație: belșug de hrană și lipsă de vânători.
        Spui: "Îs aievea, la fel ca poemele tale..."
       De aceea de atunci, mă simt ca o poiana peste abisuri.


        - E mai întelept zici, ca tăcerea noastră să aibă maluri... Noi, pe ambele maluri.
       De aceea apele-mi, se revarsă peste barajul ăsta, inundând, la fiecare atingere a insomniilor mele. 


       Rămân, noduri încâlcite de sentimente. Căci un baraj, te poate cuprinde dar nu te poate cunoaște. Eu, te-aș putea cunoaște fără să te pot cuprinde... 
 

nu există neguţători de prieteni



Fragmente din
MICUL PRIN
Ţ
de Antoine de Saint-Exupery

Capitolul XX

Iată însă că veni şi clipa când, după ce umblă o vreme-ndelungată prin nisip, pe stânci şi prin zăpezi, micul prinţ, într-un sfârşit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
- Bună ziua! zise el.
Se afla într-o grădină de trandafiri înfloriţi.
- Bună ziua! ziseră trandafirii.
Micul prinţ îi privi. Toţi erau aidoma cu floarea lui.
- Cine sunteţi voi? întrebă el, înmărmurit.
- Noi suntem trandafiri! ziseră trandafirii.
- Vai, făcu micul prinţ…
Şi se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi povestise că ea era, în univers, singura în felul ei. Şi iată că se mai aflau cinci mii, toate semănând cu ea, într-o singură grădină!
”Tare s-ar mai socoti jignită – îşi zise el – dacă ar vedea una ca asta… nu s-ar mai opri din tuse, şi s-ar preface chiar că moare, ca să scape de ruşine. Iar eu aş fi desigur nevoit să mă prefac c-o îngrijesc, pentru că altminteri, ca să mă îndurereze şi pe mine, s-ar lăsa să moară cu adevărat…”
Apoi îşi zise mai departe: „Mă credeam înavuţit cu o floare fără seamăn, şi iată că n-am decât o floare de rând. Cu asta numai şi cu trei vulcani, care-mi vin doar până la genunchi şi dintre care unul e poate stins pe veşnicie, nu prea sunt un mare prinţ…”
Şi, culcat în iarbă, plânse.


Capitolul XXI

Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua! zise vulpea.
- Bună ziua! răspunse cuviincios micul prinţ, care se întoarse, însă nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici! zise glasul – sub măr…
- Cine eşti tu ? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
- Sunt o vulpe! zise vulpea
- Vino să te joci cu mine! o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine! zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- Ah, iartă-mă! Rosti micul prinţ.
Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Nu eşti de prin părţile locului – zise vulpea – ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii! zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Oamenii – zise vulpea – au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu! Zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru care prea e dat uitării! zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
- A-ţi crea legături?
- Desigur! zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. şi nici tu n-ai nevoie de mine. eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
- Încep să înţeleg! zise micul prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…
- Se prea poate! zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri…
- O! dar nu e pe Pământ! zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vânători?
- Nu.
Interesant! Dar găini?
- Nici.
- Nimic nu e desăvârşit! suspină vulpea.
Vulpea însă se întoarse la gândurile sale:
- Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de al altora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-i de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea grâului. Va fi, de aceea minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…
Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ:
- Te rog… îmblânzeşte-mă! zise apoi.
- Bucuros aş vrea! răspunse micul prinţ - numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!





- Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare! răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.
A doua zi, micul prinţ veni din nou.
- Mult mai frumos era, dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră… zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor şi cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul prinţ.
- E şi el ceva cu totul dat uitării! zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. Au un rit, spre pildă, vânătorii mei. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea vacanţă niciodată.

Astfel micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea… Am să plâng…
- Din vina ta – zise micul prinţ – eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci ai vrut să te îmblânzesc…
- Aşa e! zise vulpea.
- Dar ai să plângi! zise micul prinţ.
- Aşa e! zise vulpea.
- Atunci nu dobândeşti nimic din asta!
- Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. Apoi adăugă:
Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, spre a-ţi lua rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină.

Micul prinţ se duse, să mai vadă o dată trandafirii:
- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi precum era şi vulpea mea. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seamăn.

Şi florile se ruşinară.
- Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

Si se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine! zise el…
- Te du cu bine! zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor! spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul cheltuit cu floarea mea…! făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.



Capitolul XXIV

Ne găseam în cea de-a opta zi, de când rămăsesem în pană prin pustiu şi, în timp ce ascultam cu neguţătorul, sorbisem şi cel din urmă strop al proviziei mele de apă.
- Vai! – i-am spus micului prinţ – sunt foarte frumoase amintirile tale, dar eu încă nu mi-am reparat avionul, nu mai am nimic de băut şi aş fi la rându-mi fericit, de-aş putea porni în linişte spre o fântână!
- Prietena mea, vulpea… zise el.
- Dragul meu băiat, nu mai e vorba de vulpe!
- Cum aşa ?
- Pentru că avem să murim de sete…
El nu mă înţelese; îmi răspunse:
- E mai bine să ai un prieten, chiar dacă e să mori. Eu, unul, sunt tare bucuros că m-am împrietenit cu o vulpe.
”Nu-şi dă seama de primejdie – mi-am spus. Lui niciodată nu-i e foame şi nici sete. Pentru el e de ajuns un strop de soare…”

El însă se uită la mine şi-mi răspunse, chiar la ceea ce gândeam:
- Şi mie mi-i sete… să căutăm o fântână…
Mă încercă o moleşeală: n-are nici un rost să cauţi o fântână, la voia întâmplării, prin pustiul fără de sfârşit. Cu toate acestea pornirăm la drum.

Şi merserăm astfel ore de-a rândul, tăcuţi, până când se lăsă noaptea şi începură să se aprindă stelele. El le zăream ca printr-un vis, căci, din pricina setei, mă cuprinse o uşoară fierbinţeală. Cuvintele micului prinţ îmi jucau în minte:
- Adică şi ţie ţi-e sete? l-am întrebat.
El însă nu mi-a răspuns la întrebare. Atât a zis:
- Apa mai poate fi bună şi pentru suflet…
Nu înţelegeam ce vrea să spună, dar tăcui… Ştiam prea bine că nu trebuia să-i pun întrebări.
Ostenise. Se aşeză. M-am aşezat şi eu alături. Şi, după o tăcere, mi-a mai spus:
- Stelele sunt frumoase, datorită unei flori pe care nimeni nu o vede…
Eu i-am răspuns: „De bună seamă”, şi m-am uitat, fără să mai spun nimic, la undele nisipului bătut de lună.
- E frumos pustiul… adăugă el.
Şi era adevărat. Întotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te aşezi pe o dună de nisip. Nu vezi nimic. Nimic nu se aude. Şi cu toate acestea, ceva străluceşte în liniştea lui…
- De aceea e frumos pustiul – zise micul prinţ – fiindcă, undeva, el ascunde o fântână…
Mă uimi că înţeleg deodată această tainică strălucire a nisipului. Pe vremea când eram copil, locuiam într-o casă străveche şi spunea legenda că acolo s-ar afla ascunsă o comoară. Bineînţeles că nimeni nu i-a dat de urmă niciodată, poate nici n-a căutat-o nimeni. Ea însă fermeca întreaga casă. Casa mea, în adâncul inimii ei, ascundea o taină…
- Da – i-am spus eu micului prinţ – fie că e vorba despre o casă, fie despre stele sau pustiu, ceea ce le dă lor frumuseţe rămâne nevăzut.
- Mă bucur – zise el – că eşti de aceeaşi părere cu vulpea mea.

Cum micul prinţ adormi, îl luai în braţe şi pornii din nou la drum. Eram înduioşat. Mi se părea că port o gingaşă comoară. Mi se părea chiar că niciodată pe pământ nu se aflase ceva mai gingaş. Mă uitam, în lumina lunei, la fruntea-i palidă, la ochii lui închişi, îi priveam şuviţele de păr ce-i tremurau în vânt, şi mă gândeam: „Ceea ce văd eu aici nu e decât o coajă. Lucrul cel mai preţios rămâne nevăzut…” Cum un surâs uşor alunecă pe buzele-i întredeschise, m-am gândit: „Ceea ce mă înduioşează atât de mult la acest mic prinţ adormit e credinţa lui faţă de-o floare, e icoana unei flori ce străluceşte înăuntru-i, ca flacăra-ntr-o lampă, chiar şi atunci când doarme..." Şi bănuiam în el o gingăşie şi mai mare. Trebuie să ocrotim cu grijă lămpile: orice boare e în stare să le stingă.

Şi tot mergând aşa, am dat, în revărsatul zorilor, peste fântână.



Capitolul XXV



- Oamenii –zise micul prinţ – se înfundă în trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută.
Aşa că se frământă şi se sucesc de acolo-acolo…
Şi adaugă:
- Nu merită atâta osteneală…
Fântâna, pe care o descoperiserăm amândoi, nu semăna deloc cu fântânile sahariene. Fântânile sahariene sunt nişte gropi săpate în nisip. A noastră era aidoma unei fântâni de ţară. Prin părţile acelea însă nu se afla nici un sat, iar mie mi se părea că visez.
- Ciudat – îi spusei micului prinţ – sunt toate gata pregătite: scripetele, ciutura şi funia…
El râse, apucă de funie şi puse scripetele în mişcare. Şi scripetele gemu, aşa cum geme o morişcă veche, după ce vântul a dormit o vreme îndelungată.
- I-auzi – zisei micului prinţ – noi trezim fântâna şi ea cântă…
Nu voiam ca el să trudească.
- Lasă-mă pe mine – am rostit – pentru tine e prea greu. Am tras afară ciutura, încet, până-n dreptul ghizdului. Am aşezat-o acolo, cumpănind-o bine. Cântecul scripetelui îmi dăinuia în urechi, iar în apa care tot mai tremura vedeam cum tremură soarele.
- Mi-e sete de apa aceasta – zise micul prinţ - dă-mi să beau…
Iar eu, atunci, am înţeles ce căutase!


I-am dus ciutura la gură. El închise ochii şi bău. Era dulce ca o sărbătoare. Apa aceasta era cu totul altceva decât o hrană oarecare. Se născuse din drumul străbătut sub stele, din cântecul scripetelui, din truda braţelor mele. Era precum un dar pentru suflet. Tot aşa, pe vremea când eram copil, lumina pomului de Crăciun, melodia liturghiei de la miezul nopţii şi duioşia zâmbetelor alcătuiau întreaga strălucire a darului pe care îl primeam.

- Oamenii de pe meleagurile tale – zise micul prinţ – cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină… şi tot nu găsesc ceea ce caută…
- Nu găsesc! i-am răspuns.
- Şi totuşi ceea ce caută ei ar putea fi găsit într-o singură floare sau într-un strop de apă…
- De bună seamă! i-am răspuns eu.
Şi micul prinţ adăugă:
- Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauţi.



(Fragmente din cartea:
Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery,
Editura Ion Creangă, 1996,
Trad. Benedict Corlaciu)

sâmbătă, 3 martie 2012

Intotdeauna proaspătă

Încontinuu, învățăm. Aș vrea să învăț totul despre dragoste, pentru ca ea, este motorul clipelor care vor merge cu mine în eternitate. Niciodată nu-i prea târziu să mai adaug încă o lecție. Niciodată nu-i îndeajuns.

Esența dragostei este întotdeauna proaspătă de aceea trebuie să învățăm să iubim ca și când dragostea nu te-a durut niciodată. Paradoxal, nu ține de clepsidra, nu ține de intensitate și nici de ritm. Nu e ca un poem care ți s-a spus că-i frumos ori plin de valoare și pe care din acest motiv te decizi să-l deguști. Ci o alcătuire proprie, pe care o clădești.

Uneori, dragostea te umple. Te umple de dorințe, de suferință, de frică, de mânie, de îndurare.... Te umple de pace, te îmbogățește, te cizelează...  De aceea, ea este izvor. De aceea, ea este nesecare...  

Uneori, dragostea e foc. Purificator. Și datul nostru,  din nou de neînțeles, este ca ea să nu fie niciodată cenușă. După trecerea vâlvătăilor, iubirea a făurit alt om, din tine. Și dacă un lucru te doare încă, oricât de insuportabilă este durerea, vei ști că ești pe calea cea bună, pentru că acel ceva nu este cenușă rece ci o noua alcătuire, vie, a sufletului tău.

Dragostea este ardoare și pasiune. E ca atunci când simți ca o noua primăvară ne e sortită și germenii iubirii se prefac în mlădițe fragede. E suficient să simți seva cum urcă. Și e o bucurie că anotimpurile se pot repeta.

Esența lumânării nu este ceara cu urmele ei vizibile, ci lumina. Iar anotimpul meu bun, ești tu.


Și dacă toate aceste imagini ți se par adevărate dar mediocre nu e pentru că nu consideri dragostea hrană esențială a vieții ci pentru că e încă iarnă în inima ta. Ia-ți timp să cureți acolo zăpada după care inima-ți va deveni spațiu al împlinirii, înmugurind.

împlinire

E de ajuns să vorbim... și când se întâmplă asta, de fapt îmi vei primi toate divinitățile. ... Și toți demonii!!! Nu știu dacă spun adevăruri. Sunt doar înțelesurile mele consensuale.

Și sunt gata să primesc de la tine reciproca căci dacă dialogăm de fapt știu ca suntem 3: "eu", "tu"  și "noi". Și nu m-aș baza pe "noi" prea mult decât dacă dialogul e deschis. Altfel, dacă unul rămâne doar ascultător mut, ar însemna o colonizare a inimi lui.

Iar când voi da formă cuvintelor cu dragoste, despre dragoste iacă știu că ele, îți vor inunda inima. Replicate și îmbogățite. E singurul lucru pe care sunt stăpână. Să inițiez sensuri noi, în imaginația ta.

Dovada este aici. Când eu, plantez răsaduri de cuvinte, în lumina ochilor tăi. Abia atunci, pornește și daru-mi spre tine. Spune-mi, crezi că e un mai mare miracol decât să trezești inima cuiva? Și din semn în semn, din sens în sens caci ceea ce citești acum, dincolo de înțelepciune, dincolo de imaginație, dincolo de structura, în miezul vulcanic al sufletului nostru, este începutul unei cărări către Domnul. În care "eu", "tu", "noi" se împlinesc în El, contopindu-se. Adică, singurul lucru capabil să-ți(mi) potolească foamea de absolut....

Ei, dacă în sinea ta ști că nu ți-ai pierdut mierea atunci e deajuns sa vorbim... și ...aștept un semn caâ de mic de la tine..








joi, 1 martie 2012

... când te rogi ...

Când te rogi ... Îl întrebi pe Dumnezeu ce vrei de la viață? Sau îl întrebi ce vrea El de la tine?...


Când te rogi ... Îl întrebi pe Dumnezeu ce să faci? ...sau cum El, îți cere să faci ce să faci?


Când te rogi, încerci să-ți repari greșelile? Ori folosești sinceritatatea ca să ierți,  greșiților tăi?

Când mă rog, încerc să ascult vocea Lui, cea de după cuvinte și stări, cea limpede în capul meu. ...Și nu să aștept încordată răspunsuri. Încerc să nu compar. Să nu  cer, ... Când mă rog încerc să-mi împart viața în mii și mii de amănunte și să le dăruiesc ... Așa, pot să dăruiesc mai multora...

Astăzi pentru mine e Sărbătoare. Și numele ei ar putea însemna starea la care-mi doresc să ajung: "Elevație". Să fie asta oare doar rafinament al înălțării morale? Starea de neviciare? Știu că o Serbare poate fi și încoronarea pregătirilor de Sărbătoare dintr-un an întreg, O serbare înseamnă nuanțe și profunzimi: să semnifice la fel ca întâia masă a vindecării, pentru cineva care a fost bolnav sau mai bine, ca promisiunea dragostei, în surâsul unei femei îndrăgostite.

Vreau ca începutul postului să vibreze altcum în rugăciune-mi și ea să nu fie doar abstinență și dietă ci să devină o structură, dincolo de dezordinea evenimentelor vieții mele din acest an. Și să am o singură măsură. Aceea de a iubi necondiționat. Și să înțeleg că ceea ce va precede această Serbare, este darul Lui Dumnezeu către mine. 

Între fruct și rădăcini e tot timpul arborele. La fel eu, printre rugăciuni.

despre iubirea imperfectaă


Gândesc că iubirea perfectă, ține de arheologie, nu de întemeierea unei relații durabile. Te năpustești în ea, după ce ai bifat întreaga listă de calități favorabile. Ale celuilalt. E ca și cum te-ai duce să găsești o comoară, gata strânsă. "Aici corespunde", îți spui, ... "și aici corespunde" ... îi spui propriului tău orgoliu gâdilat de această potriveală a nevoilor tale de moment. Ei da, e gata adunată. Te-ai îndrăgosti de un depozit? E un fel de iubire a comodității. Iar partea cea mai grea grea, constă ca, printr-o permutarea favorabilă s-o depistezi. Doar s-o depistezi. Asta înseamnă  multiple încercări. Asta facem noi: multiple încercări. 

Uneori, iubirea perfectă e ascunsă în tainițe, alteori e departe departe, alteori e deajuns să sufli un pospai de pulbere și o găsești la picioarele tale. Sau în spatele tău. Apoi, nu-ți rămâne decât să te înfrupți din ea ca dintr-o provizie. În astfel de cazuri, cu timpul rămâne doar plictiseală, deziluzie... 


Și din cauza asta ești,  oricând tentat! Căci oricând, poți scotoci după o altă comoară, mai mare, mai strălucitoare. Mai satisfăcătoare. După comoara altuia pentru ca el pare fericit s-o aibă.


Eu nu cer perfecțiune decât divinității.


De aceea m-am întrebat daca oare am avut timp să povestim de iubirea ca însoțire întru descoperire? Aceea care-i rezultatul clădiri în comun și mai ales acea care-i ca o poartă. Poartă și călăuză reciprocă. Însuflețire. Prin ea te împlinești. ... simț că-ți străpungi crisalida!


... căci mă gândesc că nu am putea să vedem un fruct care să nu aparțină unui pom, așa cum, mă gândesc doar, nu ar putea fi fericire în dragoste dacă și numa' dacă, nu am fi clădit-o....

"Eu sunt ceea ce cred despre mine că sunt"
 (Nichita Stanescu)
 
Cred fiindcă cine nu are credinţă acela piere. Toţi credem dar nu avem puterea s-o spunem cu glas tare. Credem în oglinda ce ne reflectă chipul, în poezia ce ne revelează lumina spiritului, în surâsul pâinii trudite, în dulceaţa poamelor, în zâmbetul mamei, în speranţa că vom deveni mari şi tari, în noi şi în civilizaţia noastră, în faptul că am putea avea copii, în răsăritul soarelui, în apusul său, în Dumnezeu care se află în toate. Afirmarea credinţei obligă, autoobligă la devenirea în consecinţă. Cine nu are credinţă nu are Dumnezeu şi cine nu are Dumnezeu acela se autoanulează singur." (Nichita Stănescu)



Take love, multiply it by infinity and take it to the depths of forever.. and you still have only a glimpse of how I feel for you. ( din filmul "Intalnire cu Joe Black")

- Ce este mai important? Să iubeşti sau să fii iubit? a întrebat omul.
- Ce aripă este mai importantă pentru o pasăre? Aripa dreaptă sau stângă? surâse înţeleptul